Injecţiile cu botox în prostată vindecă simptomele provocate de inflamarea acestei glande, potrivit unui studiu realizat de o echipă internaţională de cercetători. Această substanţă declanşează un proces numit apoptoză, în cadrul căruia celulele glandei se autodistrug.
Oamenii de ştiinţă au făcut câte o injecţie cu toxină botulinică celor 37 de voluntari - bărbaţi care sufereau de hipertrofie benignă a prostatei şi care nu reacţionau la tratamentele clasice. La un an de la acest tratament, 27 dintre pacienţi (73%) au manifestat o ameliorare cu 30% în ceea ce priveşte calitatea vieţii.
Bolnavii trataţi cu botox nu au manifestat efecte secundare precum incontinenţa sau tulburările erectile, a subliniat unul dintre cercetătorii care au participat la studiu. Reducerea volumului prostatei ameliorează fluxul urinar şi micşorează cantitatea de reziduuri din urină acumulate în vezică.