Cum să scapi de DURERILE DE CAP cu alimente din bucătărie

Comentează

Durerile de cap sunt uneori pe cât de inexplicabile, pe atât de sâcâitoare. Dacă ai această problemă, ar trebui să vezi dacă nu cumva există vreun aliment la care ai reacția asta. Grăsimile, ciocolata, alimentele cu aditivi alimentari, vinul roșu, brânzeturile fermentate, dar și altele pot provoca migrene. Alți factori ar putea fi deshidratarea, condițiile meteorologice, stresul, oboseala, modificări ale somnului, probleme cu ciclul menstrual.

Alimente împotriva migrenelor

Pe lângă înlăturarea, atunci când este posibilă, a cauzelor, este bine și să ai un program de masă regulat, să incluzi în meniul tău ghimbir (fie sub formă de condiment în mâncare, fie de ceai), pește slab și ulei de pește, spanac, cereale integrale, fasole roșie, usturoi. Este foarte indicat busuiocul sub formă de tinctură, simplă sau în combinație cu tinctură de lavandă, roiniță, talpa-gâștii și ciuboțica-cucului. Se iau câte 10-20 de picături amestecate în puțină apă, la nevoie, nu mai mult de trei ori pe zi.

Busuiocul, calmant

Poți bea ceai de busuioc, care are un efect calmant. Se fierbe la foc mic o lingură de frunze de busuioc cu 200 ml de apă. După ce se ia de pe aragaz, se lasă la infuzat timp de 10 minute. Se consumă trei căni pe zi, după masa de dimineață, de prânz și înainte de culcare. Ciuboțica-cucului are și ea un efect bun în dureri de cap, migrene, nevralgii, insomnie, tulburări nervoase. Poți face o infuzie, timp de un minut, dintr-o linguriță de plantă la o cană cu apă fierbinte. Se beau două căni pe zi, una înainte de culcare, dacă suferi și de insomnie. Se pot pune și comprese local cu decoct concentrat de plantă (o lingură la o cană cu apă).
Mai multe tratamente naturiste, pe pagina următoare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Siegfried Mureșan și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan. Foto: Facebook
20 sept.
PNL critică PSD, dar îi cere să îl susțină pe Siegfried Mureșan, cu o zi înainte ca partidul lui Grindeanu să decidă: „Am pus pe masă soluția alternanței la guvernare”
În Europa, costurile articolelor esențiale pentru bebeluși variază semnificativ de la o țară la alta, iar pentru multe familii, acestea pot reprezenta o povară financiară majoră. Sursă foto Shutterstock
20 sept.
Cât costă să crești un bebeluș în Europa. România, printre țările cu cele mai mici cheltuieli în primul an
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
20 sept.
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la „Românii au talent”. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
20 sept.
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
20 sept.
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
20 sept.
Claudiu Manda (PSD) spune că dacă Siegfried Mureșan păstrează direcția lui Ilie Bolojan „nici nu ar trebui să ne caute”
20 sept.
Donald Trump vrea ca Arcul de Triumf gigant din Washington să devină complex militar pentru drone și lunetiști
20 sept.
Un pensionar a murit după o ceartă pornită de la un șezlong pe o plajă cu un alt pensionar, în Grecia
20 sept.
Înfrângere istorică pentru partidul lui Friedrich Merz la alegerile regionale din două landuri din Germania, potrivit exit-poll-urilor televiziunii publice
TRENDING
20 sept.
Căsuțele Hobbit aflate la 80 de kilometri de Brașov, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
20 sept.
Horoscop 21 septembrie 2026. Fecioarele au tendința de a respinge orice alegere pe care o fac cei dragi dacă nu corespunde cu ceea ce cred ele
20 sept.
Ai un telefon vechi acasă? Datorită inteligenței artificiale, chiar și dispozitivele stricate pot valora acum mai mult
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
20 sept.
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
20 sept.
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
20 sept.
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
20 sept.
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Mai multe fragmente de dronă au fost descoperite duminică, 20 septembrie, plutind în derivă în apele Mării Negre, în Zona Economică Exclusivă a României. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto Shutterstock
20 sept.
Fragmente de dronă găsite în trei locuri diferite în Zona Exclusiv Economică a României din Marea Neagră
Traian Băsescu spune că Siegfried Mureșan ar putea negocia cu AUR și nu este spion al BND. Foto: Profimedia
20 sept.
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Siegfried Mureșan, premier desemnat, să nu refuze AUR: „Are reputație la Bruxelles, n-o să fie o problemă”
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
20 sept.
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
Ion Doldurea este tatăl lui Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani. Foto: Facebook
20 sept.
Primarul din Caracal și-a anunțat demisia invocând motive medicale. Ion Doldurea este tatăl unuia dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”