Nicolae Crăciunel, de profesie Moş Crăciun, nu observa nimic din toate acestea. Sforăind paşnic, el se afla în rulota sa în timp ce renul său îl trăgea sus printre nori peste pământul adormit. Fulgerele ştergeau trăsura ca limbile unor şerpi, dar Nicolae Crăciunel visa migdale şi marţipan, aşa cum fac toţi Moşii Crăciun. Renul alerga tot mai repede printre norii negri. Totuşi, nu putea scăpa de furtună. Întunericul înfricoşător înghiţea stelele, fulgerele îi pătrundeau iute printre copite. Îşi arcui spatele, rupse hăţul şi goni în jos către pământ.

Rulota lui Crăciunel, părăsită de ren, se clătină scurt ca o barcă pe marea agitată, apoi se răsturnă în gol. Căzând zgomotos din pat, Crăciunel se lovi cu capul de piciorul unui scaun şi se rostogoli sub masă.

– Oprireee! exclamă el. Cerule, ce se petrece aici?

Dar în acel moment, el se prăbuşea deja cu rulotă cu tot spre pământ.

Capul lui Crăciunel vuia şi vâjâia, de parcă stătea să plesnească. Rulota atinse din zbor vârfurile arborilor, se lovi de un horn, frânse două antene situate pe acoperişurile unor case şi ateriză trosnind în rigola unei străzi înguste. Cu toate acestea, nimic nu l-a împiedicat să ducă darurile la copii şi să le îndeplinească dorinţele.

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat
Recomandări

Citiţi povestea integral în cartea “Când Moş Crăciun a picat din cer”, de Cornelia Funke, publicată la Editura RAO.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO

Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează

Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI