Cine a fost J. Robert Oppenheimer
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Oppenheimer” a fost unul dintre cele mai așteptate filme ale anului alături de alte producții de calitate care i-a ținut cu sufletul la gură pe cinefilii din întreaga lume și care i-a dat ocazia lui Cillian Murphy să facă un rol de excepție.
Cuprins:
O peliculă complet „atipică” pentru filmele care sunt rulate în prezent în cinematografele din lume, filmul biografic este unul dintre zecile de filme care au fost făcute de-a lungul anilor despre viața renumitului fizician american. În timp ce unii au blamat filmul, criticii de film din toată lumea l-au lăudat, însă sunt destul de puțini cei care cunosc povestea reală a celui care a fost Julius Robert Oppenheimer.
Cei mai mulți abia acum au putut afla că cel supranumit „părintele bombei atomice” a fost una dintre persoanele care a avut unul dintre cele mai mari merite în aducerea victoriei de partea Statelor Unite ale Americii în cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, Oppenheimer a dus o viață care nu i-a permis să se bucure de gloria reușitelor sale din cauza faptului că a fost suspectat de trădare şi, drept urmare, a fost eliberat de timpuriu din serviciul guvernamental.
Însă, cine a fost mai exact Robert Oppenheimer, cel care a ajuns din nou în atenția publică în 2023, odată cu cel mai recent film semnat de regizorul Christopher Nolan, ori ce realizări deosebite a avut acesta sunt două doar două întrebări la care vei afla răspunsul din acest articol.
Cine a fost Julius Robert Oppenheimer?
Julius Robert Oppenheimer s-a născut la New York la 22 aprilie 1904, din părinți de origine germano-evreiască. Tatăl Julius și mama Ella Friedman au emigrat în SUA la sfârșitul secolului al XIX-lea. El s-a bucurat de bunăstarea familiei sale, departe de antisemitismul aflat în creștere în Europa. La vârsta de 18 ani a fost admis la Universitatea Harvard, unde a studiat chimia, absolvind cu „summa cum laude”.
Oppenheimer avea să devină pasionat de fizică, iar după finalizarea studiilor de la Harvard, a plecat în Marea Britanie unde a studiat la Universitatea Cambridge. Aici, se spune că Oppenheimer a fost acuzat că ar fi încercat să-și omoare tutorele cu un măr otrăvit. În ciuda faptului că oficialii universității au aflat, aceștia nu au luat nici un fel de măsură împotriva lui Oppenheimer. Acesta a urmat o carieră de succes ca fizician, lucrând pentru mai multe universități din SUA și din Europa în domeniul mecanicii cuantice, alături de nume celebre precum Albert Einstein. El și-a continuat aprofundarea studiilor la Universitatea din Göttingen (Germania), unde s-a aflat sub îndrumarea lui Max Born, un celebru fizician care a dezvoltat mecanica cuantică.
În 1927, pe când avea doar 23 de ani, Oppenheimer și-a susținut doctoratul în fizică, iar împreună cu îndrumătorul său, a publicat o lucrare de referință în fizică având ca temă modul de calcul al dinamicii atomilor. El a produs o muncă într-o gamă largă de domenii fizice, precum fizica particulelor, astrofizica și mecanica cuantică. Se spune despre el că nu avea multă răbdare să lucreze într-o singură zonă din domeniul fizicii pentru o lungă perioadă de timp.
Implicarea în „Proiectul Manhattan”
În perioada petrecută în Europa, J.R. Oppenheimer și-a dar seama de faptul că Germania hitleristă intenționa să declanșeze un război mondial de proporții, folosindu-se de descoperirea fisiunii nucleare. Conștient fiind de amenințarea pe care o reprezenta nazismului, tânărul cercetător american și-a sprijinit cu bani colegii germani cu origini evreiești pentru a fugi în SUA.
Tot în acea perioadă a devenit simpatizant al mișcării comuniste, ceea ce avea să îi prejudicieze viața profesională mai târziu. Revenit în țara natală, Oppenheimer s-a îndrăgostit de o studentă, pe numele său Jean Tatlock, psihiatru și membru al partidului comunist din SUA, cu care a avut o relație. Respins ifiind de aceasta, Oppenheimer avea să se căsătorească în 1940 cu Katherine Puening cu care a avut doi copii.
Pe 2 august 1939, cu circa o lună înainte ca Germania să invadeze Polonia, Albert Einstein i-a trimis președintelui american Franklin D. Roosevelt o scrisoare prin care îl avertiza că germanii sunt pe cale să realizeze „bombe deosebit de puternice, capabile să distrugă porturi și suprafețe întinse”. În acest context, Einstein îl încuraja pe Roosevelt să înainteze rapid cercetările asupra uraniului în SUA pentru a putea în acest fel să țină pasul cu Berlinul, potrivit BBC.
În octombrie 1941, cu două luni înainte ca americanii să intre în cel de-al Doilea Război Mondial, președintele SUA a aprobat programul de dezvoltare a unei bombe atomice. Acest proiect a primit numele de cod „Proiectul Manhattan”, un proiect care a fost ghidat de teama că, dacă SUA și aliații nu o vor fabrica primii, o vor face oamenii de știință naziști ai lui Adolf Hitler. SUA au alocat fonduri însemnate în acest proiect de amploare sub umbrela căruia cercetătorii americani, avându-l în frunte pe generalul Leslie R. Groves, aveau misiunea de a construi bomba atomică.
Legătura cu Al Doilea Război Mondial
În septembrie 1942, Oppenheimer avea să se alăture „Proiectului Manhattan”, fiind coordonatorul unei echipe formată din câțiva dintre cei mai buni oameni de știință ai lumii, între care Richard Feynman și Enrico Fermi. Aceștia s-au stabilit în secret, alături de familiile lor, în orașul Los Alamos din deșertul New Mexico, mai aflăm de la BBC. Studiile pentru dezvoltarea bombei atomice au durat doi ani și au costat SUA peste două miliarde de dolari.
Activitatea oamenilor de știință și a inginerilor de la Los Alamos a condus la prima explozie nucleară artificială, care a fost codificată „Trinity”. Testul a avut loc pe data de 16 iulie 1945.
Trei săptămâni mai târziu, pe 6 august, prima bombă atomică, botezată „Little Boy”, avea să fie folosită împotriva Japoniei, fiind aruncată asupra orașului Hiroshima. După alte trei zile, cea de-a doua bombă atomică, denumită „Fat man”, a fost detonată la Nagasaki. Cele două atacuri s-au soldat cu moartea a sute de mii de japonezi și au însemnat, totodată, sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale, așa cum avea să declare după mulți ani Leslie R. Groves.
În ciuda preocupării de domeniul fizicii, Oppenheimer a fost intrigat de misticism, în special de Bhagavad Gita și de un alt text din sanscrita veche, Upanishads. De altfel, testul cu bomba atomică și-a pus amprenta asupra conștiinței renumitului fizician. „Am devenit Moartea, distrugătorul de lumi”, avea să spună Oppenheimer într-un interviu pentru un documentar intitulat „Decision to Drop the Bomb” (n.n. – Decizia de a arunca bomba), în clipa în care a realizat cu adevărat ce dezlănțuise prin decizia sa. Mult mai târziu, într-un interviu acordat în 1965 pentru postul de televiziune CBS News, Oppenheimer spunea cu regret că „bomba a fost o enormă ușurare”.
Suspectat de trădare și spionaj
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, SUA au înființat în 1947 Comisia pentru Energie Atomică (AEC), care înlocuia „Proiectul Manhattan” și care marca momentul în care acest proiect devenea public, mai scrie BBW. Scopul AEC a fost acela de a supraveghea cercetarea nucleară din SUA, iar Oppenheimer a fost numit președinte al comitetului consultativ al AEC. Din această postură, geniul fizicii nucleare s-a opus dezvoltării unei bombe cu hidrogen, care era mult mai puternică comparativ cu bomba atomică pe care el o crease și care ar fi întețit cursa pentru înarmarea nucleară.
În același an 1947, Oppenheimer a preluat funcția de director al Institutului de Studii Avansate de la Princeton (New Jersey), pe care a deținut-o în ultimii 20 de ani de viață. Contextul istoric provocat de Războiul Rece, relația tensionată dintre SUA și Rusia, vânătoarea de spioni „McCarthy”-istă, simpatiile comuniste și relația pe care a avut-o cu Jean Tatlock chiar și pe parcursul căsniciei cu Katherine Pue l-au transformat pe Oppenheimer într-un potențial spion și trădător în conștiința publică, mai precizează BBC.
Abilitat de președintele J.F. Kennedy
Când Uniunea Sovietică a început testarea propriilor arme nucleare, Oppenheimer a fost acuzat că ar fi furnizat informații vitale din timpul cercetărilor din laboratoarele de la Los Alamos.
Toate aceste acuzații de spionaj au dus la restricţionarea accesului său la informații secrete. Cea mai mare lovitură pentru Oppenheimer a fost, însă, excluderea lui din echipa guvernamentală de către AEC, în 1954. Și asta, în pofida faptului că nu au existat dovezi clare care să confirme colaborarea sa cu comuniștii. Opt ani mai târziu, în aprilie 1962, SUA au încercat să repare nedreptatea din anii „mccarthy”-ismului (n.n. – termen care descrie o perioadă de suspiciune intensă anticomunistă în SUA, care a durat din anii 1940 până în anii 1960).
În cele din urmă, Oppenheimer a fost reabilitat de către președintele John F. Kennedy, care a oferit un dineu la Casa Alba pentru laureații Premiului Nobel. În 1963, președintele Lyndon Johnson i-a acordat lui Oppenheimer cea mai mare onoare acordată de AEC, și anume Premiul Fermi. Julius Robert Oppenheimer a murit la 18 februarie 1967, de cancer la gât, la vârsta de 62 de ani.
Foto: Shutterstock
andreea.online 13.09.2023, 18:33
İnteresanta biografie
Irinel 14.09.2023, 07:54
Interesant.Poate vedem si filmul.
Irinel 14.09.2023, 10:15
Bun articol,merita citit.
Irinel 14.09.2023, 10:23
Imi place!
Gore24 21.09.2023, 00:29
Poarte v-oi vedea și filmul.