Cu toţii ne amintim de cazul Ciomu sau de păţania copilului căruia i s-a scos degeaba apendicele la un spital din Bucureşti. Se pare că asemenea lucruri se întâmplă şi la case mai mari.
Au amputat piciorul sănătos
Michelle Richards, de 43 de ani, avea deja un picior amputat sub genunchi, iar când acesta a început să o doară medicul i-a descoperit o infecţie foarte gravă a osului şi a anunţat-o că tot ce poate face este să-i taie din nou piciorul deasupra genunchiului. După operaţie, când s-a analizat fragmentul de os, nici urmă de infecţie. În afară de o scrisoare cu scuze, Michelle a primit bani şi promisiunea că nimeni nu va mai trece prin ce a trecut ea la spitalul respectiv. În materie de amputări, se poate şi mai rău. Un american de 52 de ani a suferit două şocuri în decurs de câteva zile. Primul când a aflat că trebuie să i se amputeze un picior şi al doilea când a aflat că i s-a amputat piciorul greşit. Medicii au recunosut că o serie de greşeli au produs încurcătura fără să-şi dea nimeni seama. Abia când se aflau în mijlocul intervenţiei au observat că piciorul operat este sănătos dar deja era prea târziu şi a trebuit să-l taie. Chirurgul a fost suspendat pe şase luni şi amendat cu 10.000 de dolari.
Organele pereche îi încurcă pe medici
Organele pereche produc mereu astfel de încurcături. Vrând să-i îndepărteze unui barbat un rinichi cu o tumoare aparent canceroasă, nişte chirurgi din SUA au operat rinichiul greşit. Eroarea s-a descoperit a doua zi când laboratorul a analizat organul extras şi a descoperit că nu există nicio tumoare. Un alt bărbat, veteran al armatei americane, a avut surpriza să afle că i s-a îndepărtat din greşeală testicolul sănătos, în locul celui cu suspiciune de cancer. El a primit 200.000 de dolari drept despăgubire.
I-au pus în piept inima greşită
Tot din greşeală, o mexicancă de 17 ani, cu o boală gravă de inimă a primit organe de la un donator incompatibil. Fata venise cu familia să se trateze în SUA şi s-a bucurat să afle că i s-a găsit un donator pentru inimă şi plămâni. Numai că fata avea grupa de sânge 0, iar donatorul avea grupa A, lucru care nu a fost descoperit înainte de operaţie. Greşeala echipei medicale a băgat-o pe fată în comă, iar încercarea de a schimba organele cu unele compatibile a eşuat. Adolescenta a murit la două săptămâni după operaţie. Conform presei, părinţii au primit o sumă de bani din partea spitalului, care a dat vina pe o eroare umană.
Citeşte AICI despre greşeli medicale frecvente în România