Ai vrut să faci o omletă, dar când te-ai uitat în frigider, ți-ai dat seama că ai pus la un loc ouă proaspete cu unele mai vechi? Nu-i nicio problemă. Cu un truc simplu și doar două ingrediente, poți să deosebești ouăle proaspete de ouăle vechi.
Cum deosebești ouăle proaspete de ouăle vechi
Iată ce trebuie să faci. Într-un vas pregătești o soluție din 0,5 l de apă şi 50 g de sare. Pui ouăle în apă, iar cele vechi se vor ridica la suprafaţă.
Vezi și alte sfaturi vechi bune în bucătărie, adunate de la bunici
Poziția ouălor în apă poate fi diferită, iar acest lucru spune ceva despre vechimea lor. Dacă un ou stă orizontal pe fundul vasului cu apă, atunci acesta este proaspăt. Dacă stă în poziție verticală, fără a se ridica însă la suprafață, oul respectiv este puțin vechi. Iar dacă se desprinde de tot de fundul vasului, atunci este vechi și poți să-l arunci.
Cât timp poți consuma ouăle vechi
Data la care expiră ouăle a fost determinată la 30 de zile,
dar ele mai pot fi consumate o scurtă perioadă după expirare.
Dacă au fost ținute la frigider, în condiții bune, ouăle mai pot fi consumate în general 7 – 10 zile după ce a trecut termenul de valabilitate înscris pe coajă.
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Dar înainte de a consuma ouă mai vechi, fă înainte testul cu
apă. Ouăle care s-au ridicat la suprafață trebuie aruncate, chiar și dacă sunt
încă în perioada de valabilitate.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții