Cine a fost Marie Curie

Cine a fost Marie Curie

Marie Curie, născută Maria Sklodowska, la Varșovia, pe 7 noiembrie 1867, a fost un fizician, chimist și pionier în studiul radiațiilor. Ea a descoperit elementele poloniu și radiu împreună cu soțul ei, Pierre Curie. Cei doi au primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1903, împreună cu Henri Becquerel, iar Marie a primit Premiul Nobel pentru Chimie în 1911. Ea a lucrat intens cu radiul de-a lungul vieții, descoperindu-i diferitele proprietăți și investigându-i potențialul terapeutic. Cu toate acestea, munca ei cu materiale radioactive a ucis-o în cele din urmă.

Cercetările timpurii realizate de Marie Curie împreună cu soțul ei, au fost adesea efectuate în condiții dificile, aranjamentele de laborator erau sărăcăcioase și amândoi au trebuit să predea pentru a-și câștiga existența. Descoperirea radioactivității de către Henri Becquerel în 1896 i-a inspirat pe Curie în cercetările și analizele lor, care au condus la izolarea poloniului, numit după țara de naștere a Mariei, și a radiului. Curie a dezvoltat metode de separare a radiului de reziduurile radioactive în cantități suficiente pentru a permite caracterizarea acestuia și studiul atent al proprietăților sale, în special proprietățile terapeutice.

Recomandări

IKEA face mobilă din pădurile seculare ale României, acuză Greenpeace. „Arbori cu vârste de până la 180 de ani sunt tăiați”

Marie Curie, a promovat activ utilizarea radiului pentru a atenua suferința și în timpul Primului Război Mondial, asistată de fiica ei, Irene, s-a dedicat personal acestei lucrări. Și-a păstrat entuziasmul pentru știință de-a lungul vieții și a făcut multe pentru a înființa un laborator în orașul ei natal. În 1929, președintele Hoover al Statelor Unite i-a oferit un cadou de 50.000 de dolari, donat de ”prieteni americani ai științei”, bani cu care ea a cumpărat radiu pentru a-l utiliza în laboratorul din Varşovia.

Ea a primit numeroase diplome onorifice în știință, medicină și drept.

Marie Curie – începuturile modeste

Născută Maria Salomea Sklodowska, la 7 noiembrie 1867 la Varșovia, Polonia, Marie Curie a fost cea mai mică dintre cei cinci copii pe care părinții ei, doi profesori săraci, i-au avut.

După ce mama ei a murit și tatăl ei nu a mai putut-o susține, Marie Curie a devenit guvernantă, citind și studiind în puținul ei timp liber, pentru a-și potoli setea de cunoaștere. Ea nu și-a pierdut niciodată această pasiune.

Să devină profesor – singura alternativă care i-ar fi putut permite să fie independentă – nu a fost o posibilitate, deoarece lipsa banilor o împiedica să urmeze un învățământ superior formal. Cu toate acestea, când sora ei i-a oferit cazare la Paris pentru a merge la universitate, a profitat de această oportunitate și s-a mutat în Franța, în 1891.

Recomandări

Tiraspolul amenință cu un „război mondial”, dacă Republica Moldova va încerca să reintegreze Transnistria: „Jonglează cu torțe într-un depozit plin cu praf de pușcă”

A intrat imediat la Universitatea Sorbona din Paris, unde a studiat fizică și matematică. La Paris, în 1894, l-a cunoscut pe Pierre Curie – un om de știință care lucra în capitala Franței și cu care s-a căsătorit un an mai târziu. Tot în această perioadă a adoptat ortografia în franceză a numelui ei – Marie.

Marie Curie – lucrări și descoperiri remarcabile

Soții Curie au devenit cercetători la Școala de Chimie și Fizică din Paris și acolo și-au început munca de pionierat. Încep să facă împreună cercetări în domeniul radioactivității, în urma cărora descoperă și două noi elemente: poloniul și radiul. Marie Curie a demonstrat că misterioasa radiație este o proprietate atomică. Tot ea a fost și cea care a denumit fenomenul „radioactivitate”, iar elementele chimice cu această proprietate, „elemente radioactive”.

A arătat că razele sunt capabile să treacă prin materie solidă, ceață și peliculă fotografică. Marie a observat, de asemenea, că mostrele unui mineral numit pitchblendă, care conține minereu de uraniu, erau mult mai radioactive decât elementul pur uraniu. Lucrările ulterioare au convins-o că valorile foarte mari pe care le obținea nu puteau fi cauzate doar de uraniu – mai era ceva în pitchblendă. Deoarece nimeni nu descoperise asta până acum, noua substanță putea fi prezentă doar în cantități mici și părea a fi foarte radioactivă. Marie era convinsă că găsise un nou element chimic – alți oameni de știință s-au îndoit de rezultatele ei.

Recomandări

INTERVIU. Arhitecta Iris Popescu, despre designul incluziv: „Există prejudecata că accesibilitatea urbană se referă doar la persoanele cu dizabilități. Amenajarea spațiului poate să amplifice sau să limiteze abilitățile noastre”

Pierre și Marie Curie au început să lucreze pentru a căuta elementul necunoscut. Ei au măcinat mostre de pitchblendă, le-au dizolvat în acid și au început să separe diferitele elemente prezente, folosind tehnicile standard de chimie analitică ale vremii. În cele din urmă, au extras o pulbere neagră de 330 de ori mai radioactivă decât uraniul, pe care au numit-o poloniu. Poloniul a fost un nou element chimic, numărul atomic 84.

Când cei doi Curie au investigat în continuare, au descoperit că lichidul lăsat în urmă după ce au extras poloniul era încă extrem de radioactiv. Ei și-au dat seama că pitchblenda conține un alt element nou, mult mai radioactiv decât poloniul, dar prezent în cantități și mai mici.

În 1898, familia Curie a publicat dovezi puternice care susțin existența noului element – pe care l-au numit radiu – dar încă nu aveau nicio probă din el. Pitchblenda este un mineral scump, deoarece conține uraniu valoros, iar Marie avea nevoie de o cantitate destul de mare.

Ea a luat legătura cu o fabrică din Austria, care a scos uraniul din pitchblendă pentru uz industrial și a cumpărat câteva tone de deșeu fără valoare, care era chiar mai radioactiv decât pitchblenda originală și era mult mai ieftin. Marie a început să prelucreze blenda pentru a extrage cantitățile mici de radiu. Aceasta a implicat lucrul la o scară mult mai mare decât înainte, cu loturi de 20 kg de mineral – măcinare, dizolvare, filtrare, precipitare, colectare, redizolvare, cristalizare și recristalizare.

Munca a fost grea și solicitantă din punct de vedere fizic – și a implicat pericole pe care cei doi Curie nu le-au apreciat corect. În acest timp au început să se simtă rău. La acea vreme ei au perseverat, ignorând riscurile, adesea cu mâinile goale și inflamate, deoarece manipulau continuu materiale foarte radioactive.

În 1902, Marie a izolat în cele din urmă radiul (sub formă de clorură de radiu), determinând greutatea sa atomică ca 225,93. Călătoria până la descoperire fusese lungă și anevoioasă.

Marie Curie – prima femeie care a câștigat premiul Nobel

În 1903, Marie și Pierre au primit Premiul Nobel pentru Fizică împreună cu Henri Becquerel pentru munca lor, deși separată, asupra radioactivității.

În același an, Marie și-a susținut teza de doctorat în fizică.

În 1906, viața lui Marie a fost lovită de o tragedie când Pierre a fost ucis într-un accident de stradă după ce a fost doborât de un cal și o căruță. Totuși, spiritul ei neînduplecat a făcut-o să lucreze și ea a continuat să-i succedă în catedra sa de profesor la Sorbona, precum și să-și continue cursurile acolo unde el a încetat.

Determinarea și eforturile ei remarcabile au dus la un al doilea Premiu Nobel în 1911, de data aceasta în chimie pentru crearea unui mijloc de măsurare a radioactivității. Nu după mult timp, Sorbona a construit primul institut de radiu cu două laboratoare; unul pentru studiul radioactivității sub conducerea lui Marie Curie, iar celălalt pentru cercetarea biologică în tratamentul cancerului.

În timpul Primului Război Mondial, Marie Curie a lucrat pentru a dezvolta mici unități mobile de raze X care ar putea fi folosite pentru a diagnostica rănile în apropierea frontului de luptă. În calitate de director al Serviciului Radiologic al Crucii Roșii, a făcut un tur la Paris, cerând bani, rechizite și vehicule care puteau fi transformate.

În octombrie 1914, primele mașini, cunoscute sub numele de „Petits Curies”, erau gata, iar Marie Curie a lucrat cu fiica ei Irene, pe atunci în vârstă de 17 ani, la centrele de tratare a victimelor aproape de linia frontului, radiografiind bărbații răniți pentru a localiza fracturi, gloanțe și schije.

După război, Marie și-a continuat activitatea de cercetător, profesor și șef de laborator și a primit numeroase premii. Printre acestea s-au numărat Premiul de Cercetare Ellan Richards (1921), Grand Prix du Marquis d’Argenteuil (1923) și Premiul Cameron de la Universitatea Edinburgh (1931). De asemenea, ea a primit numeroase diplome onorifice de la universități din întreaga lume.

Descoperă și cine a fost Nicolae Iorga.

Finalul vieții

Curie a murit pe 4 iulie 1934, de anemie aplastică, despre care se crede că este cauzată de expunerea prelungită la radiații. Se știa că purta eprubete cu radiu în buzunarul halatului de laborator. Mulții ani în care a lucrat cu materiale radioactive i-au afectat sănătatea. S-a stins din viață într-un sanatoriu din Franța, în 1934, la două decenii după moartea soțului său. Munca sa științifică a fost continuată de una dintre fiicele sale, Irene, care, împreună cu soțul său, Frederique Joliot-Curie, descoperă radioactivitatea artificială.

Mai multe instituții de învățământ și cercetare și centre medicale poartă numele Curie.

În 1995, rămășițele lui Marie și Pierre au fost îngropate în Panthéonul din Paris, locul de odihnă final al celor mai mari minți ale Franței. Marie a devenit prima și una dintre cele cinci femei care au fost înhumate acolo.

Urmărește-ne pe Google News