Oamenii spun de mult timp că mariajul conduce la automulţumire, însă abia recent cercetătorii au descoperit mecanismul prin care fericirea poate duce la un exces de grăsime în zona taliei şi chiar la obezitate.

Potrivit unui studiu recent, bărbaţii căsătoriţi sunt de trei ori mai expuşi riscului de a suferi de obezitate abdominală comparativ cu bărbaţii celibatari. La rândul lor, femeile căsătorite sunt de două ori mai expuse în faţa aceluiaşi risc, comparativ cu femeile celibatare.

The Hellenic Medical Association for Obesity a ajuns la concluzia că obezitatea abdominală reprezintă cea mai gravă dintre afecţiunile cu care se confruntă persoanele căsătorite, în urma unui studiu efectuat pe un eşantion de 17.341 de persoane, cu vârstele cuprinse între 20 de ani şi 70 de ani.

Cercetătorii greci au pus tendinţa de îngrăşare a cuplurilor căsăt0-238956-gym.jpgorite pe seama timpului îndelungat petrecut împreună de cei doi parteneri de viaţă mâncând în faţa televizorului. În plus, diminuarea apetenţei sexuale, care apare în cazul multor cupluri căsătorite, reduce numărul caloriilor arse în timpul actului sexual, conducând astfel la îngrăşarea celor doi parteneri de cuplu.

În plus, cuplurile căsătorite obişnuiesc să comande de la restaurantele de tip fast-food într-o proporţie mult mai mare decât persoanele celibatare şi practică mult mai puţin sport comparativ cu perioada de dinainte de căsătorie.

Persoanele necăsătorite petrec mai mult timp făcând sport pentru a avea o alură fizică atractivă, care să îi ajute să îşi găsească un partener.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.