Cele mai importante construcții ale Greciei Antice

 6 comentarii

Nu reprezintă pentru nimeni o necunoscută faptul că Grecia este considerată leagănul civilizației europene, dovadă fiind numeroasele mărturii și scrieri care vorbesc despre țara care și-a pus amprenta pe istoria umanității. Rolul Greciei Antice în dezvoltarea culturală, spirituală și politică a societății actuale este uriaș, însă minunile arhitectonice ridicate de grecii antici începând cu anul 900 î.Hr. și până în secolul I d.Hr. au precedat unele dintre cele mai emblematice stiluri din lume.

Arhitectura greacă antică include câteva tipuri de construcții care au definit cultura și viața în perioada Greciei Antice, precum templele, sălile hipostile, teatrele în aer liber sau piețele publice.

În articolul următor îți vom prezenta cele mai importante construcții care au fost ridicate de eleni în Antichitate.

Partenonul (Parthenon)

Partenonul este un adevărat simbol pentru Atena, fiind una dintre cele mai cunoscute structuri din lume care atrage milioane de vizitatori în fiecare an. Este situat pe colina sacră fortificată Acropole din capitala elenă, fiind adesea descris ca având calități spirituale distincte. A fost construit în secolul al V-lea î.Hr., în timpul lui Pericle, în onoarea zeiței Atena Fecioara sau Athena Parthenos. De aici provine și numele acestei structuri. Pe lângă relevanța sa în istoria arhitecturii, construcția este importantă deoarece este un simbol al democrației în Atena. A fost ridicat pentru a marca victoria grecilor asupra perșilor. Partenonul este considerat exemplul suprem al ordinii dorice clasice.

  • Află și curiozități despre Acropola din Atena

Templul lui Zeus din Olympia (Olympieion)

Templul lui Zeus din Olympia se află în partea de vest a Peloponezului și este celebru pentru cele 104 coloane înalte de 17 metri înălțime fiecare. Construcția a început în secolul al VI-lea î.Hr. și de-a lungul anilor a fost finalizată de mai mulți arhitecți. Planul original prezenta un templu în ordinul doric, realizat din blocuri de calcar. Din cauza dificultăților politice, construcția a fost oprită timp de câteva secole. Când lucrările au fost reluate, templul urma să fie făcut în ordinul corintian, devenind primul din acest ordin. Aici se află o statuie imensă ce îl înfățișează pe Zeus, care a fost construită din fildeș și din aur. Statuia face parte din Cele Șapte Minuni ale Lumii și este opera marelui meșter Phidias.

Templul Erechtheion (Erechtheum)

Erechtheion este situat lângă Acropole și a fost construit între anii 421 și 406 î.Hr. în Epoca de Aur a orașului pentru a adăposti o veche statuie din lemn a zeiței Atena, dar a fost folosit și în scopuri spirituale. A fost ridicat în onoarea fie a eroului Erichthonius, fie a regelui Erehtheus, pe care s-ar putea să ți-l amintești din „Iliada”. Templul a fost construit de Fidias, un sculptor și zidar care a lucrat și la Partenon. Datorită poziției din care „veghează” asupra orașului și a verandei cu cele șase celebre cariatide, rămâne una dintre cele mai remarcabile clădiri din Grecia Antică.

Templul Erechtheion

Teatrul mare din Epidaur

Este considerat cel mai cunoscut teatru în aer liber al Greciei Antice deoarece este, probabil, cel mai bine conservat. Construit în anul 340 î.Hr. de către Polykleitos cel Tânăr, acest teatru are o acustică incredibilă și a fost folosit și pe post de centru de sănătate. Se spunea că oameni din toată Grecia veneau la teatru pentru a se vindeca de diverse boli. A fost folosit timp de mai multe secole, însă în cele din urmă a fost distrus la sfârșitul secolului al IV-lea d.Hr. și a rămas nefolosit până în 1881, când a fost descoperit auditoriul. Teatrul a fost redeschis pentru evenimente în 1938, iar acum este o destinație turistică populară și un element de bază cultural pentru greci.

Teatrul mare din Epidaur

Templul lui Hephaestus

Templul lui Hephaestus a fost construit în anul 415 î.Hr. în onoarea atât a zeului focului Hephaestus, cât și a zeiței ceramicii și meșteșugurilor Atena. Este cel mai bine conservat templu din Grecia Antică, fiind construit conform ordinului doric. Deși a fost construit cu doi ani înaintea Partenonului, la ambele temple au lucrat aceiași arhitecți și meșteri. A fost numit și Tezeu, servind drept altar dedicat eroului cu același nume. Templul a fost convertit la Biserica Sf. Gheorghe în secolul al VII-lea d.Hr. A rămas așa până în anul 1834, atunci când regele Otto l-a transformat într-un muzeu, care a funcționat timp de o sută de ani.

Templul lui Apollo din Delphi

În perioada de glorie a orașului Delphi, Templul lui Apollo a fost cea mai proeminentă structură construită vreodată, iar ruinele sale datează din secolul al IV-lea î.Hr. A fost o structură impunătoare a ordinului doric, construită pentru prima dată de doi arhitecți celebri ai vremii – Trophonios și Agamedes – în secolul al VII-lea î.Hr. A luat foc în secolul al VI-lea î.Hr. după care a fost reconstruit și redenumit Templul lui Alcmeonidae în cinstea nobilei familii ateniene care și-a asumat reconstrucția cu fonduri donate de locuitori din toată Grecia. Din păcate, a fost din nou distrus în 373 î.Hr. în urma unui cutremur, iar în 330 î.Hr. a fost reconstruit pentru a treia oară, sub atenta supraveghere a arhitecților corinteni Spintharos, Xenodoros și Agathon.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    MirunaI 28.07.2023, 21:56

    Fascinant

  • Avatar comentarii

    Costica2023 15.01.2024, 10:54

    Grecia antică este adesea considerată una dintre cele mai fascinante și influente perioade din istorie

  • Avatar comentarii

    Costica2023 15.01.2024, 10:54

    Grecia antică a fost cunoscută pentru arhitectura sa impresionantă și arta remarcabilă.

  • Avatar comentarii

    Costica2023 15.01.2024, 10:55

    Grecia antică a fost locul de naștere al multor mituri și legende

  • Avatar comentarii

    Costica2023 15.01.2024, 10:55

    Atena, în Grecia antică, a fost unul dintre primele locuri unde s-a experimentat democrația

ALTE ȘTIRI
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Ultimele știri
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
20:14
Despăgubiri de 60.000 de euro pentru un angajat concediat după ce a alergat un maraton în concediu medical
19:44
Modernizarea Complexului Feroviar București: Guvernul a aprobat investiția de 17,8 miliarde de lei
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...