Castanele sunt o gustare sănătoasă ce pot fi consumate într-o varietate de feluri. Una dintre cele mai cunoscute rețete este de castane coapte, care se pregătește foarte ușor, iar gustul parfumat obținut este un deliciu. Îți spunem și ce trucuri poți încerca pentru a obține cele mai crocante și aromate castane coapte.

Trucuri pentru castane coapte crocante

  • Înainte de a găti castanele, ține-le într-un bol cu apă călduță timp de 15 minute. În acest fel, castanele se rehidratează și astfel se vor decoji mai ușor după coacere.
  • Castanele care au stat în apă înainte de preparare, vor avea o crustă crocantă și un interior cremos.
  • Crestează castanele înainte de a le pune la copt, dar nu foarte adânc. Le poți cresta fie pe laterale, fie în forma unui “X”.
  • Castanele nu trebuie uscate în exces, deoarece își vor pierde din savoare și vor căpăta o textură gumoasă.
Trucuri pentru o rețetă de castane coapte crocante
Trucuri pentru o rețetă de castane coapte crocante

Castane coapte în cuptor

Ingrediente

  • 1 kg de castane comestibile;
  • Sare după gust.

Mod de preparare

Pentru început, cuptorul se preîncălzește la 200 de grade Celsius. Între timp, se pregătesc castanele. Se crestează ușor coaja cu un cuțit, după care castanele se pun într-o tavă cu foaie de copt, se presară sare după gust și se lasă în cuptor pentru aproximativ 30 de minute. Se mai amestecă din când în când.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Când se scot din cuptor, castanele se șterg de un prosop pentru a-și desface coaja, se lasă să se răcească și se pot consuma imediat.

Știi ce beneficii are consumul de castane?

Rețete de castane
Rețete de castane

Castane coapte în tigaie

Ingrediente

  • Până într-un kilogram de castane comestibile sau câte castane încap într-o tigaie;
  • Sare după gust.
Castane comestibileIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

După ce au fost spălate și coaja castanelor a fost crestată în forma unui X, se toarnă apă fierbinte peste ele și se lasă să se opărească pentru 2 minute. Se scot castanele, se pun într-o tigaie încăpătoare, se adaugă sare peste și se lasă la copt timp de aproximativ 10 minute. Se amestecă ori se întorc din când în când, la nevoie, pentru a se coace pe toate părțile.

Când se scot din tigaie, castanele se șterg de un prosop pentru a-și desface coaja, se lasă să se răcească și se pot consuma.

Cum să faci castane coapte
Cum să faci castane coapte

Castane coapte în cuptorul cu microunde

Ingrediente

  • 500 gr castane comestibile;
  • Sare după gust.
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Mod de preparare

Se pregătesc castanele, se spală și se taie orizontal, după care se pun într-un bol. Într-un alt bol se pune puțină apă. Ambele boluri se pun în cuptorul cu microunde și se lasă la putere mare timp de 4-5 minute.

După ce au fost coapte, castanele se scot din cuptor și se lasă să se usuce pe o pungă de hârtie, timp de 5 minute, după care se consumă calde.

Castane coapte
Castane coapte

3 Rețete de castane coapte foarte gustoase și ușor de încercat acasă.

Sursă foto: Shutterstock.com

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Daniel9090   •   10.12.2023, 14:56

gust delicios, gustare reconfortantă

Roxana22   •   09.09.2023, 14:46

retete excelente

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Lasconi sau Georgescu?
FANATIK.RO
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Lasconi sau Georgescu?
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI