Şcoala a început şi, după vacanţă, cel mic se trezeşte greu dimineaţa? Nu-l puteţi convinge să se dezlipească de calculator şi să se apuce din nou de teme? Loredana Ionaşcu (foto), psiholog la clinica Terapia M, vă spune ce puteţi face pentru ca micuţul să intre din nou în ritmul şcolar.
Vacanţa de iarnă a trecut, iar reînceperea şcolii ar putea fi una stresantă pentru copilul dumneavoastră. Iată ce trebuie să faceţi pentru a-l ajuta:
- obişnuiţi-l să meargă la culcare mai devreme decât o făcea în vacanţă;
- nu uitaţi dimineaţa de timpul necesar pentru pregătirea de şcoală şi treziţi-l suficient de devreme pentru ca el să se poată îmbrăca liniştit şi să ia micul dejun fără a se grăbi;
- în prima săptămână de şcoală ar fi ideal să faceţi cu el câteva exerciţii la matematică sau să citiţi o carte, pentru a se reobişnui treptat cu astfel de activităţi;
- nu este indicat să-l stresaţi din primele zile de şcoală cerându- i să-şi reia toate activităţile care ţin de învăţătură. E bine să-şi reintre în ritm treptat;
- nu-l obligaţi ca imediat cum vine de la şcoală să‑şi facă lecţiile. Important este să mănânce, să se odihnească o oră sau două şi după aceea poate să-şi facă temele;
- creaţi-i o atmosferă plăcută în camera unde-şi face temele. Un birou frumos, neaglomerat, o veioză haioasă şi lipsa zgomotelor din casă, care l-ar putea distrage de la lecţii, îi pot fi de folos;
- nu-i interziceţi brusc să nu mai meargă la joacă pentru ca să se ocupe doar de lecţii; este mult mai indicat să se inverseze procentul joacă-teme treptat, mai ales în primele săptămâni de şcoală;
- puteţi limita timpul petrecut în faţa calculatorului sau a televizorului la cel mult o oră pe zi, astfel încât copilul să nu abuzeze de astfel de activităţi;
- seara, după ce-şi face temele, mai relaxant pentru el este să se joace cu alţi copii, la patinoar sau la săniuş.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7984f116a2d0b54304038592b971334c.jpg)
Viva.ro
Zguduitor, ce s-a aflat la nici 24 de ore de când am primit cu toții mesajul Ro-Alert despre tânăra de 22 de ani dispărută din București. Detaliul înfiorător descoperit de polițiști după ce Anastasia a fost găsită moartă, în urmă cu doar câteva minute
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dcc0bae1ca9cffa4b3a3eb89b449c6eb.jpg)
Unica.ro
Traian Băsescu a spus clar ce urmează, după doborârea dronelor din spațiul aerian al României: „Lupta cu drone nu se duce 1-1”. Fostul președinte a transmis un avertisment serios
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a25bb66dff990ddefc74d7edc3bb3fd8.jpg)
Elle.ro
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82ca1e6cfaa347d401e0ae567422a81d.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Atenție! Poți primi bani de la stat dacă-ți îngrijești părinții, bunicii sau pe cineva vârstnic din familie. Acum s-a decis! Cum trebuie să procedezi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afa15f49d501c1b53afd82e3b4957f5.jpg)
Avantaje.ro
Dieta Melaniei Trump nu e pentru oricine! Regimul strict pe care îl urmează zilnic i-a uimit până și pe specialiști! Ce mănâncă, de fapt, în fiecare zi și de ce puțini rezistă acestui stil de viață
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48e698c5f4450046a18766d03ab30c97.jpg)
Tvmania.ro
De la PRINȚESĂ la... WOW! Alice Peneacă și-a schimbat complet look-ul după ceremonia religioasă, iar invitații nu și-au putut lua ochii de la ea. Vezi toate cele 37 de imagini
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_87ce799e47219dfd7e2206370ee45a9a.png)
Adevarul.ro
Cât costă cinci zile la mare în vârf de sezon. Hotelurile cu servicii all inclusive se mențin în preferințele românilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_adcaf7a9abca810bc1de3c99c19d8d1d.jpg)
Fanatik.ro
Cel mai criticat jucător de la FCSB, lăudat de Dumitru Dragomir: „Nu e lăsat să se exprime! Poate ajunge fotbalist de peste 5.000.000 de euro”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_e9778fe43e628f14dc7f30d033bd66f8.jpg)
Financiarul.ro
Motorina a sărit de 10 lei pe litru la Lukoil în București
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_47e1db15e7fa923c8d724380c2e5cecd.jpg)
Elle.ro
O mai ții minte pe Janine Sârbu? Cum arată și cu ce se ocupă acum fosta soție a lui Adrian Sârbu și unul dintre cele mai apreciate modele din anii 90. A fost decorată recent de Ministerul Culturii din Franța. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ed1ff6199f6d60714941308752d40d65.jpg)
Viva.ro
Wow! Povestea lor chiar bate scenariul oricărui film! Antonela Roccuzzo și Lionel Messi s-au îndrăgostit în copilărie, viața i-a dus pe drumuri separate, dar o dramă teribilă i-a readus împreună. Mulți apropiați ai cuplului au vorbit despre episodul care le-a schimbat definitiv relația. Mult timp nu s-a știut asta despre superstarul Argentinei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
TVMania.ro
A rupt tăcerea fără nicio rușine! Daniela Crudu spune totul despre activitatea ei de pe platformele pentru adulți: „Fac ce vreau, e wow!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2715c825ac5e117781d6233148bdd786.jpg)
ObservatorNews.ro
Mister total în cazul fetei care ar fi luat o bacterie la festival. Doar aparatul ECMO o mai ţine în viaţă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9e4521870554ae10e134acf92071e233.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Voropchievici, semnal de alarmă în horoscop! O zodie intră într-o perioadă de foc! Norocul dispare! Astrele dau cu ea de pământ, vin încercări dure, răscruci, deznădejde și lacrimi grele! Cin..
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_1ec0a87753f06220d1a175305cb05d74.jpg)
Wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_c6c3c1c730769bca688dd605750c5166.jpg)
Redactia.ro
Zodia care află un adevăr dureros până la finalul săptămânii. O persoană apropiată îi ascunde ceva important
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_eb25cab6bf19d64dec500c54974782b4.jpg)
KanalD.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_7cbd4ad777dcf827aae2e386e5932af8.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Fosta juristă de la spitalul de Neurochirurgie trebuie să restituie unității medicale peste 100.000 de euro din cauză că nu și-ar fi făcut treaba pentru care era plătită
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_26637620396e04e0285e85397c43ef1a.jpeg)
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș face praf transferurile din SuperLiga, inclusiv de la FCSB: „Cum naiba vrei să reușești în Europa cu jucători din Serie C?”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_dc72547bbf050cbea81546a325bc76ab.jpg)
Spotmedia.ro
Când începe, de fapt, vârsta mijlocie? Răspunsul depinde mai puțin de cifre decât credem
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_31d1054e242d4beed1f3103336699071.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3293fb7de98be4d1bdfe9fd796d721bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sorin-grindeanu-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/paul-stanescu-mihai-tudose-victor-negrescu-florin-manole--fotografii-agerpres-facebook-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bianca-dragusanu-despre-injectiile-de-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/adela-popescu-si-radu-valcan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7d057e79d8b5cdc7cc3513a9091d4683.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0afdb3da71ccfa32e3ebb6128c81957d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_bb90fe5cf0637aca91b39c7bd740a003.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e4b077c3cf0e88eecb6dd41b3725098e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/lia-savonea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/scaune-goale-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/doctori-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-blonda-plimbare-cafea-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-blonda-par.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sat-din-croatia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/meteor-cer-instelat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/de-ce-miroase-urat-cand-pornesti-climatizarea-la-masina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-iti-lasi-casa-in-siguranta-inainte-de-a-pleca-in-concediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bacsis-25-euro-camera-hotel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cadrele-medicale-de-la-spitalul-clinic-de-urgenta-bagdasar-arseni-din-capitala-s-au-alaturat-protestului-3-e1785223400346.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alstom-coradia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-universitate-de-medicina-din-bucuresti-o-eleva-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bloc-capitala-risc-seismic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romaniantroopsatmarasestiin1917.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pnl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/inteligenta-artificiala-foto-ilustrativ-scaled-e1784913049878.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/frici-femeie-umbra-spaima-foto-envato.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.