Ce este terariul şi cum să îți faci unul acasă

Comentează
Ce este terariul şi cum să îți faci unul acasă - Imagine cu un terariu cu plante suculente pe o masă de lemn

Dacă ești un mare iubitor de natură și îți dorești să ai la tine acasă o mică grădină cu plante, află că nu este nevoie să locuiești la curte pentru a-ți îndeplini visul. Pentru a realiza un decor special care să includă diverse aranjamente din plante, o soluție pe cât de originală, pe atât de inedită o reprezintă terariul, mai ales dacă nu dispui de un spațiu special dedicat și nici nu ai foarte mult timp ca să te ocupi de acesta.

Vorbim despre un proiect interesant și, în același timp, foarte educativ, care ilustrează perfect modul în care funcționează un ecosistem și care va da locuinței tale un aer aparte.

Dacă te tentează ideea de a-ți face un terariu la tine acasă și vrei să afli toate informațiile de care ai nevoie te invităm să citești acest articol.

Ce este terariul

Terariul este o grădină naturală în miniatură, care poate fi amenajată în interiorul unui vas transparent din sticlă având ca scop creșterea și protejarea diferitelor plante (și chiar animale). Acesta este de două tipuri: închise sau deschise.

Această soluție excelentă în materie de amenajări interioare prezintă o serie de avantaje. Astfel, un terariu se realizează simplu și rapid, nu necesită o investiție mare, este o soluție excelentă în materie de amenajări interioare, se întreține ușor, îl poți muta fără probleme dintr-un spațiu în altul etc.

Terariul este o grădină naturală în miniatură, care poate fi amenajată în interiorul unui vas transparent din sticlă

În același timp, terariul reprezintă un crâmpei de natură în casa ta, iar dincolo de faptul că te ajută să te deconectezi după o zi stresantă de muncă, este și un bun prilej pentru a petrece timp de calitate alături de copilul tău. Cel mai potrivit moment pentru a-ți amenaja un terariu la tine acasă este primăvara.

Nu în ultimul rând, amenajarea unui terariu este și un mod original prin care poți rezolva problema aerului uscat din casa ta deoarece într-un terariu este menținut un mediu foarte umed.

Ce ai nevoie ca să faci un terariu acasă

Înainte să te apuci să „construiești” terariul va trebui să te hotărăști cum ai vrea să arate acesta și, totodată, să te asiguri că dispui de toate materialele și instrumentele necesare. Pentru a amenaja un terariu în casă vei avea nevoie de următoarele:

  • un bol din sticlă transparentă, care poate avea orice formă și orice dimensiune;
  • pietre de diferite dimensiuni pentru un bun drenaj, de la rocă vulcanică, la pietre de râu;
  • pământ de flori, de preferat sol special pentru suculente și cactuși;
  • cărbune activ, ca să menții apa proaspătă (îl poți cumpăra de la farmacie);
  • plante, de preferat una mai mare (cactus) și două-trei mai mici deoarece este bine să fie aerisit, iar suculentele să aibă spațiu pentru a crește frumos;
  • decorațiuni;
  • ustensile speciale pentru terariu (pensete, cuțite, perii, pensule, sape în miniatură

Cum se face un terariu

Odată ce te-ai decis în ceea ce privește plantele și vasul pe care le vei folosi și ai la îndemână toate materialele și ustensilele de care ai nevoie poți să începi operațiunea „terariu”. Iată care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgi în realizarea mini-grădinii din casa ta:

  1. pune pe fundul vasului de sticlă un strat fin de pietre sau nisip cu rol de a drena apa;
  2. apoi adaugă cărbunele activ;
  3. așează peste pământ de flori și asigurură-te că obții prin modelare o pantă lină, atât cât să nu lase apa să trecă direct, însă să poată fi, totuși filtrată;
  4. sapă mici gropițe pentru plante și apoi bătătorește ușor pământul în jurul rădăcinilor; dacă este nevoie, mai adaugă pământ;
  5. poți apoi să acoperi pământul cu un strat subțire de mușchi de pădure;
  6. la sfârșit va trebui să uzi mini-grădina ta, iar ulterior să o completezi cu pietre sau bucăți de lemn ori cu diverse decorațiuni.

Trebuie să ții cont de temperatura din încăpere, care poate influența direct capacitatea de dezvoltare și de evoluție a plantei. Apoi, alege cu atenție locul unde vei amplasa terariul pentru că trebuie să fie un spațiu aerisit, care să nu fie înghesuit pentru a putea primi suficientă lumină.

Etapele pe care trebuie să le parcurgi în realizarea unui terariu

Care sunt cele mai potrivite plante pentru terariu

Pentru a face un terariu poți opta pentru o varietate mare de plante, însă cele mai potrivite sunt speciile „verzi” deoarece acestea se întrețin cel mai ușor, rezistă mult timp și au un ritm de creștere lent. Printre acestea se numără cactuși, ficus târâtor pitic, busuioc, begonie pitică, etc.

De asemenea, pot fi folosite și specii de plante suculente, în special cele mici, datorită diversității impresionante, aspectului deosebit și faptului că nu necesită o îngrijire pretențioasă.

Cele mai potrivite plante pentru terariu sunt speciile „verzi” deoarece acestea se întrețin cel mai ușor, rezistă mult timp și au un ritm de creștere lent

În schimb, nu sunt recomandate plantele cu flori, mai ales dacă alegi să faci un terariu închis pentru că îți va fi destul de dificil să îndepărtezi florile uscate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
In barbat in negru cu o sapca pe cap are alaturi pe un fundal roz o masca cu doua urechi negre si cu alb
Interviu
4 sept.
De la Oscar la supraviețuire. Animest, festivalul internațional de animație care se luptă cu lipsa banilor: „Notorietatea sau contribuția de până acum nu garantează finanțările”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
4 sept.
Cel mai important ziar francez scrie că Nicușor Dan și-a dezamăgit alegătorii, după dezvăluirile despre „șeful securității sale”, generalul Pahonțu: „Cea mai surprinzătoare”
MONDEN
Irina Rimes pleacă de la Vocea României, emisiune difuzată de PRO TV
4 sept.
Adevăratul motivul pentru care Irina Rimes pleacă de la PRO TV: „Sănătatea e foarte importantă”. Decizia luată după „Vocea României”
Alina Puscas si cei doi copii
4 sept.
Alina Pușcaș a ajuns de urgență cu fiul ei la spital. Ce a pățit Alex. „E groaznic. Respira pe gură”
POLITIC
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unui discurs la sediul Parlamentului European
4 sept.
Primele explicații de la Bruxelles după ce CCR a validat „amendamentul Fritz”. Reacția oficială a Comisiei Europene
Doi politicieni stau de vorba intr-un birou
Analiză
4 sept.
Primul test pentru trăinicia unei alianțe PNL-USR. Partidele bat palma pentru alegerile în două funcții-cheie: primăriile din Timișoara și sector 6 SURSE
Ultimele știri
4 sept.
Un urs din Retezat descoperă o cameră de supraveghere și încearcă să „regleze dispozitivul” I VIDEO
4 sept.
A început „Vocea României” sezonul 14. O concurentă a reușit să întoarcă toate patru scaunele în doar 3 secunde: „Ești memorabilă!”
4 sept.
ONU a adoptat o rezoluție pentru a aduce harta lumii mai aproape de realitate. Harta propusă prezintă Africa la adevărata ei dimensiune și „micșorează” țări precum Rusia și SUA
4 sept.
Cum să scapi de musculițele de fructe sau de oțet. Patru trucuri simple cu produse ieftine pe care oricine le are în casă
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
plaja din Kos
4 sept.
Au plătit o avere pe cazare în Grecia însă au fost păcăliți și au rămas în stradă cu bebelușul lor de 5 luni: „Ne întoarcem acasă sau plătim totul din nou”
O familie care gătește paste în bucătărie și amestecă în cratiță cu un clește
4 sept.
Aproape toată lumea face aceste două greșeli când gătește paste. Italienii spun cum trebuie procedat
horoscopul zilei de astăzi 5 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
4 sept.
Horoscop 5 septembrie 2026. Scorpionii sunt pregătiți să le ofere mai multă libertate membrilor familiei, cel puțin deocamdată
Barcă cu coadă lungă pe o plajă tropicală, Krabi, Thailanda
4 sept.
Thailanda reduce durata șederii fără viză pentru cetățenii Uniunii Europene la maximum 30 de zile, începând din 15 septembrie
O autostradă din Elveția, în timp ce mai multe mașini trec pe toate cele patru benzi prin fața unor aparate radar și indicatoare rutiere
4 sept.
Un american de 23 de ani a gonit cu 251 km/h pe o autostradă din Elveția, iar pe lângă amendă s-a ales cu o sancțiune la care nu se aștepta
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Un tânțar care înțeapă o persoană
4 sept.
Tot ce trebuie să știm despre virusul West Nile. Tudor Ciuhodaru explică modul cum ne protejăm, care sunt primele simptome, ce tratament există și cine sunt cei mai afectați pacienți
O cabină de duș realizată din faianță maro, din duș curge apă fierbinte și ușa de sticlă este aburită
4 sept.
Cum să faci duș când nu ai apă caldă la bloc: 7 metode eficiente pentru toate buzunarele
Perechi de dansatori pe o strada din Timisoara
4 sept.
„Spiritul Timișoarei”, redefinit. Opinia experților: Nu se mai transmite spontan și uneori este utilizat pentru „a justifica un excepționalism bănățean”
Dana Marijuana, condamnată pentru trafic de droguri și conducere sub influența substanțelor interzise
4 sept.
Dana Marijuana, condamnată la cinci ani și patru luni de închisoare pentru trafic de droguri. Decizia nu este definitivă
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?