Care au fost cele mai mari imperii din istorie

 3 comentarii

Istoria omenirii a fost martora apariției și expansiunii teritorială și militară a sute de imperii, care au dominat o mare parte a lumii timp de sute și chiar mii de ani.

Cu teritorii întinse peste mări și țări, imperiile au înglobat din antichitate şi până în epoca contemporană numeroase naţiuni și diverse culturi și au exploatat resurse şi populaţii pretutindeni în lume.

Cele mai importante imperii care au marcat istoria au fost imperiile Mayas, Otoman, Britanic, Rus sau Roman. Totuși, mulți își pun întrebarea care dintre toate aceste imperii au fost cele mai mari și mai puternice. Răspunsul îl vei afla lecturând articolul de față.

Ce este un imperiu?

Dacă este să ne luăm după Dicționarul Explicativ al Limbii Române, există mai multe definiții pentru noțiunea de imperiu, care însă nu diferă prea mult.

Una dintre aceste definiții spune că imperiul este acel stat monarhic condus de un împărat, un teritoriu cuprinzând un stat dominant (marea metropolă) și posesiunile coloniale ale acestuia.

O altă definiție spune că imperiul este un stat monarhic cu tendințe expansioniste condus de un împărat, al cărui teritoriu este de regulă mai mare decât cel al unui regat.

Mai există o definiție potrivit căreia imperiul este o monarhie condusă de un împărat, teritoriu care cuprinde un stat dominant şi regiunile controlate sau cotropite de acesta.

În sfârșit, imperiul mai poate fi definit și ca o dominațiune suverană, totalitatea țărilor care se află sub domnia unui împarat.

Care au fost cele mai importante imperii?

Un imperiu era alcătuit dintr-un stat sau mai multe state și avea la bază componente de ordin etnic, cultural, naționalși religios. Cum aceste componente se suprapuneau adesea, ierarhizarea imperiilor a fost întotdeauna destul de dificil de realizat.

Orice formulare de genul „cel mai puternic imperiu” este subiectivă deoarece toate imperiile au fost glorioase și influente în felul lor.

Totuși, au fost câteva imperii care pot fi definite astfel datorită impactului pe care l-au avut asupra istoriei omenirii și a modului în care au „modelat” harta geopolitică.

Cele mai mari imperii din toate timpurile pot fi ierarhizate exclusiv prin prisma suprafețelor totale a teritoriilor cucerite la apogeul fiecăruia dintre acestea. Iată care au fost cele mai importante cinci imperii din istorie după criteriul întinderii:

5. Dinastia Qing, 1644-1917 - 14,7 milioane km pătrați

A fost ultima dinastie imperială a Chinei, care a condus această țară din secolul XVII până în secolul XX și care a fost o putere mondială datorită mijloacelor sale sociale, economice și politice.

În anul 1790, sub conducerea împăratului Kangxi, Dinastia Qing controla 14,7 km pătrați, adică aproximativ 10% din suprafața totală a Pământului.

În 1851, dinastia avea peste 432 de milioane de supuși, ceea ce însemna peste 35% din populația lumii.

4. Imperiul Spaniol, 1492-1976 - 19,4 milioane km pătrați

Unul dintre primele imperii globale, Imperiul Spaniol deținea colonii și teritorii în Europa, America, Asia, Africa și Oceania făcându-l una dintre cele mai importante puteri politice și economice timp de aproape cinci secole.

Aceasta a început spre sfârșitul secolului XV, odată cu unirea Castilei și Aragonului, prin căsătoria Reginei Isabel I cu Regele Fernando II.

În perioada sa de vârf, Imperiul Spaniol deținea teritorii cu o suprafață totală de 19,4 milioane km pătrați, adică 13% din suprafața totală a lumii, și o populație de 68,2 milioane de suflete (12% din populația lumii la acea vreme).

Spaniolii au pierdut cea mai mare parte a teritoriilor sale în războaiele de independență cu America din secolul XIX. Cea mai mare contribuție a a Imperiului Spaniol a fost descoperirea Noii Lumi în 1492 de către exploratorul Cristofor Colum.

3. Imperiul Rus, 1721-1917 - 23,7 milioane km pătrați

Harta Imperiului Rus

Ultima monarhie absolută din Europa a fost întemeiată în anul 1721 de unul dintre cel mai mari lideri europeni ai secolului XVIII, Țarul Petru I cel Mare. Mai târziu avea să devină una dintre cele cinci mari puteri din Europa.

Imperiul Rus era alcătuit din Moscova, Sankt-Petersburg, Polonia Rusă, regiunile centrale europene ruse, orașele baltice, regiunile de-a lungul râurilor inferioare Dnepr și Don și Munții Urali de Sud.

Imperiul acoperea o suprafață de 23,7 km pătrați, adică 15% din suprafața Pământului și avea în 1913 o populație de 176,4 milioane de oameni - mai mult de 9% din populația lumii.

În perioada Imperiului Rus societatea era strict segregată în cinci domenii sociale. Imperiul Rus s-a destrămat odată cu sângeroasa Revoluție Rusă din 1917 și înlocuit cu Uniunea Sovietică.

2. Imperiul Mongol, 1206-1368 - 24 milioane km pătrați

Harta Imperiului Mongol

Imperiul Mongol a fost cel mai mare imperiu contigu din istoria omenirii și a apărut în anul 1206 urma unificării triburilor mongole și turcești sub conducerea lui Genghis Khan, „liderul lor oceanic”.

Imperiul mongol acoperea o suprafață de 24 milioane km pătrați, ceea ce reprezenta peste 16% din masa terestră. Se întindea de la Marea Japoniei spre Europa de Est, dar s-a dezintegrat în entități concurente în anul 1368.

În perioada de vârf (1270-1309), populația imperiului număra 110 milioane de oameni, adică mai mult de 25% din populația totală a lumii.

Deși conducerea rămânea strâns legată de linia genealogică a lui Genghis Khan, Imperiul Mongol a fost măcinat de tulburări interne și de un război civil. Cu toatee acestea, a continuat expansiunea imperiului timp de aproape 160 de ani înainte de declin, menținând conducerea în Mongolia până la sfârșitul anilor 1600.

1. Imperiul britanic, 1497-1997 - 33,7 milioane km pătrați

Harta Imperiului Britanic

Cel mai întins imperiu din istorie a fost Imperiul Britanic. Acesta a început cu colonii și posturi comerciale de peste mări și, în cele din urmă, a cuprins protectorate, domenii, teritorii și mandate.

În anul 1920, la apogeul dominației sale, Imperiul Britanic stăpânea teritorii pe cinci continente. Acestea se întindeau pe o suprafață de peste 33 milioane km pătrați, adică 24% din suprafața Pământului, înainte de a începe colonizarea, în Al Doilea Război Mondial.

În anul 1938, populația Imperiului Britanic număra 458 milioane de suflete, adică mai mult de 20% din populația totală a lumii.

Povara financiară a Primului Război Mondial a fost începutul sfârșitului pentru Imperiul Britanic.

Ocuparea de către Japonia a teritoriilor sale în cel de-al Doilea Război Mondial, precum și pierderea Indiei, în 1947, au dus la destrămarea Imperiului Britanic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Daniel9090 02.02.2024, 15:47

    În istoria umană, au existat mai multe imperii care s-au extins pe mari porțiuni ale lumii și au exercitat o influență semnificativă asupra culturii, economiei și politicii

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 02.02.2024, 15:47

    Aceste imperii au jucat un rol semnificativ în istoria mondială, dar este important să remarcăm că mărimea nu este singurul criteriu pentru importanța sau durabilitatea unui imperiu

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 02.02.2024, 15:48

    Imperiile au variat în structură, putere și impact asupra comunităților pe care le-au dominat

ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește