Micul dejun poate fi format din cereale şi fructe sau lactate semidegresate şi pâine cu secară sau pur şi simplu din fructe de sezon.La prânz se consumă o porţie de peşte sau carne pe grătar, însoţită de salate sau de legume tot pe grătar. Atenţie la sosul pentru salată! Acesta nu trebuie să abunde în maioneză.Cina poate să conţină salate, brânzeturi puţin sărate, lactate fermentate ori mâncăruri pe bază de peşte şi legume. Peştele trebuie ales cu grijă, pentru că e un aliment perisabil, care poate provoca toxiinfecţii alimentare severe.Salatele nu trebuie să fie singura formă de glucide şi fibre prezente la masă. Cartofii în coajă, ciupercile, dovleceii, vinetele şi roşiile pot fi preparate la fel de bine pe grătar, iar gustul lor este unic.Important e însă şi modul de pregătire a alimentelor pe grătar. Acestea nu trebuie să fie foarte bine făcute sau arse, deoarece crusta care se formează la suprafaţa lor conţine produşi de oxidare completă şi mult fum, toate substanţe cancerigene.Atenţie şi la dimensiunea farfuriei sau la gradul de aglomerare al alimentelor pe ea, pentru că mărimea porţiei contează!Sunt de evitat alimentele bogate caloric şi sărate, precum alunele, floricelele, seminţele sau chipsurile şi prăjiturile, care, pe lângă faptul că îngraşă, sunt şi foarte perisabile.Desertul ideal se poate consuma ca gustare între mese şi constă într-un bol de căpşuni sau cireşe, o piersică sau o felie de pepene.Apa minerală plată sau carbogazoasă, limonada proaspăt preparată sau ceaiul de fructe cu lămâie şi gheaţă sunt variante optime pentru o zi toridă.Ceaiurile din plante trebuie să existe în aşanumita “trusă de vacanţă”, ca remediu împotriva constipaţiei şi a deshidratării.