Ochii umezi

În mod normal, ochii trebuie să fie uşor umezi. În schimb, o lăcrimare continuă ar trebui să te alarmeze. Pentru că ar putea fi vorba despre: glaucom congenital, imperforaţie de canal lacrimo-nazal (la sugari sau la copiii mici), o boală a corneei, herpes sau un corp străin care a pătruns în ochi. La persoanele în vârstă şi ca reacţie la frig însă, lăcrimarea este un fenomen normal.

Ochii roşii

Cele mai bune dezinfectante pentru ochi: apa şi săpunulRoşeaţa poate semnala:
O conjunctivită (în acest caz, ochii nu te dor şi vederea nu este afectată; s-ar putea să simţi însă o oarecare jenă, dacă ar trebui să porţi ochelari şi nu o faci).
O afecţiune inflamatorie (iridocite, keratite, corpi străini, herpes) sau una infecţioasă (abcese corneene, infecţii intraoculare).
Traumatisme (contuzii, plăgi).
Glaucom acut (semnalat şi prin dureri intense şi reducerea vederii).
Atenţie: nu te trata singur sau după sfaturile unui farmacist! De cele mai multe ori, acesta recomandă picături cu antibiotice, care sunt total contraindicate în conjunctivitele alergice şi în cele virale! De asemenea, sunt strict interzise leacurile băbeşti (în genul laptelui de mamă, al ceaiul de muşeţel sau mierii). Toate acestea agravează boala şi duc, în cazuri extreme, la pierderea vederii! Ideal este să mergi cât mai repede la medicul oftalmolog. Ce poţi face, totuşi, până atunci? Să speli ochii cu apă rece de la robinet şi săpun, apoi să pui picături dezinfectante.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Ochii uscaţi

Cum se manifestă, concret? Printr- o roşeaţă uşoară şi înţepături accentuate în timpul nopţii.
Atenţie! Toate picăturile care – potrivit reclamelor insistente – “albesc ochii” pot provoca uscăciune oculară! Iar riscul este cu atât mai mare, cu cât sunt folosite frecvent şi pe termen lung. Dar senzaţia de ochi uscat apare şi în Sindromulul Sjogreen (o boală autoimună în care durerile articulare se asociază cu uscăciunea mucoaselor).
Tratamentul corect este alcătuit din lacrimi artificiale, picurate în ochi în timpul zilei, plus gel de lacrimi, administrat la culcare. Cazurile mai grave sunt strict de competenţa medicului oftalmolog!

Ochii care «curg»

Când spunem că “ochii curg” vorbim, de fapt, despre o secreţie oculară modificată. Ea apare, de regulă, în conjunctivitele microbiene, virale sau fungice.
Atenţie! Şi în acest caz, tratamentele după ureche pot duce la complicaţii grave! Mergi la medicul specialist, pentru că este nevoie de un examen de secreţie (cu antibiogramă şi fungigramă). În aşteptarea rezultatului, doctorul îţi va spune ce remedii să foloseşti.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce se întâmplă cu Digi RCS RDS, Vodafone și Orange. Milioane de clienți din România trebuie să cunoască acest lucru
FANATIK.RO
Ce se întâmplă cu Digi RCS RDS, Vodafone și Orange. Milioane de clienți din România trebuie să cunoască acest lucru
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Animalul pentru care românii primesc 100 de euro de la stat dacă îl cresc. Banii se dau pentru fiecare exemplar în parte. Laptele său e considerat un adevărat elixir pentru sănătate și carnea e peste orice import. Prea puțini îl includ însă în meniu

Ce spune tatăl băiatului din Gorj descoperit în Germania după ce a fost vândut unui bărbat. DIICOT a intrat pe fir
Știrileprotv.ro
Ce spune tatăl băiatului din Gorj descoperit în Germania după ce a fost vândut unui bărbat. DIICOT a intrat pe fir
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Observatornews.ro
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI