Cine a inventat tiparul? Când a apărut tiparul în România?

 20 comentarii

Istoria tiparului îşi are originile adânc implementate în istorie, mai exact în istoria scrisului. Pentru că prin scris am învățat să creăm, să împărtășim gânduri și sentimente ale oamenilor din cele mai vechi timpuri, dar și să învățăm.

Așa au apărut cărțile. Înainte de descoperirea și adoptarea tiparului, toate cărțile erau copiate de mână pentru a fi citite şi răspândite, motiv pentru care erau scumpe și rare.

Inventarea tiparului de către germanul Johannes Gutenberg a marcat începutul unei revoluţii care avea să schimbe nu doar istoria cărţii, ci şi pe cea a civilizaţiei creştine. Cine a fost inventatorul tiparului și cum a evoluat acesta vă vom spune în articolul de față.

Scurtă istorie a tiparului

Cărți sub formă de manuscrise au existat încă din Antichitate. Acestea erau elaborate în atelierele unde lucrau copiștii sau scribii, care câteodată modificau textul pe care trebuiau să-l copieze din greșeală sau intenționat.

Istoria spune că tiparul și literele mobile sunt invenția chinezilor, care datează din urmă cu aproape o mie de ani, mai exact din anul 1040. Ei tipăreau în mod curent pe caractere mobile individuale din lut, ce puteau fi înlănțuite pentru a forma cuvinte și propoziții.

Chiar înainte de a tipări cărți cu caractere mișcătoare, chinezii foloseau în secolul IX blocuri de lemn pentru a tipări scrierile budiste de mână pe o hârtie produsă din coajă de copac și resturi de mătase. Cea mai veche carte tipărită de chinezi datează din anul 868.

A urmat, în secolul XI, tiparul chinezesc cu caractere mobile din lemn, iar tiparul cu caractere mobile din metal a fost inventat în anul 1230, în Coreea. Aici a fost tipărită prima carte din lume ce a rezistat până în zilele noastre.

Prima presă tipografică modernă din Europa avea să fie inventată de Johannes Gutenberg, un fierar și tipograf originar din Mainz.

În anul 1889, Hippolyte Marinoni, cel care a construit presa rotativă, a expus la expoziția de la Paris această invenție. Dispozitivul folosea o rolă de hârtie de mari dimensiuni și tipărea pe ambele fețe ale colii de hârtie. Aceasta era mai apoi tăiată și fălțuită în stive de ziare.

Odată cu trecerea anilor, tiparul a suferit din ce în ce mai multe modificări. După anii ’80 s-a dezvoltat semnificativ internetul și tehnica IT, revoluționându-se, implicit, și domeniul tipografic.

Cererea din ce în ce mai mare de informare i-a determinat pe oamenii de pretutindeni să găsească noi metode de tipărire aducând în permanență îmbunătățiri.

Tiparul lui Johannes Gutenberg

În anul 1450, ajutat de bogătașii Johann Fust (fratele primarului orașului german) şi Peter Schoffer, Gutenberg a pus la punct prima presă de tipar cu litere mobile de pe continentul european.

Arta tiparului s-a răspândit cu repeziciune în toată Germania, dar şi în întreaga Europă. Astfel, sunt atestate tipografii care au preluat tehnica inventată de Gutenberg la Köln (1466), Veneţia (1469), Paris (1470), Milano (1471) sau Londra (1480).

Nu la fel au stat lucrurile și în Orient. Folosirea tiparului a fost interzisă de autorităţile otomane de la acea vreme, acesta fiind motivul pentru care revoluţia cărţii tipărite s-a decalat în unele zone din estul continentului cu aproape 100 de ani. Primele tipografii au apărut în centrele principale ale Ortodoxiei, respectiv Belgrad (1548) şi Moscova (1558).

Gutenberg avea să tipărească în 1455 un calendar turcesc şi celebra Biblie cu 42 de rânduri pe pagină. Această lucrare a fost realizată în 170 de exemplare.

Anul 1456 a adus însă dezastrul financiar pentru Gutenberg. O ceartă pe care a avut-o cu partenerii săi s-a încheiat cu un proces la tribunal, pe care l-a pierdut și, odată cu el, controlul asupra afacerii.

După acest episod trist din viața lui, Gutenberg s-a retras departe de privirile indiscrete ale opiniei publice. Spre sfârșitul vieții, a fost făcut membru al curții regelui Adolph von Nassau.

Pagină din Biblia tipărită de Johannes Gutenberg

Cine a fost inventatorul tiparului?

Johannes Gutenberg s-a născut în anul 1400 (1398, conform altor scrieri) în familia negustorului Friele Gensfleisch zur Laden. El a adoptat numele de familie „zum Gutenberg” după denumirea cartierului în care se mutase familia sa.

Se cunosc puține detalii despre viața lui Gutenberg după procesul cu Johann Fust. Unii istorici susțin că Gutenberg a continuat să colaboreze cu acesta împreună cu care a tipărit pentru Konrad Humery, între 1458 și 1460, o nouă ediție a Bibliei, cea cu 36 de rânduri pe pagină. De asemenea, a mai tipărit și un Catolicon, care reproduce enciclopedia latină a lui Baldus de Janua din 1286.

Alți istorici spun că Fust l-a alungat pe Gutenberg din afaceri. După 1460, el ar fi abandonat definitiv tipărirea, ca urmare a orbirii.

Johannes Gutenberg s-a stins din viață la 3 februarie 1468, la Mainz. După moartea sa, timp de cinci secole, literele mobile metalice inventate de el au rămas neschimbate şi au pus în tipar miliarde de cărţi.

În prezent, numele lui Johannes Gutenberg și realizările sale sunt comemorate de „Project Gutenberg”. Este vorba despre cea mai veche bibliotecă digitală, care conține peste 60.000 de cărți electronice gratuite. În 1952, Serviciul Poștal al SUA a emis o ștampilă de cinci sute de ani care comemorează invenția tiparului de tip mobil a lui Gutenberg.

Johannes Gutenberg, inventatorul tiparului

Tiparul în România

Tiparul nu a pătruns și în Orient la fel de repede ca în Vest, deoarece folosirea lui a fost interzisă de autorităţile otomane de la acea vreme.

Astfel, revoluţia cărţii tipărite s-a decalat în unele zone din estul continentului cu aproape 100 de ani. Primele tipografii au apărut în centrele principale ale ortodoxiei, respectiv Belgrad (1548) şi Moscova (1558).

Prima tipografie modernă din Țările Române a început să funcționeze în 1508. La inițiativa voievodului Radu cel Mare, călugărul Macarie de la Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște, care învățase meșteșugul la Veneția, a început să tipărească mai multe cărți bisericești în limba slavonă. Prima dintre acestea a fost un Liturghier.

În perioada următoare au apărut mai multe tipografii în București. Presa rotativă a lui Marinoni și-a făcut apariția abia în 1843, iar tiparul ofset, în 1903.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (20)
  • Avatar comentarii

    MirunaI 27.08.2023, 15:06

    Interesant

  • Avatar comentarii

    durban22 01.09.2023, 13:02

    In ziua de azi ,mai ca a fost uitat !.Totul se citeste pe net !.

  • Avatar comentarii

    chiruleonard 29.09.2023, 15:58

    Interesant articol, la cat mai multe :)

  • Avatar comentarii

    MaraM 04.10.2023, 00:51

    Ce articol absolut interesant

  • Avatar comentarii

    Luizamatza 31.10.2023, 11:03

    Un articol foarte interesant. Multumesc.

ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește