- Suprasolicitarea mentală. Orele nesfârşite petrecute în faţa computerului, în şedinţe şi în întâlniri de afaceri sau în faţa maldărului de dosare care “trebuie rezolvate urgent” (cum altfel?!) epuizează energia mentală. Iar obsesia că nimeni nu trebuie să-şi dea seama că uneori nici nu ne mai putem aduna gândurile este cireaşa de pe tort.
Urmarea: dezordinea mentală răstoarnă ritmul normal al vieţii – uităm să mai dormim şi să mai mâncăm şi aşa apar afecţiunile stomacului, splinei şi rinichilor, plus tendinţa spre depresie.
- Munca fizică prea grea. Nu trebuie să fii halterofil ca să simţi ce înseamnă să ridici greutăţi. Este suficient să lucrezi într-un domeniu care îţi pune muşchii la grea încercare (construcţii, drumuri etc.) sau, pur şi simplu, să cari sacoşele supraîncărcate de la piaţă. Azi aşa, mâine aşa, efortul excesiv “se răzbună” asupra spatelui şi rinichilor (uşor de verificat în aceste zile, când ne opintim să umplem borcanele de conserve din cămară). Iar statul excesiv în picioare slăbeşte oasele, rinichii şi încurajează apariţia varicelor (din cauza circulaţiei sangvine deficitare).
- Sportul practicat fără măsură. Alergarea pe distanţe mari afectează, cu timpul, articulaţiile genunchilor şi tendoanele. Baschetul, voleiul şi tenisul slăbesc încheieturile suprasolicitate (de la nivelul genunchilor, coatelor etc.). În cazul fetelor, orice gen de activitate sportivă practicată fără măsură poate provoca dereglări menstruale.
- Sexul, ca sport de performanţă. Interesul exagerat pentru viaţa sexuală slăbeşte rinichii, în special în cazul bărbaţilor; iar pierderea energiei la nivelul acestor organe afectează (până la dispariţie) libidoul.
- Supraalimentarea. Consumul exagerat de alimente “atacă” şi stomacul, şi splina. Ca urmare, apar regurgitări (mâncarea “vine înapoi”), dureri, diaree, vărsături. La polul opus sunt tentativele de a pierde kilogramele suplimentare prin înfometare: astfel de excese slăbesc energia splinei.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7694ff64fa3d323a25cabf333f1c609f.jpg)
Viva.ro
Informația de ultim moment, de la vârful țării, face acum înconjurul presei cu o viteză neașteptată! Nimeni nu credea că se va ajunge până aici, dar iată-ne, dragi cetățeni. Breaking news, Sorin Grindeanu tocmai a făcut anunțul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_144f0f5ba2f21b72e65de05f94be8f6a.jpg)
Unica.ro
Divorț la nivel înalt în politică. Incredibil ce a aflat despre soțul ei, după ani de mariaj! „Mi se face rău când mă gândesc”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a25bb66dff990ddefc74d7edc3bb3fd8.jpg)
Elle.ro
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48b1eff0c290863e82df5f8fb06eb1bf.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Ca la Bollywood! Cum s-a îmbrăcat Prima Doamnă a României la întâlnirea cu președinta Indiei la București. Niciodată nu a fost atât de îndrăzneață! Imaginile momentului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d8f136e25684757c223349239427131c.jpg)
Avantaje.ro
Ea - 52, el - 29, atât aveau când s-au îndrăgostit, dar iubirea nu a rezistat. La 6 luni de la despărțirea de Octavian Ene, uite cum a răspuns Daniela Nane la o întrebare incomodă! ȘAH MAT!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6675767c61f0a76a2e94f5b463b00b6f.jpg)
Tvmania.ro
❤️ Puțini știu povestea din spatele imaginii lui Marc Cucurella! Femeia care l-a ajutat să ajungă campion și motivul emoționant pentru care și-a păstrat părul lung 👀👇
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_48939028f9f70fb09214506a5fe6a505.png)
Adevarul.ro
Ce urmează după Ucraina? Cinci scenarii pentru un posibil atac al Rusiei asupra Europei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7452ef8875954a9b1a157154ece195f7.jpg)
Fanatik.ro
Ipostaza inedită în care a apărut fosta rivală a Simonei Halep. Toată lumea a rămas uimită
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_56ccff5d3117d113d9b7addfd6fd6a5c.jpg)
Financiarul.ro
8% pe 12 luni sau 5% cu acces instant. Ce diferență face fiecare ofertă pentru 1.000 de lire și unde apare riscul fiscal
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_47e1db15e7fa923c8d724380c2e5cecd.jpg)
Elle.ro
O mai ții minte pe Janine Sârbu? Cum arată și cu ce se ocupă acum fosta soție a lui Adrian Sârbu și unul dintre cele mai apreciate modele din anii 90. A fost decorată recent de Ministerul Culturii din Franța. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ed1ff6199f6d60714941308752d40d65.jpg)
Viva.ro
Wow! Povestea lor chiar bate scenariul oricărui film! Antonela Roccuzzo și Lionel Messi s-au îndrăgostit în copilărie, viața i-a dus pe drumuri separate, dar o dramă teribilă i-a readus împreună. Mulți apropiați ai cuplului au vorbit despre episodul care le-a schimbat definitiv relația. Mult timp nu s-a știut asta despre superstarul Argentinei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
TVMania.ro
A rupt tăcerea fără nicio rușine! Daniela Crudu spune totul despre activitatea ei de pe platformele pentru adulți: „Fac ce vreau, e wow!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_eeb999281727efddde2aa8235196ee44.jpg)
ObservatorNews.ro
A doua dronă doborâtă în spațiul aerian românesc, lângă Sfântu Gheorghe. Imagini surprinse de martori
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_34543d4173a871fb99dadf986502f2b9.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Bona Irinei Columbeanu spune pentru prima dată ce a trăit în vila de la Izvorani. Ce nu s-a văzut niciodată la TV: ”Eu am cunoscut o altă latură a relației lor. În casă era o atmosferă..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
Wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_b0b696b20709649a33a1563ac60b0fde.png)
Redactia.ro
Universul le umple viața de bucurie până pe 1 august. Zodiile care au parte de belșug din plin
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4b620ca88c9d0a54ca815e596e03351d.jpg)
KanalD.ro
O bunică refuză să vândă o bucată din grădină și blochează construcția unui drum de 52 de milioane de euro ca să salveze un stejar vechi de 500 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_854ca1892ede61d2893917aa5cc9e7e9.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Compania care va începe construirea unui parc fotovoltaic uriaș la marginea Iașului a învârtit anul trecut 160 de milioane de euro. Cine este fondatorul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6d8e4d7920971b19a4ef507fe81f63f0.jpg)
Fanatik.ro
Tragedie în Spania! A murit pe noul stadion al Barcelonei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4ed8b82aa393469110928c2e05aba22a.jpg)
Spotmedia.ro
Cum ne prostește televizorul, la propriu! Ce-au descoperit oamenii de știință
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_42554c20937585b7fe4084a66f89e8db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9f2f33d703a3b486b91d38e9b35c8318.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/plenul-parlamentului-la-investirea-guvernului-vestea-foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-dupa-sedinta-a-pnl-foto-vlad-chirea-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oana-sirbu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/valeriu-gheorghita-si-monica-birladeanu-vacanta-in-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_78a171d45a3471d9c54e2c8ef05d0cc4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_000d7f22626c45da2e49c4aa0426ff94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_71378385eabe4976c4d31e8f5d003091.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_1ec0a87753f06220d1a175305cb05d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ciprian-ciucu-mitus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gettyimages-1570045649-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pilot-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-25-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sanatate-medicina-rau-avion-zbor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/bagaj-de-mana-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceapa-langa-cartofi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/batch-cooking.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/agar-agar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/florian-tudor-site.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/700277705102337606720934934655861863545326310n-e1784923619629.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/whatsapp-image-2026-07-24-at-16-41-51.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/whatsapp-image-2026-07-24-at-18-05-11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/inteligenta-artificiala-foto-ilustrativ-scaled-e1784913049878.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/frici-femeie-umbra-spaima-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oana-toiu-profimedia-1107208393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.