MENIU CAUTĂ

Ce pot face oamenii diagnosticați cu scleroză multiplă, pentru o viață care poate fi considerată normală

Distribuie

Pe 10 decembrie a fost sărbătorită Ziua Internațională a Drepturilor Omului, prilej prin care Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM) atrage atenția asupra celor peste 10.000 de români afectați de acest diagnostic, din cei 700.000 de oameni înregistrați la nivel european.

„Facem tot ceea ce putem să le oferim celor diagnosticați cu scleroză multiplă sprijinul psihic și medical, care să îi ajute să-și urmeze cursul vieții cât mai aproape de ceea ce e considerat normal. Le oferim asistență medicală, îi facem să realizeze că nu sunt singuri, că suntem mai mulți în această situație și că nu, nu abandonăm lupta. Ne informăm în permanență despre studiile medicale în desfășurare și așteptăm să fie făcută progrese la nivel mondial, în speranța că ele vor fi implementate și în România. În acest moment, în Uniunea Europeană există 15 terapii care pot fi în folosul nostru, în vreme ce în țară se practică doar jumătate dintre acestea, iar noi facem toate demersurile necesare pentru a putea să ne aliniem la nivelul continentului”, a declarat Simona Tănase, președintele Asociației „Învingătorii Sclerozei Multiple”.

Simona Tănase, președintele Asociației

Președintele Asociației „Învingătorii Sclerozei Multiple”, Simona Tănase

Recent, s-a aflat că expunerea la oi ar putea duce la apariția sclerozei multiple.

Asociația „Învingătorii Sclerozei Multiple” (AISM) a fost înființată, în martie 2013, în dorința de a sprijini cei peste 10.000 de români diagnosticați cu acest diagnostic.

Prin proiectele desfășurate în ultimii cinci ani, AISM a încercat să contribuie la conștientizarea populației în legătură cu această afecțiune și să ajute la integrarea persoanelor astfel diagnosticate în societatea românească.

De-a lungul anului, AISM organizează o serie de evenimente, atât în Capitală, cât și în restul țării, dedicate celor interesați de efectele sclerozei multiple și soluțiile pentru îmbunătățirea vieții celor afectați.

Astfel, an de an, AISM desfășoară workshop-uri prin care vine în întâmpinarea celor diagnosticați și le oferă consiliere medicală, psihologică și, nu în ultimul rând, apartenența la o comunitate, astfel încât să fie conștienți că nu sunt singurii încercați.


Citește și… Sentință definitivă: Mega Image plătește 500.000 de lei angajatului călcat cu motostivuitorul!


 

Citește mai multe despre diagnostic și metode pe Libertatea.

Comentarii