În asocierea vinului cu preparatele culinare există câteva reguli de care e bine să ții cont pentru ca licoarea să desăvârșească meniul de Paște.
De reținut însă, pentru cei mai curajoşi în experimentarea acestor asocieri, este că regulile sunt făcute pentru a fi... încălcate.
Oricum, dincolo de acest aspect non-conformist, trebuie precizat de la început că există niște reguli de bază, stabilite după numeroase experimente făcute de-a lungul evoluției bucătăriei moderne.
„Armonia dintre felurile de mâncare şi vinurile servite creează o stare de satisfacţie şi mulţumire pentru orice consumator, iar capacitatea de a alege sau propune vinul cel mai bine adaptat situaţiei este unul dintre cele mai importante criterii de apreciere a unui serviciu din restaurant sau în faţa invitaţilor, dacă suntem gazde. Orice preparat culinar poate conţine unul sau mai multe din cele cinci elemente de bază ale gustului: dulce, acru, sărat, amar şi umami (un al cincilea element component al gustului, descoperit de japonezi la începutul secolului, care desemnează capacitatea proteinică a unei mâncări). Aceste nuanţe îşi pun amprenta şi asupra gustului vinurilor. Deserturile reprezintă un tip de mâncare desprins din prima categorie de mai sus. În mod normal, majoritatea deserturilor sunt dulci şi vor fi asociate cu vinuri dulci. Chiar şi tartele de lămâie sau rubarba sunt reechilibrate gustativ prin adăugarea de zahăr. De cele mai multe ori, se cere a fi servite cu vinuri mai dulci decât deserturile, deoarece se echilibrează reciproc. Aciditatea va deveni mult mai pronunţată atunci când sunt servite vinuri dulci la desert. Daca vinul este mai dulce decât desertul, consumatorul nu va sesiza aciditatea vinului la fel de mult. De cele mai multe ori se crede că dulceaţa vinului se va asocia foarte bine cu cea a desertului, însă acest lucru este greşit. Vinul va fi simțit ca fiind mai puţin dulce şi mai vioi”, e de părere prof. univ. dr. Dan Boboc, decan la Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului.