Istoria verighetelor

Verigheta, ca simbol al uniunii dintre două persoane, se folosește de sute de ani. Cuplurile din întreaga lume și-au simbolizat dragostea necondiționată unul față de celălalt cu un frumos inel de logodnă, adăugând apoi pe deget verigheta, care se poartă de ambii soți. Este o modalitate obișnuită prin care două persoane își arată dragostea și angajamentul.

Dar știai că prima verighetă datează de acum 3.000 de ani? De fapt, prima dovadă înregistrată a unui schimb formal de inele între două persoane a fost găsită în Egiptul antic. 

Existau cupluri care făceau schimb de inele din cânepă sau trestie. În general, aceste inele se stricau repede, așa cum e de așteptat, însă erau înlocuite cu piele sau fildeș. Se spune că dragostea era cu atât mai mare cu cât inelul era făcut dintr-un material mai scump.

Aceste inele simbolizau, la fel ca și acum, dragostea și angajamentul veșnic între două persoane. Cercul inelului nu reprezenta nici un început și nici un sfârșit. Partea interioară a inelului simboliza viitorul.

În Roma Antică, mirele își reprezenta viitoarea mireasă cu un inel de fier. 

De aici există tendința de a folosi metale prețioase în verighetele de astăzi. 

Cum se pregătesc ucrainenii de cea mai grea iarnă: dorm îmbrăcați, își fac rezerve de hrană și apă, stau la lumânare. „Dar va veni și primăvara”
Recomandări
Cum se pregătesc ucrainenii de cea mai grea iarnă: dorm îmbrăcați, își fac rezerve de hrană și apă, stau la lumânare. „Dar va veni și primăvara”

Metalul durabil reprezintă rezistența și puterea, atribute care se aplică legăturii dintre cei doi soți. 

Există dovezi că romanii au fost primii care și-au gravat inelele de metal. Romanii, la fel ca și grecii, purtau inelul simbolic pe al patrulea deget de la mâna stângă, adică pe inelar, cum se poartă și astăzi. 

Acest obicei vine pentru că se credea că degetul inelar conținea „vena amoris”, o venă care duce direct la inimă. Atunci când inelul era plasat pe această venă, acest lucru reprezenta uniunea sacră formată între două persoane. 

În zilele noastre, inelul de logodnă reprezintă promisiunea unei viitoare căsătorii, iar verighete sunt simbolul uniunii dintre două persoană. Dacă alături două verighete poți obține ceva ce seamănă cu semnul infinitului, o altă simbolistică emoționantă pentru căsătorie.

Ce înseamnă când visezi că ți-ai pierdut verigheta 

Visezi inel în general

Dacă visezi un inel, în general, acest lucru poate însemna unitatea și continuitatea, dar și angajamentul pe care l-ai făcut față de o persoană, o relație, un nou loc de muncă sau față de o sarcină. Acest lucru nu are neapărat legătură cu căsătoria, ci mai mult cu simbolul pe care îl are această uniune, acela de angajament serios.

Cât valorează viața și suferințele unei femei bătute sau ucise în România: 10.000 de euro daune după ce o femeie a fost omorâtă, 2.000 de euro pentru o bătaie cu nunceakul
Recomandări
Cât valorează viața și suferințele unei femei bătute sau ucise în România: 10.000 de euro daune după ce o femeie a fost omorâtă, 2.000 de euro pentru o bătaie cu nunceakul

Visezi că ți-ai pierdut verigheta

Să visezi că ți-ai pierdut verigheta poate însemna un milion de lucruri, în funcție de ce se ți se întâmplă în viața reală. Poate însemna faptul că te simți rătăcit în legătură cu direcția căsniciei tale.

Ar putea însemna că nu ai încredere în partenerul tău sau în relația ta ori, dimpotrivă, că o simți atât de puternică încât ți-e teamă că ceva ar putea să o strice oricând.

Visezi că partenerul și-a pierdut verigheta

Dacă visezi că partenerul își pierde verigheta, poate însemna că nu ești sigur/ă de iubirea și angajamentul său. Ai putea avea probleme de încredere sau poate treceți printr-o perioadă mai dificilă și aveți probleme în cuplu.

Verigheta în vis

Dar un vis în care apare o verighetă reprezintă infinitul și angajamentul. Dacă visezi că ți-ai pierdut-o pe a ta, acest lucru poate veni dintr-o frică să nu strici relația, să nu fii un partener suficient de bun pentru cealaltă persoană sau poate însemna doar că ești în general stângaci și uituc și atunci ai această teamă constantă de a-ți pierde un obiect cu o valoare sentimentală uriașă.

Un vis despre pierderea unei verighete poate simboliza o serie de lucruri diferite, în funcție de contextul visului. Contextul poate fi, de asemenea, modificat în funcție de faptul dacă este vorba de propria ta verighetă pe care o pierzi sau de cea a altcuiva.

„Mă întorc la noapte”. Cum arată cazul Justițiarului de Berceni că justiția nu poate fi luată în propriile mâini. Înregistrări video
Recomandări
„Mă întorc la noapte”. Cum arată cazul Justițiarului de Berceni că justiția nu poate fi luată în propriile mâini. Înregistrări video

Dacă ești căsătorit

Dacă ești căsătorit, visul poate simboliza sentimente de nesiguranță sau anxietate cu privire la starea relației tale. Alternativ, visul poate reprezenta o teamă de angajament sau o dorință de a te elibera de restricțiile căsătoriei. Ar putea fi subconștientul tău, care îți indică faptul că te simți neapreciat în căsnicia ta în prezent.

Poate că în loc de sentimente de teamă de angajament, să fii îngrijorat/ă de faptul că soția sau soțul tău nu simte același lucru pentru tine.

Te temi că vei pierdea dragostea ei/lui așa cum ai pierdut verigheta în vis. În orice caz, acest vis reprezintă o anxietate cu privire la căsnicia și relația ta. Fie că nu ai suficient de multă încredere în viitorul vostru în calitate de cuplu, fie că îți apreciezi atât de mult relația încât începi să ai anxietăți și temeri să nu cumva să strici/pierzi ceva.

Dacă nu ești căsătorit

Dacă nu ești căsătorit în prezent, visul poate simboliza o teamă de intimitate sau o lipsă de angajament în relația ta actuală. Visul poate fi, de asemenea, un semn că nu ești pregătit pentru căsătorie. Poate te speria ideea de a fi cu cineva împreună toată viața. Altă semnificație este că societatea, familia și persoanele din jur te presează să te căsătorești, deși nu simți să faci acest lucru dacă ai o relație sau poate nici nu vrei să îl faci și nici nu ai o relație.

Visezi că pierzi verigheta altcuiva

Dacă visezi că pierzi verighetele altcuiva, acest lucru poate însemna o nesiguranță în tine sau o teamă nefirească de eșec. Poate ți-e frică să nu îți dezamăgești prietenii sau poate la muncă ai o responsabilitate pe care crezi că nu o poți îndeplini. Poate un proiect în care ți-ai pus toată speranța, dar se dovedește a fi mai dificil decât te așteptai.

Nu uita că visele nu trebuie să aibă sens și adesea nu prea au, iar asta pentru că partea din creier responsabilă de „rațional” se oprește în timpul somnului. Ia fiecare vis ca pe o curiozitate sau un lucru amuzant și nu lăsa lumea viselor să te copleșească. Multe dintre ele nu au vreun sens sau o însemnătate ascunsă.

Sursa foto: 123rf.com

Ce înseamnă când te visezi în rochie de mireasă

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
GSP.RO
Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
Tragica moarte a unui artist complet: de ce ar fi fost ucis, de fapt, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul Song și Minisong
Playtech.ro
Tragica moarte a unui artist complet: de ce ar fi fost ucis, de fapt, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul Song și Minisong
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Viva.ro
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Guvernul a alocat 4 miliarde de lei pentru plata facturilor la energie. Nu toţi românii vor primi vouchere: cine poate încasa banii
Observatornews.ro
Guvernul a alocat 4 miliarde de lei pentru plata facturilor la energie. Nu toţi românii vor primi vouchere: cine poate încasa banii
Doi părinți au ținut trei ani cadavrul copilului lor într-un borcan cu o garnitură coreeană
Știrileprotv.ro
Doi părinți au ținut trei ani cadavrul copilului lor într-un borcan cu o garnitură coreeană
Câte luni poate fi păstrată, de fapt, carnea de porc și de pui la congelator. Greșeala uriașă pe care o fac multe gospodine
FANATIK.RO
Câte luni poate fi păstrată, de fapt, carnea de porc și de pui la congelator. Greșeala uriașă pe care o fac multe gospodine
ŞOC | Ţara Galilor vrea să-şi schimbe denumirea după Cupa Mondială. Care ar putea fi noul nume
Orangesport.ro
ŞOC | Ţara Galilor vrea să-şi schimbe denumirea după Cupa Mondială. Care ar putea fi noul nume
Horoscop 27 noiembrie 2022. Berbecii nu prea vor avea parte de liniște, din cauza unor complicații pe care le descoperă acum
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2022. Berbecii nu prea vor avea parte de liniște, din cauza unor complicații pe care le descoperă acum
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday