Fibre, peşte şi lichide

Se impune adoptarea unei diete bogate în fibre obţinute din cerealele integrale, legume şi fructe proaspete, multă varză – crudă sau conservată, pentru că în general toată digestia, dar mai ales ficatul şi pancreasul, au fost supuse unui cumul de factori care i-au îngreunat funcţionarea”, ne-a explicat nutriţionistul. Peştele rămâne printre preferatele dieteticienilor. Carnea acestuia este, în general, mai uşor de digerat şi este benefică organismului în orice moment.
“După multă carne roşie şi multă grăsime, este bine să se consume şi carne albă”, sfătuieşte medicul, care subliniază că predilecţia tot mai mare a românilor pentru a înlocui de la mesele de Anul Nou porcul cu carnea de curcan este tocmai o conştientizare a acestei nevoi de echilibru între carnea roşie şi cea albă.

Cum mănânci corect

Alimentele cele mai grase, cum ar fi toba, slănina şi cârnaţii, trebuie consumate în prima parte a zilei, şi nu seara, aşa cum se obişnuieşte la mesele de sărbătoare ale românilor. Să se încerce ca în timpul zilei să existe mai multe mese – cinci, chiar şase – porţionate.
“Încercaţi să mâncaţi un fel, maximum două la o masă. Mesele cu şase – şapte feluri sunt nocive. De aceea, e bine ca între preparatele culinare, multe dintre ele greoaie, să se facă pauze în care să se lase timp digestiei să se producă”, ne sfătuieşte specialistul. De asemenea, între mese, dar şi imediat după, se pot consuma fructe, îngheţată, ceva uşor, în nici un caz prăjituri sau cozonac.
“Seara, înainte de culcare, încercaţi să consumaţi o cantitate importantă de lichide, pentru că toate aceste alimente deshidratează mult peste zi – unele dintre ele au şi un conţinut bogat de sare. De aceea, se recomandă consumul a cel puţin două căni de ceai – indicat este cel verde sau de anghinare – sau limonadă”, e sfatul nutriţionistului consultat de noi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.