Oricine a fost un consumator de băuturi alcoolice în exces sau dependent ar trebui să solicite asistență de specialitate și consiliere medicală înainte de a renunța la băutură din cauza impactului potențial periculos pe care îl poate avea luarea unei astfel de decizii, acesta putând fi în unele situații chiar fatal. Cu toate acestea, nimeni nu ar trebui să se sperie să renunțe la băutură din această cauză mai ales că acest lucru poate avea efecte benefice asupra organismului. Ce se întâmplă în corpul tău după ce renunţi la consumul excesiv de alcool îți vom spune în cele ce urmează.

Ce este alcoolul

Alcoolul este o substanță psihoactivă obținută prin fermentarea unor ingrediente cum ar fi cerealele sau fructele, care a fost consumată sub formă de băuturi încă din cele mai vechi timpuri, mai exact cu cel puțin 9000 de ani în urmă. În chimie, termenul de alcool se referă la o întreagă clasă de compuși organici care includ o grupare hidroxil – formată dintr-un atom de oxigen și un atom de hidrogen – legată de un atom de carbon.

Consumul de băuturi alcoolice crește riscul de a dezvolta cancer de ficat sau ciroza hepatică

Cu toate acestea, în limbajul comun, termenul de alcool se referă de obicei la o substanță chimică specifică cu formula C2H5OH, pe care chimiștii o denumesc etanol. Odată ce este ingerat, alcoolul este absorbit relativ puțin în stomac și mai mult la nivelul intestinului subțire. Acesta este absorbit rapid în sânge, iar absorbția începe de la nivelul mucoasei bucale. Apoi, alcoolul este distribuit liber în tot organismul prin toate organele și țesuturile corpului, după care este metabolizat cu ajutorul enzimelor hepatice, aflăm de pe site-ul New Scientist.

Cum afectează alcoolul organismul

Dacă este să ne luăm după Homer Simpson, protagonist al seriei de animație „The Simpson”, alcoolul este „cauza și soluția la toate problemele vieții”. Și, totuși, aceasta nu este pe deplin adevărată deoarece rezumă capacitatea alcoolului de a-i face pe oameni să se simtă fie foarte bine, fie foarte rău. Individul implicat, cantitatea de alcool consumată și contextul social în care este consumat joacă un rol esențial în determinarea efectelor pe care alcoolul le poate avea.

Astfel, consumul de alcool declanşează un lanţ de reacţii complexe în organismul uman, acesta luptând, practic, pentru a descompune alcoolul şi pentru a-l face inofensiv pentru organe. Vorbim despre un proces de durată, iar acesta este şi motivul pentru care, spre exemplu, unii conducători auto prezintă o alcoolemie ridicată şi la câteva ore după ce au consumat efectiv alcool, iar apoi s-au urcat la volan. Trebuie să știi că alcoolul poate afecta corpul prin alterarea sistemelor nervoase, musculare și hormonale, iar aceste efecte nocive pot varia în funcție de cantitatea consumată, de perioada în care a fost consumat alcool, dar și de răspunsul individual.

Efectele pe termen lung ale consumului de alcool

Alcoolul poate avea nenumărate efective negative asupra organismului nostru. Iată care sunt cele mai periculoase efecte adverse pe care le poate avea asupra corpului consumul excesiv de alcool:

Consumul de alcool înainte de a merge la culcare afectează serios calitatea somnului
  • Creier – consumul de alcool poate afecta concentrarea, judecata, starea de spirit și memoria, sporind riscul producerii unui accident vascular cerebral (AVC) și apariției cauzelor care duc la dezvoltarea demenței.
  • Inimă – consumul excesiv de băuturi alcoolice poate crește tensiunea arterială și duce de obicei la leziuni la nivelul inimii care pot provoca atacuri de cord.
  • Ficat – consumul de trei-patru pahare de băuturi alcoolice într-o zi crește riscul de a dezvolta cancer de ficat sau ciroza hepatică.
  • Stomac – în cazul consumului a unul-două pahare de băuturi alcoolice zilnic poate duce la îmbolnăvirea de cancer intestinal, cancer la stomac sau de ulcer gastric.
  • Fertilitate – în cazul bărbaților, consumul excesiv de băuturi alcoolice reduce nivelul de testosteron, numărul de spermatozoizi și, implicit, fertilitatea. În cazul femeilor, alcoolul poate afecta ciclul menstrual.

Ce se întâmplă după ce renunți la consumul de alcool

Știm cu toții că alcoolul nu este deloc sănătos pentru corpul nostru, pornind de la groaznica durere de cap de a doua zi, starea de mahmureală și terminând cu sentimentul de regret. Cu toate acestea, există oameni care, deși se jură că nu vor mai pune gura pe alcool, după câteva săptămâni – poate chiar zile – se vor găsi din nou într-o situație de acest gen. Însă, dacă aceștia ar citi ceea ce se întâmplă în corpurile lor dacă ar renunța definitiv la consumul de alcool, ar putea fi încurajați să nu mai consume alcool niciodată. Iată ce efecte imediate poate avea renunțarea la consumul de alcool:

Între două și 12 ore

Debutează simptomele așa-numitului sevraj, care pot include tremurături ale mâinilor, senzație de vomă, transpirație excesivă, neliniște și anxietate.

Între 12 și 24 de ore

Simptomele de sevraj continuă, iar între acestea își va face loc și pofta de alcool, lipsa de energie și o senzație de decădere sau de depresie. De asemenea, este posibil ca și somnul să fie perturbat.

Între 12 și 72 de ore

Aceasta este perioada cea mai periculoasă pentru cele mai severe simptome de sevraj. Ne referim aici la creșterea ritmului cardiac, a tensiunii arteriale, precum și convulsii.

Între 48 și 72 de ore

În cazul celor mai mulți dintre consumatorii de alcool dependenți, acesta este punctul în care simptomele de sevraj încep să se retragă sau să devină mai ușor de gestionat.

Între 3 și 7 zile

Simptomele de sevraj se vor opri complet în cazul majorității oamenilor. Există, însă, și situații în care simptomele de sevraj se pot agrava și se pot dezvolta în delirium tremens (n.n. – apariție rapidă a confuziei cauzată, de obicei, de renunțarea la consumul de alcool). În acest caz, vorbim de urgențe medicale, care implică dezorientare, confuzie și transpirație abundentă.

Săptămâna 1

Este posibil ca tiparele de somn să se îmbunătățească în mod semnificativ, deși poate dura până la o lună sau chiar mai mult în cazul unor persoane.

Săptămâna 1-2

Perioada cuprinsă între o săptămână și două săptămâni este cea în care, de obicei, procesul de detoxifiere clinică a organismului se încheie.

Săptămâna 2

Este posibil ca persoana să înceapă să observe că pierde în greutate din cauza eliminării caloriilor din alcool. Cei al căror ficat (cel mai afectat organ intern) nu a fost grav afectat de consumul de alcool, dar au devenit „grași” pot începe să dea semne de recuperare.

Săptămâna 3-4

Tensiunea arterială poate ajunge la niveluri mai sănătoase după ce consumul excesiv de alcool a cauzat o creștere.

Luna 1

Pielea ta poate începe să aibă un aspect mai plăcut și mai fresch.

Luna 3

Începi să ai mai multă energie, dar și un sentiment general de sănătate mai bună.

1 an

Unii oameni vor găsi un anumit grad de senzație de energie scăzută, anxietate, tulburări de somn și/sau poftă de alcool prezentă la începutul sevrajului continuă mult mai mult decât este de obicei. Dar după 12 luni, aproape toată lumea va lăsa în urmă toate simptomele de sevraj și va începe să se bucure de toate beneficiile unui stil de viață sănătos, fără alcool.

Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu bei o lună

Pentru persoanele care consumă alcool des sau în exces, luarea deciziei de la nu mai bea timp ce o lună le poate aduce o serie de beneficii, cum ar fi revigorarea ficatului și a inimii și scăderea riscului îmbolnăvirii de cancer. Iată ce se poate întâmpla în corpul tău în această situație:

Ficatul se revigorează

Persoanele care consumă alcool des și în exces se pot îmbolnăvi de ciroză hepatică. Spre exemplu, pot apărea modificări hepatice, cum ar fi un ficat gras, însă dacă persoana respectivă va renunța să bea, modificările sunt reversibile și ficatul se poate revigora. Daorită faptului că ficatul este un organ tolerant pot apărea schimbări pozitive în ceea ce privește starea lui după câteva săptămâni. De asemenea, în absența alcoolului care îl solicită intens foarte mult, ficatul se poate concentra pe celelalte funcții ale sale, cum ar fi descompunerea altor toxine produse de organism, metabolizarea grăsimilor și a excesului de hormoni care trebuie descompuși, spun specialiștii de la HealthLine.

Reduce riscul apariției bolilor de inimă

Alcoolul este metabolizat de către ficat și de o enzimă denumită dehidrogenază. Dar, în situația consumului excesiv de alcool, această enzimă va deveni saturată și, astfel, alcoolul va fi metabolizat de către o altă enzimă. În clipa în care alcoolul este metabolizat pe această cale diferită se vor produce o mulțime de radicali liberi care vor oxida colesterolul rău (LDL), care se va depune pe arterele carotide, ceea ce va provoca un blocaj.

Reduce riscul de cancer

Programul Național de Toxicologie al Departamentului de Sănătate și Servicii Umane din SUA listează alcoolul drept factor cancerigen. În acest raport se precizează că riscul unei persoane de a dezvolta un cancer asociat cu consumul de alcool va crește cu cât acea persoană va bea mai mult alcool pe o perioadă mai lungă. Există legături între consumul mare de alcool și dezvoltarea cancerului de cap și gât, esofagian, hepatic, mamar și colorectal.

Facilitează pierderea în greutate

Consumul în exces de alcool poate duce la creșterea în greutate. Alcoolul are un conținut ridicat de calorii, ceea ce înseamnă că vinul, berea sau cocktail-urile adaugă zahăr în alimentație, iar eliminarea alcoolului poate ajuta persoana respectivă să piardă câteva kilograme. Dacă unii oameni renunță la alcool pentru o perioadă mai lungă de timp ei vor putea observa nu doar că vor pierde în greutate, ci și că li se va îmbunătăți compoziția corporală, vor avea mai puțină grăsime abdominală, dar și un nivel mai bun de trigliceride.

Reduce riscul pierderii de memorie

Persoanele care ar putea beneficia în mod deosebit de renunțarea la alcool timp de o lună sunt tinerii sub 18 ani și nu doar din motive legale. Aceștia se află într-o perioadă a vieții în care tind să facă excese, iar abuzul de alcool reprezintă o problemă uriașă în cazul lor. Consumat în exces, alcoolul le poate provoca acestora pierderi de memorie, iar alcoolicii au unele tulburări specifice ale creierului, deteriorarea acestuia putând provoca reducerea memoriei și capacității de concentrare.

Îmbunătățește somnul

Unii oameni cred că dacă vor consuma alcool înainte de culcare îi va ajuta să doarmă mai bine, ceea ce nu este deloc așa, ba dimpotrivă. Specialiștii spun că un consum exagerat de alcool înainte de a merge la culcare poate să întârzie adormirea și afectează serios calitatea somnului, în special mai târziu în timpul nopții. Pentru cei dependenți de alcool, afecțiunile sunt legate de tulburări cronice ale somnului. De aceea, este recomandat să nu bei alcool înainte de a te culca.

Citeşte şi: În cât timp iese alcoolul din organism. La câte ore poţi să te urci din nou la volan

Urmărește-ne pe Google News