Dacă ţi se întâmplă ceva neprevăzut în minivacanţă, dr. Laurenţiu Luca, de la clinica Puls, te învaţă cum să-ţi acorzi primul ajutor în caz de:
Entorsă. Dacă ai călcat strâmb, ai auzit o pocnitură la gleznă, te doare, ţi s-a umflat zona respectivă şi nu mai poţi călca, e posibil să fi suferit o entorsă. Până ajungi la spital nu forţa membrul, aşează-te cu el uşor ridicat pentru a se crea efectul de drenaj, ia un analgezic şi aplică comprese reci. Nu folosi bandaje strânse şi evită să masezi locul respectiv.
Luxaţie. Dacă în cazul entorsei osul revine la poziţia iniţială, când vine vorba de luxaţie acesta rămâne deplasat. Asta înseamnă că ligamentele s-au rupt sau s-au întins destul de mult. De această dată nu vei mai putea folosi deloc piciorul, o să observi o poziţie ciudată a alinierii osoase, iar sponan apare o vânătaie însoţită de o durere aproape insuportabilă. De aceea, până te vede un medic de specialitate, încearcă să-ţi imobilizezi zona afectată cu un material, dacă nu ai atele.
Fractură. Este mai gravă decât entorsa şi luxaţia, necesitând atele făcute din scânduri mici, beţe sau orice ai la îndemână. Când reuşeşti să-ţi procuri atelele, nu le pune direct pe piele, ci peste un material, astfel încât să nu jeneze osul deplasat. Dacă fractura e însoţită şi de hemoragie, opreşte-o printr-un pansament curat pentru a evita infecţiile. Pentru a-ţi ameliora durerea puternică, e bine să iei nişte calmante şi nu încerca să păşeşti sau să foloseşti în vreun fel membrul afectat.
Arsuri. Când faci grătar, ai de a face şi cu focul sau poţi vărsa ceaunul cu mămăligă fierbinte şi te poţi alege cu o arsură. În acest caz, dacă suprafaţa afectată este mare, nu trebuie să o atingi sub nici o formă deoarece se poate infecta. Pentru curăţare foloseşte apă rece, nu caldă şi astfel vei mai calma şi zona. Dacă ai cumva tifon sau alt material steril acoperă uşor arsura, fără să apeşi pentru că altfel se lipeşte şi vei avea de suferi când vei încerca să-l îndepărtezi.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.