14 comentariiCuprins:
Cum a evoluat stiloul?
Primii care au inventat conceptul de stilou au fost vechii egipteni, aproximativ în anul 3000 î.Hr., odată cu descoperirea papirusului.
Aceste instrumente primitive de scris erau realizate din tulpini goale de bambus, trestie sau papură.
Un capăt al instrumentului era ascuțit cu un cuțit. Forma lui cuprindea o gaură tubulară în zona centrală, astfel încât putea absorbi o cantitate infimă dintr-un lichid colorat. „Cerneala” era apoi eliberată lent în momentul în care instrumentul era înclinat sub un anumit unghi.
Momentul care a marcat evoluţia scrisului s-a produs în secolul VII, atunci când au fost adoptate instrumentele de scris realizate din pene de pasăre.
O pană proaspăt smulsă sau găsită era degresată, apoi spălată și lăsată să se usuce prin aplicarea progresivă a călduri pentru a se evita fragilizarea ei. Procedeul era repetat de cât mai multe ori astfel încât să se ajungă la rezultatul dorit. Cele mai bune pene erau cele de lebede, curcani și gâște.
Mai târziu, prin secolul al X-lea, datorită faptului că nevoia de scriere se accentua din ce în ce mai mult, arabii au cereat rezervorul pentru stilou. Aproximativ în aceeași perioadă, aspectul caligrafic a cunoscut un progres semnificativ.
Pentru o lungă perioadă de timp, penița a fost principalul instrument de scris, iar de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea se folosea deja penița din metal. Utilizatorii erau nevoiți în continuare să înmoaie instrumentul într-o călimară şi să scrie până când cerneala din vârf se usca.
Cine a inventat stiloul?
Istoria stiloului avea să fie cu adevărat revoluționată în anul 1827 de către un… român!
Inventatorul român Petrache Poenaru, absolvent al Şcolii Politehnice de la Paris, avea să breveteze primul stilou cu propriul rezervor de cerneală din lume.
Invenția românului a fost înregistrată mai întâi la Viena, apoi la Paris, sub numele de „La plume portable sans fin, qui salimente elle-même avec de lencre”. În română, această denumire se traducea „Pană portabilă care nu se termină, care se alimentează singură cu cerneală”.
Stiloul „Poenaru” cu rezervor propriu dispunea de un sistem inovator prin care cereneala era împinsă spre vârful în care era montată peniţa, printr-o uşoară a apăsare a ţevii.
Astfel, datorită acestui mecanism, erau eliminate zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală care se întâlneau la instrumentele antice din trestie sau la cele din pene.
În același timp, acesta propunea soluţii pentru îmbunătăţirea părţilor componente, astfel încât să se asigure un flux constant al cernelii şi posibilitatea înlocuirii unor piese.
Invenţia lui Petrache Poenaru a revoluţionat acest domeniu, contribuind la apariția instrumentelor de scris pe care le folosesc în zilele noastre miliarde de oameni.
Din păcate, așa cum avea să se întâmple și cu alte invenții românești, Poenaru nu a reuşit să lanseze stiloul în producţia de serie.
Acest lucru l-a împiedicat să aducă îmbunătățiri instrumentului de scris inventat de el într-unul şi mai performant. Aveau să o facă Brissant şi Coffin, în 1863, iar mai târziu, în 1884, Watterman.
Cine a fost Petrache Poenaru, inventatorul stiloului?
Petrache Poenaru, unul din cei mai cunoscuți inventatori români, s-a născut la Bănești, județul Vâlcea, la 10 ianuarie 1799, într- familie de boieri. A fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român.
El a fost un susținător aprig al Revoluției de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, fiind secretarul personal al acestuia.
Din postura de secretar al lui Vladimirescu, Poenaru a lansat primul ziar românesc de propagandă denumit sugestiv „Foaie de propagandă”. Potrivit unor martori din acea vreme, el a realizat și drapelul roșu, galben și albastru al revoluționarilor lui Vladimirescu.
Înăbușirea revoluției îi schimbă traseul în viață. Poenaru fuge din România cu ajutorul unei burse pe care o primește la Berlin, iar mai târziu se refugiază în Paris unde studiază filologia şi politehnica.
Reîntors în țară, el se implică în dezvoltarea sistemului de învățământ și devine șeful Ministerului de Externe, numit pe atunci Marea Postelnicie. După Unirea Principatelor din 1859, Poenaru ajunge în anturajul lui Alexandru Ioan Cuza.
În 1861 este numit membru de onoare al Societăţii Astra, iar în 1870 devine membru titular al Academice Române.
Pe 27 octombrie 1871 a fost primul român care a călătorit cu trenul pe prima cale ferată din lume. Aceata a fost inaugurată pe 15 septembrie 1830, în Anglia, și făcea legătura între Liverpool și Manchester.
Petrache Poenaru s-a stins din viață la 2 octombrie 1875, la București, la vârsta de 76 de ani.