Carnea este o sursă importantă de proteine de calitate, vitamine şi minerale care ajută organismul “să meargă ceas”.
Însă dacă nu o alegem corect şi o consumăm în exces, poate provoca ateroscleroză, obezitate, diabet şi alte boli de temut.
Carnea albă
Când spunem “carne albă”, ne gândim la pasăre: pui, curcan, gâscă, raţă etc.
Curcanul este singura pasăre a cărei carne conţine acizi linoleici conjugaţi – substanţe cu efect de redistribuire a grăsimii şi cu proprietăţi anticancerigene. În plus, în cazul curcanilor, riscul de a li se administra hormoni de creştere este minim (hormonii ar face carnea aţoasă). În fine, prin sacrificare nu se pierd, ca în cazul altor păsări, sodiul, potasiul şi magneziul din fibre.
Care-i cea mai bună carne?Carnea de pui, şi în special cea de găină, conţine şi ea proteine de calitate, seleniu (important, printre altele, pentru buna funcţionare a sistemului imunitar şi pentru sănătatea pielii), niacină (substanţă ce luptă împotriva afecţiunilor genetice şi oncologice) şi vitamine de top. Valoarea nutritivă creşte mult dacă pasărea este crescută la sol şi hrănită natural. Cât pui sau curcan e bine să mâncăm? 300 g pe săptămână, împărţite în două porţii.
Carnea de gâscă şi cea de raţă au cele mai puţine toxine, fiindcă păsările sunt hrănite cu furaje ecologice. Însă au şi un conţinut ridicat de grăsimi greu de digerat, aşa că e bine să mâncăm doar câte 100 g de 2-3 ori pe lună.
Pieptul de pasăre (orice fel de pasăre) este, în general, mai slab, mai dietetic. În schimb, carnea de pe copane conţine de trei ori mai mult fier, deci este recomandată celor care au această carenţă. Pieliţa, oricât de rumenită şi de apetisantă ar fi, trebuie evitată: e 100% grăsime.

Carnea roşie
Carnea de porc şi cea de vită sunt dense, hrănitoare şi bogate în fier – o calitate cu dus şi întors, având în vedere că, după 40 de ani, fierul se poate depune în ţesuturi, ducând la hemocromatoză (sau diabet bronzat). Copiii şi tinerii pot consuma însă fără grijă carne roşie. Partea cea mai bună o reprezintă cotletul şi muşchiul de porc, muşchiul şi vrăbioara de vită. Cantitatea optimă: 100 g de 2-3 ori pe lună.
Carnea de oaie tânără şi cea de miel sau ied peste 14 kg oferă organismului nutrienţi de top – zinc, niacină, fier etc. Sub această greutate însă, mielul şi iedul conţin mult colagen – o proteină fără valoare nutritivă, care se digeră greu. Partea cea mai bună e pulpa, care poate fi consumată, în cazul unui organism sănătos, de două-trei ori pe lună, în cantitate mică: 100 g.

Peştele
Este cea mai bună sursă de proteine de calitate, de vitamine, minerale şi grăsimi înalt polinesaturate (omega 3 DHA şi EPA), ce reduc riscul afecţiunilor cardiace. În plus, este foarte uşor de digerat. În principiu, toate tipurile de peşte sunt de preferat cărnii, fie ea roşie sau albă, dar cele mai nutritive sunt speciile sălbatice: hering, sardine, scrumbie de Dunăre şi somon.
Alternativ cu peştele proaspăt, este bine să consumăm, de două ori pe săptămână, câte o conservă de sardine sau hering. Mâncate cu tot cu oase, aceste specii furnizează omega 3, vitamina D, calciu şi fosfor foarte uşor de asimilat în organism. Partea cea mai bună a peştelui proaspăt este fileul, iar cantitatea recomandată este de 200 g pe săptămână.

Pont

Prin prăjire, carnea de orice tip se încarcă de grăsimile folosite – ulei, margarină – şi astfel conţine mai multe calorii. Automat, devine şi mai greu de digerat. Pentru a-şi păstra toţi nutrienţii, trebuie gătită la cuptor sau prin fierbere, la foc mic.

Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
PARTENERI - GSP.RO
Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
Mihai Gâdea a primit o lovitură de proporții. Ce a făcut soția prezentatorului de la Antena 3
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Mihai Gâdea a primit o lovitură de proporții. Ce a făcut soția prezentatorului de la Antena 3
Horoscop 12 iulie 2020. Balanțele marchează astăzi finalul unei perioade dificile din viața lor profesională
HOROSCOP
Horoscop 12 iulie 2020. Balanțele marchează astăzi finalul unei perioade dificile din viața lor profesională