Ce este aurul roz. Diferența dintre aurul roz, aurul alb și aurul galben
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Aurul roz a devenit tot mai popular și pe piață se găsesc o mulțime de bijuterii care îl conțin. Indiferent de culoarea lui, aurul este unul dintre cele mai prețioase metale și este căutat și râvnit din cele mai vechi timpuri. Descoperă lucruri interesante despre aur și care este diferența dintre aurul roz, aurul alb și aurul galben.
Cuprins:
Ce este aurul roz
Încă din istoria timpurie a omenirii, aurul a inspirat meșteri din diferite culturi să realizeze ornamente și bijuterii uimitoare. Cu toate acestea, aurul este un metal foarte malebial și nu poate fi folosit în formă pură pentru a face bijuterii, pentru că acestea nu și-ar menține forma.
Aurul roz s-a bucurat de o creștere fenomenală a popularității în ultimii ani. Aurul roz a fost inventat de renumitul bijutier rus, Carl Faberge. În celebrele sale ouă Faberge, create în anii 1800, aurul roz era cunoscut pur și simplu sub numele de Aur rusesc. Aurul roz a fost popular în Europa și SUA în timpul erei Art Deco a anilor 1920 și a revenit din nou la modă recent, în anii 2000.
Aurul roz își capătă culoarea prin adăugarea de cupru la amestecul de aliaj de aur. Acest lucru îi conferă nuanța superbă de roz, care este foarte atractivă. Uneori este denumit și aur „roz” alteori aur „roșu”. Deși denumirile sunt adesea folosite în mod interschimbabil, diferența dintre aurul roșu, trandafiriu și roz este conținutul de cupru: cu cât conținutul de cupru este mai mare, cu atât colorația roșie este mai puternică. Pentru că are un aspect atât de rar, aurul roz a devenit favoritul consumatorilor aflați în căutarea unei identități unice de stil.
Care este diferența dintre aurul roz, aurul alb și aurul galben
Diferența dintre aurul roz, aurul alb și aurul galben constă în diferitele cantități din celelalte metale adăugate în aliaj.
Aurul galben seamănă cel mai mult cu aurul pur, dar este de obicei mai moale decât alte aliaje și are tendința de a se zgâria mai ușor. Poate fi lustruit periodic, dar cu fiecare lustruire se pierde o cantitate mică de metal.
Aurul alb este de obicei rezultatul unei combinații de aur cu nichel, paladiu și argint. Proprietățile sale pot varia dramatic în funcție de metalele și proporțiile utilizate în amestec. Cu toate acestea, produsul finit tinde să aibă o ușoară nuanță gălbuie. De aceea, majoritatea bijuteriilor din aur alb sunt placate cu rodiu. Mulți oameni confundă greșit culoarea rodiului cu culoarea aurului alb.
Ce aur este mai valoros
Diferențele de valoare corespund în general cu procentul de aur pur din bijuterii și nu de culoarea acestuia. Aceasta se măsoară în mod obișnuit în „karate”.
Aurul de 24 de karate este 100% pur. Aurul de 18 karate este pur în proporție de 75%, în timp ce aurul de 14 karate este pur în proporție de 58,3%. Aceste proporții sunt ideale pentru bijuterii și sunt cele mai frecvent utilizate.
Culoarea finală a aurului este determinată de metalele combinate cu aurul pentru a forma un aliaj și de raportul dintre aceste metale. Metalele comune amestecate cu aur includ cuprul, argintul, nichelul, paladiul și zincul. Se poate aplica și o „placare” metalică pentru a îmbunătăți culoarea.
Intensitatea culorii aurului roz depinde de raportul dintre aurul galben și cupru. Mai puțin aur galben și un conținut mai mare de cupru vor avea ca rezultat o culoare mai roșiatică. De exemplu, aurul roz de 14K are o culoare mai roz decât aurul roz de 18K datorită conținutului mai mare de aur galben în 18K.
De asemenea, bijuteriile pot fi realizate combinând două sau trei culori diferite de aur. Aceste bijuterii sunt uneori numite aur bicolor, triton sau multicolor.
Despre aur
Fie că vorbim despre aurul roz, aurul alb sau galben, acesta este și în zilele noastre unul dintre cele mai apreciate metale prețioase.
Aurul are mai multe calități care l-au făcut excepțional de valoros de-a lungul istoriei. Este atractiv datorită culorii și a luminozității sale, durabil, foarte maleabil și de obicei găsit în natură într-o formă relativ pură. Istoria aurului este de neegalat cu cea a oricărui alt metal, datorită valorii sale percepute din cele mai vechi timpuri.
Aurul este și unul dintre cele mai dense metale. De asemenea, este și cel mai maleabil și ductil dintre elemente.
Exemple de prelucrare elaborată a aurului supraviețuiesc de la vechii artizani egipteni, minoici, asirieni și etrusci, iar aurul continuă să fie un material foarte apreciat și în zilele noastre.
Datorită calităților sale unice, aurul a fost singurul material care a fost universal acceptat în schimbul bunurilor și serviciilor. Sub formă de monede sau lingouri, aurul a jucat ocazional un rol major ca monedă cu valori nominale mari, deși argintul a fost în general mijlocul standard de plăți în sistemele de tranzacționare ale lumii.
Aurul a început să servească drept suport pentru sistemele de monedă de hârtie când s-au răspândit în secolul al XIX-lea, iar din anii 1870 până în Primul Război Mondial, etalonul de aur a fost baza pentru monedele lumii.
Deși rolul oficial al aurului în sistemul monetar internațional ajunsese la sfârșit în anii 1970, metalul rămâne un activ de rezervă foarte apreciat și aproximativ 45% din tot aurul mondial este deținut de guverne și bănci centrale în acest scop. Aurul este încă acceptat de toate națiunile ca mijloc de plată internațională.
Descoperă și care sunt cele mai prețioase metale din lume.
Unde și cum se găsește aurul
Aurul este larg răspândit în concentrații scăzute în toate rocile magmatice. Abundența sa în scoarța Pământului este estimată la aproximativ 0,005 părți per milion.
Apare mai ales în stare nativă, rămânând necombinat chimic, cu excepția teluriului, seleniului și bismutului. Singurul izotop natural al elementului este aurul-197.
Aurul apare adesea în asociere cu depozitele de cupru și plumb și, deși cantitatea prezentă este adesea extrem de mică, este ușor recuperată ca produs secundar în rafinarea acelor metale de bază.
Masele mari de rocă purtătoare de aur suficient de bogate pentru a fi numite minereuri sunt neobișnuite. Sunt cunoscute două tipuri de zăcăminte care conțin cantități semnificative de aur: filoane hidrotermale, unde este asociat cu cuarț și pirită; și depozite de placer, atât consolidate, cât și neconsolidate.
Aurul din roci apare de obicei ca boabe diseminate invizibile, mai rar sub formă de fulgi suficient de mari pentru a fi văzuți și chiar mai rar sub formă de mase sau nervuri. Cristale de aproximativ 2,5 cm sau mai mult au fost găsite în California. Din Australia au fost raportate mase, unele de ordinul a 90 kg.
Scurt istoric al extracției și producției de aur
Depozitele aluvionare de aur găsite de-a lungul râurilor au fost principalele surse de metal pentru Egiptul antic și Mesopotamia. Alte zăcăminte au fost găsite în Lydia (acum în Turcia) și ținuturile din Marea Egee și în Persia (Iran), India, China și alte țări.
În Evul Mediu, principalele surse de aur din Europa au fost minele din Saxonia și Austria.
Epoca producției de aur care a urmat descoperirii spaniole a Americilor în anii 1490 a fost probabil cea mai mare la care a fost martoră lumea în acel moment.
Exploatarea minelor prin muncă sclavilor și jefuirea palatelor, templelor și mormintelor din America Centrală și de Sud au dus la un aflux fără precedent de aur care a dezechilibrat literalmente structura economică a Europei.
De la descoperirea Lumii Noi de către Cristofor Columb în 1492 până în 1600, peste 225.000 kg (8.000.000 uncii) de aur, sau 35% din producția mondială, au venit din America de Sud.
Minele Lumii Noi – în special cele din Columbia – au continuat până în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea pentru a reprezenta 61 și, respectiv, 80 la sută din producția mondială; 1.350.000 kg au fost extrase în secolul al XVIII-lea.
Rusia a devenit cel mai mare producător mondial de aur în 1823 și timp de 14 ani a contribuit cu cea mai mare parte a producției mondiale.
În timpul celei de-a doua epoci de extindere a producției de aur (1850–1875), a fost produs mai mult aur în lume decât în toți anii de la 1492 până atunci.
În primul rând din cauza descoperirilor din California și Australia. O a treia creștere marcată (1890–1915) a rezultat din descoperirile din Alaska, Teritoriul Yukon (acum Yukon) și Africa de Sud.
Un factor major în creșterea ofertei mondiale de aur a fost introducerea în 1890 a procesului de cianurare pentru recuperarea aurului din minereuri de calitate scăzută și minereuri care conțin aur minut, de mărimea particulelor.
Producția de aur a continuat să crească de-a lungul secolului al XX-lea, parțial din cauza îmbunătățirii metodelor de recuperare și parțial din cauza creșterii și expansiunii continue a operațiunilor de extracție a aurului din Africa de Sud.
La sfârșitul secolului al XX-lea, patru țări – Africa de Sud, Rusia, Statele Unite și Australia – dețineau două treimi din aurul produs anual în întreaga lume. La începutul secolului 21, China era liderul mondial în producția de aur. În această perioadă, Australia, Statele Unite, Rusia, Canada și Africa de Sud au continuat să furnizeze cantități mari de aur.
