Ce înseamnă expresia de la Ana la Caiafa. Alte expresii provenite din Biblie

Asemenea multor alte limbi de pe mapamond, și limba română este un izvor nesecat de expresii, proverbe și zicători pe cât de interesante și ciudate, pe atât de amuzante, unele având chiar un iz ironic. Cele mai multe dintre acestea își au originea în obiceiurile și în cultura populară străveche, iar unele dintre vechiile expresii românești sunt folosite în vorbirea curentă și în zilele noatre.

În trecut am mai scris și despre alte expresii pe care le întrebuințăm, mai rar sau mai des, însă fără să ştim întotdeauna cum au luat acestea naștere sau fără să le cunoaştem întotdeauna sensul corect. În acest articol ne-am propus să vorbim despre expresia de la Ana la Caiafa, care face trimitere la Biblie. Așadar, cum a apărut și de unde provine această construcție literară, care, prin cuvintele ce o alcătuiesc, capătă o latură artistică astfel încât să poată exprima în mod figurat o idee ori un sentiment.

De unde provine expresia de la Ana la Caiafa

Cei care nu au citit niciodată Biblia s-ar putea gândi că Ana și Caiafa erau două femei, aceste nume având, de altfel, rezonanță feminină. Însă, în realitate, este vorba despre doi preoți iudei, cel din urmă fiind nimeni altul decât ginerele celuilalt.

Expresia de la Ana la Caiafa care este folosită de mulți români are o origine biblică, a cărei formulare se regăsește în Noul Testament. Acolo este relatat un episod din ultimele zile de viață ale lui Iisus Hristos în care, trădat fiind de Iuda, El a fost arestat de soldații Sinedriului din Ierusalim în Grădina Ghetsmani și dus la Sinedriu unde preoții urmau să-L judece.

Iisus a fost adus în faţa lui Ana (n.n. – prescurtarea de la Anania, care în ebraică înseamnă „milă”) pentru a fi judecat. Acesta însă nu a putut lua nicio decizie cu privire la soarta Lui, astfel că a decis să-L trimită la Caiafa, care la rândul lui era preot-judecător (18-37 d.Hr.) și prigonitor al apostolilor.

Procesul urma să aibă loc în casa comună a celor doi preoți iudei, care era situată în zona de sud a zidului Ierusalimului, iar la judecată erau adunați cărturarii și bătrânii. Însă nici Caiafa nu a putut lua o decizie în privința lui Iisus și să se pronunțe pe seama acestui deznodământ. Acesta a rostit cuvintele „mai bine pentru tine să moară un singur om pentru popor decât să pierzi tot neamul”. În ciuda faptului că era un om crud, Caiafa era încă un mare preot și, fără să-și dea seama, a rostit o profeție. Pentru că Iisus Hristos avea să se jertfească cu adevărat pentru toți oamenii, asumându-și responsabilitatea pentru păcatele tuturor.

După ce l-au purtat pe Iisus Hristos de la unul la celălalt, cei doi au decis în cele din urmă ca răspunderea condamnării Lui să și-o asume Pilat din Pont, guvernatorul și procurorul de atunci al provinciei romane Iudeea, scrie site-ul TheCatalogueOfGoodDeeds.com. Pilat avea să fie cel care a decis în final răstignirea crucifierea lui Iisus de teamă că, dacă ar fi hotărât altfel, ar fi fost acuzat că nu este prieten al Cezarului. Se spunea atunci că Pilat îl considera „neprihănit” pe Iisus şi că ar fi dorit, de fapt, să-L elibereze. Astfel, ca urmare a indeciziei celor doi preoți iudei, a luat naștere expresia de la Ana la Caiafa.

Ce semnificație are expresia de la Ana la Caiafa

În ceea ce priveşte expresia de la Ana la Caiafa trebuie să precizăm faptul că aceasta este însoțită de regulă de un verb. Forma acestei expresii este „a fi purtat de la Ana la Caiafa”, „a fi trimis de la Ana la Caiafa” sau „a fi dus de la Ana la Caiafa”.

Dacă ți-ai propus să povestești familiei sau prietenilor că, pentru a putea rezolva o anumită problemă, ai fost plimbat aiurea dintr-un loc în altul, de cele mai multe ori este posibil să folosești această expresie. Și asta tocmai pentru a sublinia faptul că ai fost nevoit să faci drumuri fără rost pentru că deznodământul nu a fost cel pe care îl doreai, și anume să soluționezi respectiva situație.

Expresia de la Ana la Caiafa semnifică tergiversarea cu bună ştiinţă a procesului de rezolvare a unei probleme importante”, „purtarea unei persoane de colo-colo, dintr-un loc în altul” sau „a pune pe cineva aiurea pe drumuri” fără ca persoana respectivă să-și rezolve problema. Altfel spus, această expresie înseamnă să fi dus cu vorba, să fii trimis de la o persoană la alta, fiecare dintre acestea amânând sau evitând să-ți rezolve o problemă, o cerere ori să-ți facă dreptate într-o anumită situație în scopul căutării unor forme de refuz.

În același timp, la fel ca Iuda, care este tipul trădătorului, şi Caiafa a ajuns să fie folosit şi ca substantiv comun. Astfel, o caiafă (scris cu literă mică) înseamnă un om făţarnic, ipocrit.

Expresii provenite din Biblie

Influența Bibliei asupra culturii și limbajului de zi cu zi a rezistat de mii de ani, iar Sfânta Scriptură fost transmisă din generație în generație. Impactul puternic profund asupra societății și în zilele noastre este demonstrat în mare măsură de expresii care provin din sfânta scriere. În afară de expresia de la Ana la Caiafa mai există și alte expresii celebre care își au originea în Biblie și care sunt utilizate în zilele noastre la scară largă. Iată care sunt cele mai cunoscute dintre acestea:

Turnul Babel

În Geneza (cap. XI, v.1-9) se vorbește despre hotărârea fiilor lui Noe de a construi un turn înalt pentru a ajunge cu el până la cer și l-au numit Babel după locul unde era construit, și anume orașul Babilon. Până atunci pe Pământ se vorbea o singură limbă, însă Dumnezeu a pedepsit îndrăzneala fiilor lui Noe de a-și dori să urce până la El și le-a amestecat graiurile. Potrivit Bibliei, diversitatea lingvistică îşi are originea în momentul distrugerii legendarului Turn Babel. Expresia semnifică o construcție uriașă, o amestecătură de lucruri sau de idei confuze, o acțiune temerară sortită eșecului ori o adunare unde toți vorbesc fără să se înțeleagă.

Vârstă matusalemică

Matusalem sau Metusala este în Biblie copilul lui Enoh și bunicul lui Noe. Textul din Geneza subliniază faptul că acesta este omul care a trăit cel mai mult, iar vârsta la care a murit a fost de 969 de ani. Astfel, s-a ajuns să se spună despre orice vârstă foarte înaintată că este o vârstă matusalemică.

A fi țap ispășitor

În Vechiul Testament evreii aveau o mare sărbătoare care se numea Ziua Ispășirii și la care oamenii veneau în fața lui Dumnezeu ca să-și mărturisească păcatele și pentru a primi iertare. Această sărbătoare era însoțită de un gest simbolic, și anume Marele Preot își punea mâinile pe capul unui țap adus de păcătoși. În acest fel, erau transferate în mod simbolic păcatele asupra animalului care era alungat ulterior în pustietăți. Se spune că, la fel, Iisus Hristos a luat păcatele și le-a șters din fața lui Dumnezeu, le-a alungat departe pentru ca noi să putem avea o relație curată cu Dumnezeu.

A-ți pune cenușă în cap

Acesta era, în fapt, un vechi obicei al evreilor care îşi are originea în Antichitate și care se regăsește în foarte multe episoade din Biblie, în care oamenii aleg să-şi pună cenuşă în cap după pierderea unui apropiat. Atunci când sufereau o mare pierdere, evreii îşi sfâşiau rupeau hainele precum Iov, se acopereau cu un sac şi îşi puneau pe cap cenuşă, care era considerată un semn de doliu, o manifestare exterioară a durerii. Acest obicei apare şi atunci când evreii postesc, fiind un simbol prin care se transmite ideea că omul admite distanţa dintre el și Dumnezeu. Adică noi, oamenii, suntem mici, doar praf și cenușă, iar El este mare, este Dumnezeu și-L recunoaștem în toată slava Lui.

A arunca cu pietre în cineva

Această expresie se folosește în sensul de a acuza, a învinui, a defăima sau a condamna pe cineva pentru acțiunile sale. Multă lume nu știe că Iisus Hristos a fost Cel care a rostit aceste cuvinte către cărturari și farisei atunci când i-au adus o femeie luată în adulter, adică o desfrânată pe care aceștia au vrut să o ucidă aruncând în ea cu pietre. El s-a ridicat și le-a spus: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce mai întâi o piatră în ea”. (Ioan 8:7).

Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa

Versetul „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” este folosit de obicei în predici, iar prin acesta Mântuitorul ne învaţă să-l urmăm şi să împlinim în viaţa de zi cu zi învăţătura Sa. El este Calea pe care dacă vom păși nu vom rătăci niciodată. Dacă la oameni adevărul este relativ, la Dumnezeu adevărul este absolut și ne face liberi, limpezind orice colț al rațiunii noastre care, de multe ori, caută infinitul în lucruri finite, cu o pasiune infinită. Viaţa este bunul cel mai de preț pe care Dumnezeu ni l-a dăruit nouă, oamenilor. El ne înnoieşte traiul de zi cu zi, dacă ne rugăm mereu şi ne împărtăşim cât mai des cu harul dumnezeiesc revărsat în Biserică, prin Sfintele Taine.

Mănâncă, bea și fii fericit

Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea şi să-şi sature sufletul cu tot ceea ce este bun din agoniseala lui. Şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu căci cine poate mânca şi cine se poate bucura fără El? Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înţelepciune, pricepere şi bucurie, dar celui păcătos îi dă slujba să adune şi să strângă pentru ca apoi să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu, potrivit site-ului Mentalfloss.com. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt. Acest sentiment popular este subliniat de mai multe ori în Biblie (Luca 12:19, 1 Corinteni 15:32), însă apare mai întâi în Cartea Eclesiastului, acolo unde se scrie că omul nu are nimic mai bun sub soare decât să mănânce și să bea și să fie vesel. (8:15)

A se arunca în foc și apă

Această expresie semnifică disponibilitatea oamenilor de a întreprinde fără ezitare acțiuni dezinteresate de dragul altei persoane, sacrificându-se pe sine și îndurând multe nevoi și necazuri. În plus, Dumnezeu însuși se adresează unei persoane credincioase cu aceste cuvinte: „Dacă vei trece ape, Eu sunt cu tine; dacă vei trece râuri, ele nu te vor îneca; dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars și flăcările nu te vor arde” (Isaia 43:2).

Vezi şi de unde vine expresia „la Paștele cailor” și ce semnifică!

Urmărește-ne pe Google News