Japonia, anul 1929. Chiyo (Ziyi Zhang), fiica de nouă ani a unui pescar, e vândută lui Hatsumomo, patroana unei case de gheişe, care o supune, de-a lungul timpului, unui tratament înjositor. Când creşte, Chiyo e salvată din casa stăpânei sale de rivala acesteia, gheişa Mameha (Michele Yeoh), care o transforma în cea mai dorită femeie din ţară.

4547-295222-singura_scapare.jpgSingura scăpare – PRO TV, ora 23.00

Cinci bărbaţi se trezesc încuiaţi într-un depozit cu substanţe chimice, fără să-şi amintească cine sunt sau cum au ajuns acolo. Speriaţi si răniţi, ei caută o cale de a se salva. Însa în scurt timp realizează că printre ei se află chiar cei care i-au răpit şi îşi dau seama că le va fi aproape imposibil să se elibereze. Un film cu James Caviezel (foto) şi Greg Kinnear.

4547-295223-mystery_men.jpgMystery Men – TVR 1, ora 21.10

Deoarece se plictiseşte, super eroul Captain Amazing îl eliberează din închisoare pe cel mai mare duşman al său, Casanova Frankenstein. Acesta din urmă profită de împrejurare şi-l capturează pe căpitan. În ajutorul prizonierului sar şapte eroi amatori, cunoscuţi sub numele de Mystery Men. Un film cu Ben Stiller (foto) şi Geoffrey Rush.

4547-295224-unde_este_fred.jpgUnde este Fred? – TVR 2, ora 0.10

Ca să facă rost de o minge pentru fiul răsfăţat al iubitei sale, lui Fred (Til Schweiger) îi vine ideea să se prefacă a fi handicapat, la un meci de baschet. Însă astfel atrage atenţia unei regizoare, Denise (Alexandra Maria Lara, foto), care îi oferă un rol de invalid în pelicula sa. Situaţia se complică după ce un tânăr îl ameninţă că dă totul în vileag…

Eraser – PRO TV, ora 20.30

John Kruger (Arnold Schwarzenegger) este agent de elită în cadrul Programului Federal de Protecţie a Martorilor. El are misiunea de a o proteja pe Lee Culin (Vanessa Williams), după ce aceasta face o descoperire şocantă: firma la care lucrează are un plan secret de livrare a unei arme ultrasofisticate unor grupări de terorişti.

4547-295226-scandalos.jpgScandalos – PRO Cinema, ora 22.00

Ceea ce se anunţa a fi o călătorie amuzantă pentru autorul homosexual Truman Capote (Toby Jones, foto) în Kansas ia o întorsătură macabră, în momentul în care acesta află de asasinarea unei familii. Dornic să scrie o carte despre acest fapt, el va începe să discute cu criminalii Perry Smith (Daniel Craig) şi Dick Hickhock. Pe măsură ce investigaţiile sale avansează, Capote devine din ce în ce mai convins că va scrie cel mai bun roman al vieţii sale.

4547-295227-filmul_21.jpg21 – HBO, ora 22.00

Câţiva studenţi, ajutaţi de un profesor de matematică, pun la cale un sistem cu ajutorul căruia pot câştiga orice partidă de 21, un joc de cărţi. Când ajung în Las Vegas, succesul lor atrage atenţia şefului securităţii unui cazinou, care vrea să-i prindă. Un film cu Jim Sturgess, Kevin Spacey, Kate Bosworth (foto) şi Laurence Fishburne.

4547-295228-jennifer_aniston.jpgManagement – Acasă TV, ora 20.30

Mike (Steve Zahn) lucrează la motelul părinţilor săi, iar Sue (Jennifer Aniston, foto) vinde obiecte de artă pentru corporaţiile din Baltimore. Când Sue vine la motelul lui Mike, acesta se hotărăşte să intre în vorbă cu ea. La rândul ei, Sue, deşi nu-l consideră pe Mike un bărbat atrăgător, se gândeşte că are nevoie de o aventură, după despărţirea bruscă de iubitul ei…

Dragonul: Viaţa lui Bruce Lee

Filmul spune povestea vieţii celui mai mare star al filmelor cu bătăi, Bruce Lee (Jason Scott Lee, foto). După ce emigrează în SUA, acesta se căsătoreşte cu frumoasa Linda Lee (Lauren Holly), care îi daruieşte un fiu. Lee şi-a făcut un nume în industria filmului, dar la numai 32 de ani, a murit în condiţii misterioase chiar pe platourile de filmare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.