3919-127974-budincabuna.jpg

Budincā de tāiţei cu brânzā

Ingrediente: 200 g tăiţei, un albuş de ou, o lingură de zahăr, un pahar cu lapte, 100 g brânză dulce de vaci, coaja rasă de la o lămâie, sare, o linguriţă de unt.
Preparare: Se fierb tăiţeii un sfert de oră şi apoi se lasă acoperiţi în acelaşi vas încă 10 minute. După aceea se pun într-o sită, se spală cu apă rece şi se împart în două. O jumătate din cantitate se aşază într-o formă din sticlă, unsă cu unt. Într-un vas separat se amestecă brânza, coaja de lămâie, zahărul, sarea şi albuşul bătut spumă. Jumătate din compoziţie se pune peste tăiţeii din vasul de sticlă, apoi se mai aşază deasupra un rând de tăiţei şi se acoperă cu crema de brânză rasă. Se toarnă deasupra laptele nefiert şi se dă la cuptor circa 30 de minute. Budinca se serveşte caldă. Deasupra se poate presăra zahăr.

3919-127978-ddsd.jpgUscāţele delicioase

Ingrediente: 250 g făină, un ou şi două gălbenuşuri, o lingură de zahăr, un pacheţel de zahăr vanilat, o linguriţă de scorţişoară măcinată, coaja rasă de la o lămâie, două linguri de smântână, ulei pentru prăjit, zahăr pudră.
Preparare: Se pune făină pe o planşeta de lucru şi se formează un gol la mijloc. Aici se pun oul şi gălbenuşurile, zahărul, scorţişoara, coaja rasă de la o lămâie şi smântâna. Se amestecă ingredientele şi se frământă cu mâna încorporându-se uşor făina, până se obţine un aluat omogen. Se modelează sub forma unei bile, se înveleşte în celofan şi se lasă o oră în frigider. După aceea, aluatul se întinde pe o suprafaţă pudrată cu făină, sub formă de foaie, foarte subţire. Când este gata, foaia se taie sub formă de romburi cu un cuţit ascuţit sau cu o rotiţă specială. Se înţeapă fiecare romb cu o furculiţă de mai multe ori. Se încinge foarte bine baia de ulei şi abia apoi se pun romburile. Pentru fiecare serie de romburi sunt suficiente cam trei minute de prăjire. Uscăţelele rumenite se scot pe hârtie absorbantă, ca să nu fie uleioase, iar după ce se răcesc se pudrează cu zahăr.

3919-127977-cremacuvanilieshutterstock_3293567.jpgCremā de lapte cu vanilie

Ingrediente: 500 ml lapte, un baton de vanilie, două ouă, 200 g zahăr pudră, 2 linguri făină, 50 g unt, sare.
Preparare: Se sparg ouăle, se pun într-un bol şi se amestecă bine cu mixerul, cu zahărul pudră şi un praf de sare, până devin spumă. Laptele se încălzeşte şi se lasă câteva minute cu batonul de vanilie, cât să-i dea aromă şi culoare cremei. Se pune făina şi se amestecă uşor, ca să nu se formeze cocoloaşe. După ce s-au adăugat toate ingredientele, crema se lasă la fiert şi se amestecă permanent, ca să nu se lipească de vas. Se dă în câteva clocote şi apoi se încorporează untul. Crema obţinută se toarnă fierbinte în pahare sau în cupe şi se lasă să se răcească. Se poate orna cu frunzuliţe de mentă.

Papanaşi braşoveni

Ingrediente: 0,5 kg brânză dulce de vaci, 2 ouă, sare, coajă de lămâie rasă, un plic de praf de copt, o cană de făină, dulceaţă de fructe, ulei.
Preparare: Se amestecă brânza cu ouăle, praful de copt, puţină sare, coaja de lămâie şi făina (încorporată puţin câte puţin). Amestecul se frământă cu mâna şi se formează covrigei pe un planşeu cu făină. Aceştia se prăjesc la foc potrivit, în ulei foarte bine încins, până se rumenesc. Se scot pe şerveţele, ca să nu rămână îmbibaţi cu ulei şi apoi se transferă într-un alt castron. Se trec prin zahăr pudră, se ornează cu dulceaţă şi se acoperă cu smântână.

3919-127979-papanasi_01.jpg

3919-127980-cremaiaurtshutterstock_491607.jpgCremā de iaurt

Ingrediente: 400 g iaurt, 200 g brânză cremoasă, 6 linguri de miere, frunze de mentă, 100 g fructe de pădure sau căpşune. Preparare: Se freacă brânza cu o lingură de lemn până devine foarte moale. Se adaugă, puţin câte puţin, iaurtul, amestecând câteva minute, până se omogenizează bine compoziţia. Se acoperă vasul cu o folie transparentă şi se pune câteva ore la frigider. Se pun deoparte câteva fructe de pădure sau capşune, iar restul se pun în mixer şi se amestecă până devin suc. Se pune câte o lingură de miere în fiecare pahar, se adaugă sucul de fructe şi apoi iaurtul. Se decorează cu frunze de mentă şi cu restul fructelor.

Iaurtul este uşor de digerat, bogat în calciu şi are un puternic efect detoxifiant. Se consumă simplu sau în combinaţii dulci ori sărate, sau cu sosuri.  

Trucuri de la bucātari

3919-127981-12.jpgDacă laptele dulce pe care tocmai l-ai cumpărat s-a prins, nu-l arunca. Pune- l pe foc câteva minute, ca să se brânzească şi adaugă în oală câteva picături de zeamă de lămâie. Lasă totul să se răcească şi apoi aşază o bucată de tifon într-o sită, ca să poţi strecura conţinutul oalei. Aşteaptă să se scurgă tot zerul ca să obţii o brânză de vaci dulce şi cremoasă.

3919-127981-12.jpgLaptele pus la fiert nu dă în foc dacă ungi cu unt marginea vasului, înainte de a-l pune pe aragaz. Asta nu înseamnă însă, că îl poţi uita pe foc. Oricum nu e bine să fiarbă mai mult de 2-3 minute, pentru că se distrug o parte din substanţele active pe care le conţine.

3919-127981-12.jpgPapanaşii se pot servi atât calzi, cât şi reci. Dacă vrei, îi poţi combina cu îngheţată sau cu sosuri de fructe ori de ciocolată. Aluatul poate fi făcut şi din cartofi sau griş.

3919-127981-12.jpgUscăţelele sau scovergile trebuie prăjite în ulei mult, ca să se rumenească frumos pe ambele părţi. Înainte de a le pune la prăjit, verifică însă dacă e suficient de încins uleiul, punând o bucăţică mică de aluat. Dacă se ridică imediat la suprafaţă, poţi prăji gogoşile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.