Uneori ne trezim cu ele, alteori apar la câteva minute după o lovitură puternică. Vânătăile, numite în termeni medicali echimoze, apar din cauza unor traumatisme, dar şi ca efect al deficienţei de vitamine.
Aceste leziuni închise la culoare, care apar la nivelul pielii din cauza spargerii unor vase de sânge, pot fi însoţite de dureri, de amorţeală şi, în cazurile mai grave, de incapacitatea de a folosi partea corpului afectată. În plus, aspectul neplăcut dă o stare de disconfort şi de jenă, în cazul în care vânătăile se află în locuri vizibile. Iată ce puteţi face pentru vindecarea vânătăilor:
✔ Apăsaţi imediat cu mâna zona în care v-aţi lovit, pentru că presiunea poate opri sângerarea de sub piele.
✔ Puneţi comprese reci cu apă sau cuburi de gheaţă învelite într-un prosop pe vânătăile abia apărute. Acestea se aplică în reprize de cel mult 20 de minute, în primele 48 de ore. Ca să nu se împiedice fluxul sangvin în zona afectată, după câteva ore aplicaţi comprese calde, mai ales în zona membrelor.
✔Striviţi uşor o frunză de varză albă şi aplicaţi-o pe vânătaie. Reduce umflătura şi vindecă mai rapid leziunea.
✔ Puteţi masa uşor locul afectat, dar numai dacă masajul calmează durerile, nu le amplifică.
✔ Aplicaţi cremă cu arnică pe zona afectată, printr-un masaj uşor.
✔ Dacă vânătăile au fost cauzate de venele varicoase sparte, purtaţi ciorapi medicinali.
✔Puteţi recurge şi la tratamentul homeopatic, printre cele mai importante remedii fiind: Arnica montana, Lachesis, Phosphorus, Pulsatilla şi Symphytium.
✔ De asemenea în cazul unor leziuni profunde, puteţi debloca sângele adunat sub piele prin metode tradiţionale de acupunctură.
Înainte de a urma sfaturile din această pagină, consultaţi-vă medicul de familie. Amănunte legate de subiectul abordat de dr. Nwabudike puteţi obţine la cabinetul acestuia – Bucureşti, bd. Decebal nr. 1, bl. H2, sc. 2, ap. 45, nr. telefon 031.105.72.66, 021.322.66.99 sau 0752.304.536. Ne puteţi scrie despre subiectele care vă interesează pe adresa: bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti