Ce înseamnă Sodoma și Gomora – legendă

 1 comentariu

Sodoma și Gomora sunt nume asociate cu evenimente care au avut loc cu mii de ani în urmă, iar în zilele noastre, aceste cuvinte semnifică decadența și păcatul. Legenda biblică a celor două așezări din valea Iordanului este una dintre cele mai convingătoare povestiri din Cartea Genezei și vorbește despre cum au fost distruse de judecata divină ca pedeapsă pentru desfrâul locuitorilor. Totodată, reprezintă o avertizare împotriva corupției morale, a nedreptății și lipsei de respect față de normele divine și de ospitalitate, precum și despre fragilitatea morală a oricărei societăți care ignoră valorile fundamentale ale umanității.

Sodoma și Gomora în Biblie

Sodoma și Gomora (n.n. – în ebraică: סְדוֹם și עֲמוֹרָה) au fost două cetăți biblice, care făceau parte dintr-un grup de cinci cetăți din câmpia Iordanului, la sud de Marea Moartă, alături de Adma, Țeboim, Bela sau Țoar.

Acestea sunt menționate în Vechiul Testament, fiind cunoscute în special pentru faptul că au fost arse și prefăcute în ruine în mod divin, cândva între secolele al XIX-lea și al XVIII-lea î.Hr., în vremea lui Avraam și Lot (Geneza 19:24) din cauza fărădelegilor pe care le comiteau locuitorii lor.

Unii dintre regii cetăților, precum Bera al Sodomei, Birșa al Gomorei, Șinab al Admei, Șemeber al Țeboimului și un rege necunoscut al Belei sau Țoarului s-au ridicat împotriva lui Kedarlaomer al Elamului și a aliaților acestuia, după 12 ani de vasalitate. Cele două armate s-au luptat în valea Sidim, iar Kedarlaomer a obținut victoria, capturând toate bogățiile Sodomei și Gomorei. El a luat și prizonieri, între care și Lot, nepotul lui Avraam, care se mutase anterior în Sodoma după ce servitorii săi și ai lui Avram s-au certat din cauza lipsei de spațiu pentru pășunat, aflăm de pe Biblestudytools.com.

Când Avraam a aflat că Lot a fost luat prizonier, a adunat vreo trei sute de soldați și l-a urmărit pe Kedarlaomer, pe care a reușit să-l alunge până la Hoba, lângă Damasc. El l-a eliberat pe Lot și a recuperat bogățiile Sodomei pe care i le-a înapoiat regelui Bera.

Povestea cetăților Sodoma și Gomora

Povestea biblică despre Sodoma și Gomora este una tristă, care are darul de a ne reaminti cât de mult urăște Dumnezeu păcatul. Potrivit Cărții Genezei, aceste orașe făceau parte dintr-o regiune prosperă și bogată, însă locuitorii lor erau caracterizați de o corupție morală profundă. Din această cauză, păcatul era omniprezent în cele două cetăți, iar lipsa de respect față de normele morale și divine ajunsese la extrem.

De-a lungul secolelor, numele lor a devenit asociat cu ideea de pedeapsă divină pentru comportamentele degradante, mai ales în contextul abaterilor sexuale și a violenței. Istoria Sodomei şi a Gomorei este consemnată în cartea „Facere”, capitolul 18, din Vechiul Testament.

Ce semnifică Sodoma și Gomora

Potrivit Genezei, pe vremea lui Avraam, părintele iudeilor, într-o bună zi, trei îngeri cu chip de oameni au venit la el, iar doi dintre ei au dorit să viziteze Sodoma și Gomora. Se spune că, după ce a aflat despre desfrâul şi păcatele locuitorilor din aceste orașe, unde homosexualitatea era în floare, Dumnezeu i-ar fi spus lui Avraam că va distruge aceste cetăți vecine. „Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu. Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor“, se arată în Geneză (Facerea 18, 20-21).

De asemenea, Dumnezeu i-a spus lui Avraam și că va cruța poporul și nu va distruge așezările în cazul în care va găsi măcar zece oameni drepți. În Sodoma era ținut prizonier personajul biblic Lot, nimeni altul decât nepotul lui Avraam, motiv pentru care acesta s-a târguit cu Atotputenicul pentru salvarea celor fără de păcat din cele două cetăţi.

Când cei doi îngeri au ajuns în Sodoma, Lot i-a întâlnit pe îngeri în piața orașului și i-a invitat să stea la el acasă, iar aceștia au fost de acord. Biblia dezvăluie apoi păcatul care pândea în inimile sodomiților. Este important de știut că și Coranul, cartea sfântă a musulmanilor, aminteşte de Lot şi de locuitorii Sodomei, care trăiau într-o mare decadenţă morală. „Şi am trimis pe Lot (în Sodoma), care a zis poporului său: Faceţi o imoralitate fără precedent în lume? Vă satisfaceţi dorinţele cu bărbaţi în locul femeilor; cu adevărat sunteţi nişte neruşinaţi"(Coranul 7:80-81).

Cine a scăpat de mânia lui Dumnezeu

La scurt timp după ce au ajuns la casa lui Lot, câțiva bărbați au venit aici cerându-i să li se dea cei doi vizitatori pentru a putea face sex cu ei. „Înainte de a se culca, toți bărbații din toate părțile orașului Sodoma – atât tineri cât și bătrâni – au înconjurat casa. L-au chemat pe Lot și l-au întrebat: „Unde sunt oamenii care au venit la tine în seara asta? Adu-i la noi, ca să putem face sex cu ei”.

În încercarea de a-i proteja pe oaspeții angelici, acesta le-a oferit în schimb gloatei furioase pe cele două fiice virgine în locul îngerilor, însă asta nu a făcut altceva decât să-i înfurie și mai tare pe ticăloși. În momentul în care bărbații furioși încercau să pătrundă în casă, îngerii au început a-i orbi și i-a sfătuit pe Lot și pe familia acestuia să fugă din oraș pentru că „mânia lui Dumnezeu era pe cale să cadă”. De asemenea, i-a avertizat să nu se uite înapoi.

În timp ce Lot și familia lui fugeau din calea dezastrului, Dumnezeu a aruncat ploaie de pucioasă și foc peste oraș, iar toți oamenii, animalele și vegetația au fost distruse. Soția lui Lot a încălcat porunca divină de a nu privi înapoi către cetate, fapt pentru care s-a prefăcut imediat într-un stâlp de sare, mai precizează sursa citată. Din cele două fiice ale lui Lot aveau să se nască, în păcat, strămoşii a două popoare: moabiţii şi amoniţii.

Păcatul oamenilor din Sodoma și Gomora

Conform textului Genezei 19, păcatul locuitorilor din Sodoma și Gomora implica homosexualitatea. Chiar numele „Sodoma” are în zilele noastre o conotație sexuală, fiind asociat cu termenul de „sodomie”, care potrivit definiției din dicționar desemnează relațiile sexuale între persoane de același sex (în cazul de față doi bărbați), „fie ea consensuală sau forțată”. Păcatul sodomiei denumeşte orice manifestare anormală de natură sexuală.

Comportamentul sodomiților este descris atât în Vechiul Testament, cât și în lucrările unor scriitori care au studiat acest subiect de-a lungul timpului. Conform informațiilor de pe site-ul GotQuestions.org, asta nu înseamnă că homosexualitatea a fost singurul motiv pentru care Atotputernicul a distrus Sodoma și Gomora. Ezechiel 16:49-50 oferă mai multe detalii, și anume: „Păcatul surorii voastre Sodoma a fost acela că ea și fiicele ei erau mândre, lacome și leneșe. I-au ignorat pe cei asupriți și pe cei săraci. Erau arogante și făceau lucruri detestabile înaintea mea”.

Așadar, păcatele Sodomei includeau mândria, apatia, mulțumirea, lenea și nepăsarea față de cei nevoiași. Cuvântul ebraic tradus prin „detestabil” se referă la ceva care este dezgustător din punct de vedere moral. În Leviticul 18:22, homosexualitatea este considerată o „abominație”. Iuda 1:7 spune că „Sodoma și Gomora s-au dedat la imoralitate sexuală și la perversiune”. Deși homosexualitatea nu a fost singurul păcat al orașelor biblice, pare să fie principalul motiv pentru distrugerea acestora.

Considerații biblice privind homosexualitatea

Cei care încearcă să explice condamnarea biblică a homosexualității susțin faptul că păcatul oamenilor care locuiau în Sodoma și Gomora a fost neospitalitatea și, cu siguranță, bărbații din aceste orașe s-au dovedit neospitalieri pentru că, susține sursa citată anterior, probabil că nu există nimic mai neospitalier decât violul în grup al unor homosexuali.

Însă, a spune că Dumnezeu a distrus două orașe și pe toți locuitorii lor doar pentru că au fost neospitalieri nu face altceva decât să ignore anumite detalii evidente ale legendei. Sodoma și Gomora erau vinovate de multe alte păcate, însă homosexualitatea a fost principalul motiv pentru care Dumnezeu a aruncat ploaie de pucioasă și foc peste aceste orașe, ruinându-le complet și ucigând toți locuitorii, astfel că, astăzi, regiunea în care se aflau Sodoma și Gomora este un imens pustiu. Orașele biblice servesc drept exemplu al modului în care Dumnezeu privește păcatul în general și homosexualitatea în special.

Așa cum spuneam, termenul în sine de homosexualitate înseamnă acțiunea de a întreține relații intime, nepermise de Dumnezeu, între persoane de același sex, indiferent că aceștia sunt bărbați sau femei. Acest păcat, considerat ca abominabil de către Sfânta Scriptură era foarte răspândit în lumea greacă de la cele mai înalte până la cele mai de jos categorii sociale, notează Doxologia.ro.

Foto: Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    parpalache 13.10.2024, 09:54

    Acum„locuitorii Sodomei”sunt la putere!Și ne obliga sa facem„educație gay”și in școli- inca din clasele primare!

ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește