Ce să mănânci ca să te şi hrăneşti

Comentează

Piaţa alimentară ne oferă o mare diversitate de produse, dar numai aparent. Realitatea este de fapt că, în zilele noastre, "hrana este destul de nediversificată şi provine din câteva cereale (grâu, porumb, orez, secară), cartofi prelucraţi în fel şi chip (prăjiţi, chipsuri, piureuri instant etc.), câteva sortimente de carne (pasăre, vită, porc, peşte), ouă obţinute de la păsări crescute în condiţii industriale, grăsimi artificiale (margarine) şi uleiuri suprarafinate. Combinaţiile nenaturale ale acestor materii prime dau naştere alimentelor chimizate şi periculoase, care creează doar impresia de varietate", spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi în cartea sa, recent apărută, "Revoluţie în bucătărie".

►De ce avem nevoie?

Pentru a avea o alimentaţie sănătoasă, trebuie să aprovizionăm permanent organismul cu nutrienţi de calitate, care vor fi luaţi din alimente cât mai puţin prelucrate şi din fructele şi legumele de sezon. De asemenea, este esenţial ca ingredientele să fie proaspete, aşa că e recomandat să faci aprovizionarea de două, chiar şi de trei ori pe săptămână. Pentru pregătirea preparatelor culinare, foloseşte alimente provenite din agricultura ecologică, din flora şi fauna sălbatică sau din zone nepoluate. Acestea au mai puţine pesticide şi îngrăşăminte chimice, hormoni sau dioxine. Mai mult decât atât, produsele ecologice sunt mult mai nutritive, fiind foarte utile pentru menţinerea sănătăţii şi prevenirea multor boli. Animalele şi păsările crescute pe sol, în aer liber, hrănite cu furaje cât mai naturale, au o compoziţie mai sănătoasă a cărnii, au mai puţine grăsimi saturate (nocive) şi mai mulţi acizi graşi esenţiali.

►Evită alimentele industriale

Produsele alimentare industrial rafinate nu conţin nutrienţi esenţiali şi sunt bogate în zaharuri rafinate (hiperglicemice, cancerigene), grăsimi artificiale (margarine), proteine cu valoare biologică scăzută şi conţin multe calorii. "Majoritatea conţin «calorii goale», care nu hrănesc organismul şi, mai mult decât atât, «fură» şi nutrienţii din corp, consumând rezervele de vitamina B, crom, magneziu etc. În timp, consumul acestor alimente duce la creşterea în greutate şi chiar la atingerea obezităţii. Ca urmare, se poate ajunge la aşa-numitul sindrom metabolic, din cauza căruia apar maladiile cronice care ne afectează sănătatea de la vârste tot mai fragede", mai spune dr. Mencinicopschi.

►Starea de spirit negativă blochează digestia

Este foarte important să luăm masa într-o atmosferă relaxantă, singuri sau alături de persoane a căror prezenţă ne face plăcere. Este bine să evităm persoanele nervoase, agitate sau care comentează aspecte negative la adresa celorlalţi şi noi înşine ar trebui să ne alungăm gândurile anxioase. "Starea de spirit negativă blochează digestia, indiferent de calitatea alimentelor din farfurie", susţine medicul specialist. Ambianţa în care servim masa trebuie să fie armonioasă, caldă şi calmă. Şi tot el ne îndrumă să nu ne forţăm să urmăm diete cu produse pe care le detestăm, deoarece totul va duce la frustrare, ce va avea efecte nocive asupra digestiei şi sănătăţii.

► ŞTIAI CĂ…

Organismul uman are nevoie de peste 50 de nutrienţi esenţiali? Între aceştia se numără vitaminele A, B, C, D, E, F, H, K, acizii graşi omega 3 şi omega 6, dar şi calciu, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, sulf, fier, zinc, cupru, mangan, crom, seleniu, cobalt, iod, siliciu, bor sau electroliţi. Pe lângă acestea, organismul mai are nevoie de proteine (cu rol de reconstrucţie, de formare a anticorpilor, hormonilor, enzimelor metabolice şi digestive), glucide (cu rol energetic), lipide (importante în construirea membranelor celulare, sinteza hormonilor, steroizi, colesterol etc.), enzime care provin din fructe şi legume, în formă naturală. Mai multe informaţii găsiţi în cartea "Revoluţie în bucătărie" a prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pozele de la discursul lui Nicușor Dan la ONU: sala, ocupată doar parțial, a atras atenția
21:54
Pozele care spun totul despre discursul președintelui Nicușor Dan la ONU
accident rutier între Pașcani și Brătești, 23 sept 2026 - locul unui accident grav pe un teren de pământ, unde un autoturism complet distrus și zdrobit se află lângă o autospecială mare de pompier
19:14
Doi copii și un adult au murit după ce o mașină s-a ciocnit cu un camion, între Pașcani și Brătești. Alte două persoane sunt rănite
MONDEN
Actrița Hayden Panettiere | Foto: Hepta
17:37
De ce a murit, de fapt, actrița Hayden Panettiere. Anunțul medicilor legiști după autopsie
Arnaud Denis a murit. Actorul de 43 de ani a fost eutanasiat după o operație devastatoare. Sursă foto:Facebook/Arnaud Denis.
17:06
Mesajul sfâșietor al actorului Arnaud Denis înainte de eutanasiere. Povestea care a emoționat Franța
POLITIC
Nicușor Dan, îmbrăcat la costum, vorbind în fața unui microfon
22:19
Nicușor Dan, despre o eventuală cădere a guvernului Siegfried Mureșan: „Criza asta trebuie să se încheie”. Ce spune despre dizolvarea Parlamentului
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
21:04
Siegfried Mureșan a explicat de ce nu s-a dus la PSD, așa cum i-a cerut Sorin Grindeanu: „Nu-mi comandă mie la ce oră și unde să ne întâlnim”
Ultimele știri
23:30
Iubitul Valentinei, tânăra găsită într-o valiză pe râul Olt, a fost dat în urmărire: judecătorii au emis mandat de arestare preventivă
23:29
Proiectul gigant care transformă Atena în noul Dubai al Europei. Cum arată orașul inteligent The Ellinikon, care atrage tot mai mulți străini
22:56
Sistemele antiaeriene Oerlikon de 328 de milioane de euro modernizate de Rheinmetall au picat testele MApN. Nicușor Dan: „Se mai întâmplă”
22:21
Lavrov spune că Rusia nu va opri războiul și critică Europa: „Nu avem de gând să facem nicio pauză”
TRENDING
13:07
Cele 9 anvelope care au cedat la testul anvelopelor de iarnă: din 32, doar 6 au fost recomandate pe șoseaua udă
17:18
Fenomenul „SKI”: Tot mai mulți pensionari aleg să își cheltuie banii în vacanțe în loc să le lase moștenire copiilor
22 sept.
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
21:50
Horoscop 24 septembrie 2026. Fecioarele trebuie să evite orice fel de cheltuială și să lase pe altă dată planurile care presupun achiziții scumpe
Viața în Alaska: o familie cheltuie 4.000 de dolari pe provizii pentru iarnă. Sursă foto: alaska.org
21:38
O familie din Alaska cheltuie 4.000 de dolari pe provizii ca să reziste în iarna extremă din Eagle: „Anul trecut am rămas fără unt”
drac de mare, ascuns în nisip
21:28
A făcut un pas în ocean și a fost cuprinsă de o durere chinuitoare: „Nu mai puteam să respir”
O femeie cu părul blond și ondulat se bucură de o baie răcoritoare sub apă, purtând o mască de snorkeling albă și albastră, care îi acoperă întregul chip
19:39
O destinație populară printre români interzice măștile de snorkeling pentru întreaga față. Riscurile la care se supun turiștii care le poartă
O mireasă și-a înșelat soțul în baia restaurantului bătaie între nuntași și despăgubiri de 40.000 de euro. Sursă foto: Getty Images.
19:00
Și-a înșelat mirele în baia restaurantului, apoi i-a mai cerut și 40.000 de euro. Cele două familii au încins o bătaie ca în filme
pasaport american invelit in folie de aluminiu
18:22
Tot mai mulți turiști își înfășoară pașapoartele în folie de aluminiu, în încercarea de a-și proteja datele. Avertismentul specialiștilor în securitate
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Leonard Manta este multiplu campion european la gimnastică aerobică, proaspăt medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de Gimnastică Aerobică de la Pamplona, Spania. Foto: Gettyimages
Exclusiv
18:00
Prime de 32.000.000 de euro neplătite de stat de doi ani sportivilor români, printre ei campioni europeni și mondiali
Val de rețineri după violențele de la protestul oierilor, poliția a descins în București și 15 județe. Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:10
Reacția AUR după ce doi protestatari violenți din Piața Victoriei au fost arestați: „Nu mai sunt membri de ani buni”
4 fraude online,  semnal de alarma de la Politia Capitalei
15:49
Semnal de alarmă de la Poliția Capitalei: „Prea mulți români își pierd banii din doar câteva click-uri!” Ghid complet împotriva celor 4 mari fraude online
mamă tânără, așezată la o masă, folosind laptopul în timp ce lucrează de acasă cu doi copii jucându-se în fundal, langa o canapea gri
14:59
Părinții singuri pot primi 3 zile în plus de concediu de odihnă. Senatul a votat proiectul
stalp-energie-cifre-piata-energie
15:13
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
15:01
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor