Cum se manifestă la micuţi
Simptome: Această afecţiune comportamentală denumită generic ADHD (în engleză, Attention Deficit Hyperactive Disorder) debutează în copilărie şi poate continua în perioada adolescenţei sau la vârsta adultă, dacă nu este tratată corect. Conform studiilor medicale, boala afectează în medie 5% din copii şi se manifestă prin: deficit de atenţie (lipsă de concentrare, neglijenţă, agitaţie, amânarea sarcinilor, nerespectarea indicaţiilor, fuga de efort intelectual), hip
eractivitate şi impulsivitate (neastâmpăr, vorbire excesivă, agitaţie fizică în tim-pul orelor sau al mesei, impoliteţe, nerăbdare).
Tratament: “Copilul care suferă de această tulburare ajunge să fie considerat adesea «oaia neagră» a clasei, din cauza comportamentului pe care îl are în timpul orelor, faţă de profesori şi în pauze, faţă de colegi. Problema poate fi rezolvată de medici şi fără tratament, cu ajutorul părinţilor şi al profesorilor. E important ca micuţii să fie lăudaţi pentru lucrurile bune pe care le fac, să fie ascultaţi atunci când vor să spună ceva sau să li se dea sarcini cu glas domol. Astfel, vor fi motivaţi şi vor reuşi să iasă din starea de agitaţie permanentă şi să scape de problemele de adaptare şi de integrare în colectivitate”, susţine dr. Luca.
Şi adulţii pot avea probleme
Simptome: La vârsta adultă, dintre simptomele ADHD dispare agitaţia permanentă din copilărie, dar cei afectaţi uită foarte repede, nu se pot concentra asupra lucrurilor pe care le au de făcut, nu se pot organiza şi nici nu-şi pot îndeplini sarcinile la termenele stabilite. Mai mult, în unele cazuri, oamenii afectaţi evită compania celor din jur sau, din contră, nu suportă singurătatea. “Adesea, adulţii suferă de anxietate, se subevaluează, se enervează exagerat, sunt apatici sau trec brusc de la o stare la alta. Netratată, această tulburare cronică poate avea consecinţe grave asupra vieţii celui afectat, care merg de la frustrări până la insuccese profesionale, depresie şi dependenţă de alcool, medicamente ori droguri”, a subliniat dr. Laurenţiu Luca.

Tratament: În funcţie de simptome, adulţii pot fi trataţi cu substanţe din clasa amfetaminelor şi metilfenidatului, în paralel cu acordarea de consiliere psihologică. În circa 60% din cazuri, medicaţia ameliorează efectele tulburării. Tot în cadrul tratamentului, unii medici le recomandă celor care suferă de ADHD vitamine şi minerale sub formă de capsule, dar şi un regim alimentar pentru îmbunătăţirea capacităţii de concentrare, care să conţină: carne, lactate, ouă sau nuci, legume, citrice, peşte, măsline, ulei de rapiţă şi cantităţi cantităţi reduse de dulciuri, pâine, orez, cartofi ori miere.
Cauzele sunt încă incerte
În ciuda faptului că e o tulburare destul de frecventă, cauzele AD
HD nu sunt cunoscute cu certitudine. Conform unor teorii, de vină pentru apariţia sindromului poate fi consumul de tutun, alcool şi de droguri în timpul sarcinii, care determină întârzierea dezvoltării creierului, sau deficitul de dopamină în centrii responsabili de procesarea stimulilor motivaţionali. De asemenea, se spune că riscul ca un copil să aibă ADHD e mai mare în cazul în care unul dintre părinţi prezintă această tulburare.
Somnul este foarte important
Odihna este un factor important în tratarea tulburării, de aceea este obligatoriu ca persoanele cu ADHD să doarmă cel puţin şapte ore pe noapte. Nici mişcarea nu trebuie neglijată. Medicii susţin că 20 de minute de plimbare în fiecare zi pot ameliora anxietatea şi furia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_76b8559dc362c6dfa9e260416edecbeb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e1d3c6342737b678d90db461181b851d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_207a1a9aa1414a01e0ea2712218bb505.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_459d1cfc9decb4aca57691b2f8b3a3b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b7d7a36d03efb26809a83f4e57d99920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_46b94b43c2f5732c8b3bab5dc5820370.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/10/4196-194641-copil1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/centrale-apartament-interzise.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-stancu-si-cosmin-bumbut-au-documentat-viata-reala-a-diasporei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/paris-jackson-si-michael-jackson-tatal-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/razvan-simion-si-daliana-raducan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/sorin-grindeanu-foto-dumitru-angelescu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mamaia-fratelli-summerland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-fecioara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-leu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-gemeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/benzinarie-combustibil-plin-masina-7-aprilie-2026-e1775712550573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/roman-cautiune-binecuvantat-americani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/comenzi-paste-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ploi-torentiale-vijelii-si-grindina-in-22-de-judete.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.