Cuprins:
Asemenea oricărei delicatese, ciocolata este disponibilă într-o sumedenie de sortimente și mai mult ca sigur că niciunul dintre noi nu am apucat încă să le încercăm pe toate.
Dacă cineva crede că este ușor să scrii despre ciocolată, ei bine aflați că nu este deloc așa mai ales când nu ai în casă nici măcar un baton cu care să-ți potolești pofta.
Am putea scrie pagini întregi despre ciocolată, însă acum vă adresăm următoarea întrebare: știți cumva care sunt cele mai scumpe ciocolate din lume? Dacă nu ați aflat încă, veți ști după ce veți citi articolul de față.
10. Ciocolata „Art Series Guayasamin by Toak” – 450 de dolari
Special la această ciocolată este procesul de învechire a boabelor de cacao Piedra de Plata. Acestea sunt originare din regiunea ecuadoriană Ariba și sunt învechite în cutii de coniac din stejar francez pentru trei ani. Livrarea produsului durează aproximativ șase săptămâni din momentul lansării comenzii.
9. Ciocolata „Noka” – 850 de dolari
Brandul american Noka a creat acest sortiment de ciocolată de lux, care se vindea pentru 850 de dolari cutia. Pentru realizarea acestei ciocolate se foloseau boabe de cacao provenite din ferme din Ecuador, Trinidad și Venezuela.
8. Cutia de bomboane „Michel Cluizel” – 895 de dolari
Maestrul francez în ciocolaterie Michel Cluizel și-a început propria afacere în Normandia, în 1948. Acum, brandul deține propriile ferme de boabe de cacao în Venezuela, Sumatra și Java. Cutia de bomboane conține bomboane realizate manual, care se vând cu 895 de dolari.
7. Ciocolata „Cocoa Gourmet Gold and Diamond” – 1.250 de dolari
Cutia de ciocolată „Cocoa Gourmet” conține 12 bucăți de ciocolată: 4 sunt învelite în argint pur, 4 învelite – cu aur de 22 de karate și 4 – cu diamante „dulci”. Umplută cu ganache elvețian, combinația de ciocolată și smântână este absolut delicioasă.
6. Batonul de ciocolată „Wispa Gold” – 1.625 de dolari
„Wispa Gold” este realizat din boabe de cacao din Madagascar și este cel mai scump baton de ciocolată din lume pentru că este acoperit cu foiță de aur. A fost vândut cu 1.600 de dolari la o licitație, însă ofertantul nu a revendicat-o astfel că este încă expus la muzeul „Cadbury World”.
5. Ciocolata „Attimo” – 8.550 de dolari
Elveția este binecunoscută pentru ciocolata sa incredibilă, așa că nu este deloc surprinzător faptul că în această țară a fost fabricată cea mai scumpă ciocolată din lume. La data de 31 octombrie 2019, cofetarul Alain Mettler din orașul Kriens a creat cea mai scumpă tabletă de ciocolată produsă până la acea dată, intrând în Cartea Recordurilor Guinness.
4. Ciocolata „Swarowski” – 10.000 de dolari
Această cutie a fost creată în 2010 în urma unei colaborări între ciocolatierul libanez Patchi și lanțul de magazine „Harrods” din Londra. Cutia conținea 49 de bomboane de ciocolată neagră, iar fiecare piesă era încrustată cu cristale Swarovski.
3. Oul de ciocolată „Golden Speckled” – 11.100 de dolari
Acest ou de ciocolată a fost creat de șapte producători de ciocolată cunoscuți din Japonia și din Marea Britanie. Cu o greutate de 45 kg și având un m înălțime, a fost realizat din ciocolată Amedei la exterior și ciocolată „couture” la interior și a fost acoperit cu foiță de aur comestibilă. A fost cel mai scump desert de acest gen vândut vreodată, pentru el plătindu-se peste 11.000 de dolari la o licitație din 2012.
2. Ciocolata „Frozen Haute” – 25.000 de dolari
Acest „sundae” de ciocolată a fost creat în anul 2007 pentru a promova celebrul restaurant „Serendipity 3” din New York. Proprietarul acestuia s-a asociat cu bijutierul de lux Euphoria pentru a crea acest desert care a fost infuzat cu 5 grame de aur de 23 de carate comestibil și servit într-o cupă poleită cu aur. Nu mai este disponibil, dar o vreme a fost desertul preferat al unor celebrități.
1. „Le Chocolate Box” – 1,5 milioane de dolari
Este considerată una dintre cele mai scumpe cutii de ciocolată din lume. Creată de „Lake Forest Confections” din orașul St. Louis (Missouri), cutia are acest preț exorbitant datorită bijuteriilor de la „Simon Jewelers” care sunt incluse în pachet, și anume inele, cercei, brățări și coliere din safir, smarald și diamante. Acum, această cutie de bomboane nu mai este disponibilă la vânzare.