Care sunt cauzele

Cel mai des întâlnit este motivul carierei. Femeile care nu vor să fie mame au o viaţă profesională intensă, dar şi viaţa socială, culturală sau sentimentală le influenţează decizia de a nu face loc unui copil în viaţa lor. Ele nu simt lipsa acestuia sau vreun regret. Specialiştii explică această atitudine ca o consecinţă a educaţiei, a valorilor familiale, a experienţelor amoroase, a carierei profesionale, a valorilor societăţii. Dar peste toate aceste cauze se conturează una majoră: dorinţa de independenţă şi libertate. Femeile visează libertate intelectuală şi afectivă şi văd maternitatea ca pe o privare de libertate, similară cu coabitarea conjugală. Aceste femei nu resping numai ideea de a fi mamă, ci chiar şi pe aceea de a forma un cuplu clasic. Adesea preferă să trăiască separat, chiar dacă se află într-o relaţie. Uneori teama este legată şi de impresia că nu le vor putea oferi copiilor un trai decent din punct de vedere financiar, moral sau afectiv.

Opinia societăţii

Aceste femei nu sunt văzute cu ochi buni de către societate. Sunt considerate egoiste, neiubitoare de copii, având probleme psihologice, imature, narcisiste (nu vor să-şi deformeze corpul în urma sarcinii). Dar nu sunt aşa. Anumiţi specialişti consideră că sunt nişte femei responsabile, mature şi stăpânite de o dorinţă de libertate mai puternică decât orice.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.