Ce-şi doresc bărbaţii?

Comentează
Arhiva foto

Psihologul Cristina Ion-Rădulescu a observat că, deși există într-adevăr bărbați pentru care idealul fe-
minin e o domnișoară cât mai fragilă și mai neajutorată, "există, de asemenea, și alții care preferă femeile independente și care par inabordabile. Alții le plac pe cele misterioase și așa mai departe. Fiecare bărbat, ca de altfel și fiecare femeie, are în minte, chiar dacă în mod inconștient, un tipar după care își alege partenerul. Acesta nu este permanent. Suferă modificări de-a lungul vieții. Este, în primul rând, o opțiune personală și nu trebuie să îl prezentăm ca fiind universal".

►Independentă, dar nu cu nasul pe sus

Deci, alungă din minte ideea că trebuie să fii neajutorată ca să fii plăcută. Dacă nu ești genul care să-ți dai cu stângul în dreptul și să nu poți face un pas fără ghidarea atentă a unui bărbat, să nu crezi că trebuie să te prefaci ca să fii plăcută. Sunt destui care apreciază femeile sigure pe ele și descurcărețe. Totuși, într-o relație trebuie să știi și să primești, nu numai să dăruiești. Nu trebuie să arăți că nu ai nevoie deloc de el. Dacă se oferă să te ajute cu ceva, nu spune imediat că faci tu că știi mai bine. Îi va da un sentiment de inutilitate. Nu îi impune părerea ta tot timpul și nu îl cicăli continuu. Să știi că nu faptul că ești descurcăreață îl va îndepărta, ci faptul că îl privești pe el de sus și nu îl apreciezi suficient.

►Calități apreciate de cei mai mulți

Sunt câteva calități pe care le apreciază toți bărbații. Printre ele, un loc de seamă îl ocupă optimismul și buna dispoziție. Oricui îi place o persoană tonică, simpatică, care să emane stare de bine. Poate nu tuturor le plac vorbărețele, dar o figură zâmbitoare, o atitudine deschisă și puțin simț al umorului vor deschide întotdeauna drumul spre inima unui bărbat. Sensibilitatea (poate nu în exces) și dorința de a-i ajuta pe ceilalți sunt și acestea calități mult prețuite. Poate te gândești că cel mai mult contează cum arăți, și într-un anume fel ai dreptate. Dacă nu îi atragi atenția de la început prin frumusețea fizică, nu va încerca să meargă mai departe. Dar dacă nu va descoperi în tine și alte calități, nu va rămâne mult timp în preajmă. Iar după mai mulți ani de relație, va conta mai mult caracterul, felul în care relaționați și atmosfera plăcută pe care tu o creezi acasă.

EXPERIENȚA DIN COPILĂRIE, IMPORTANTĂ

"Există o categorie de bărbați care preferă femeile ca niște pisoi abandonați – vulnerabile și neajutorate. Doar ele reușesc să le sublinieze calitățile masculine și îi fac să se simtă utili. În mintea lor, ei capătă valoare doar în interacțiunea cu astfel de femei, fără de care s-ar simți de-a dreptul inutili și ar fi depresivi. Poate că în copilărie mamele le-au spus: «Acum tu ești bărbatul în casă» și i-au forțat să se maturizeze mult prea devreme. Sau atunci când erau mici au fost puși în fața a numeroase scene de violență domestică și nu au putut face nimic. Oricum ar fi, nu trebuie să fie judecați în niciun fel."
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!