Totodată, existǎ şi alte motive pentru care vrei să schimbi job-ul, precum un program prea strict de lucru, stresul organizaţional sau pur și simplu acceptarea unei noi provocǎri profesionale.

De regulă, oamenii își aleg job-urile și în funcție de gradul de stabilitate de care au nevoie. Într-o perioadă în care stabilitatea este poate cel mai important criteriu în alegerea unui job, este normal ca mulți să-și pună întrebarea încotro o apucă: la privat sau la stat?

Dacă alegi un loc de muncă la stat trebuie să o faci după ce pui în balanță toate avantajele și dezavantajele pe care acesta le prezintă, evident ținând seamă de contextul actual și de evoluțiile care au loc în fiecare sector de activitate.

Iată ce trebuie să știi despre angajările la stat dacă te-ai hotărât să faci pasul către administrația publică.

Ce avantaje are un job la stat?

Potrivit unor date publicate pe site-ul oficial al Ministerului Finanţelor, la finalul anului 2021, erau ocupate peste 1,26 milioane de posturi în instituţiile și autoritățile publice, aproape 64% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală.

Cei mai mulți bugetari lucrează în Ministerul Educaţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii și Ministerul Justiţiei.

Cum poţi să te angajezi într-o instituție de stat - Imagine cu o captură de ecran de pe site-ul posturi.gov.ro.
La finalul anului 2021, erau ocupate peste 1,26 de milioane de posturi în instituţiile și autoritățile publice

Datorită salariilor și numeroaselor alte avantaje pe care le oferă un loc de muncă la stat, tot mai mulți români vânează astfel de job-uri.

Dincolo de faptul că dă foarte bine în CV, un post într-o instituţie publică conferă angajatului siguranţă pentru că, de regulă, în instituțiile publice, concedierile se fac mai rar, iar când se fac acestea intervin ca urmare a unor crize economice care implică restructurări în masă.

Însă dacă ne gândim nu mai departe de criza pandemică, trebuie să știi că angajații de la stat nu au fost afectați de reduceri salariale ori de disponibilizări, în timp ce la privat știm cu toții că șomajul tehnic a fost metoda folosită cel mai mult.

Totodată, un astfel de job oferă un mai mare echilibru între muncă și viața personală, comparativ cu job-urile de la privat, asta datorită presiunii reduse și a zilelor libere legale.

În același timp, promovările de care poți să beneficiezni într-o instituție publică oferă, la rândul lor, o și mai mare valoare profilului de angajat celui care ocupă respectivul post.

Ce dezavantaje prezintă un job la stat?

Ca în orice domeniu, în general, și loc de muncă, în particular, există şi o serie de dezavantaje ale locurilor de muncă din administrația publică centrală.

Spre exemplu, comparativ cu job-urile din domeniul privat, cele de la stat oferă un mediu de lucru mult mai rigid. Mai exact, atunci când te angajezi într-o instituţie publică ți se va pune în vedere că trebuie să fii o persoană care își face treaba într-un anumit timp pe care îl vei avea la dispoziție.

Cum poţi să te angajezi într-o instituție de stat - Imagine cu literele J, O, B, S prinse pe un suport de plută
În pandemie, angajații de la stat nu au fost afectați de reduceri salariale ori de disponibilizări

Trebuie să știi că există cazuri când salariile pot fi mai mici decât cele de la privat, însă acest aspect ține exclusiv de nivelul de pregătire al angajatului, postul pe care este încadrat, precum și de experiența acumulată de-a lungul carierei și de vechimea în câmpul muncii.

Un alt aspect important se referă la posibilitatea ca Guvernul României să suspende angajările la stat. De altfel, în acest moment, ocuparea prin concurs sau examen a oricărui post vacant sau temporar vacant în instituțiile publice și autoritățile publice centrale și locale, cu excepția posturilor unice, este suspendată încă de la 1 iulie 2022.

Măsura a fost luată de Executivul țării prin Ordonanță de Urgență și este valabilă până la 31 decembrie 2022.

Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să te angajezi la stat?

Cei care își doresc un loc de muncă în administrația publică din România trebuie să acceseze site-ul posturi.gov.ro, unde Guvernul României publică toate locurile de muncă disponibile în fiecare județ.

Toate posturile de la stat sunt atribuite pe bază de concurs. Mai întâi se depune un dosar care trebuie să conțină o serie de documente. Acesta este evaluat și, în cazul în care corespunde cu cerințele, candidatul va susține proba scrisă, iar la final, un interviu.

Cum poţi să te angajezi într-o instituție de stat - Imagine cu mai mulţi candidaţi care aşteaptă să dea un interviu pentru un loc de muncă
Toate posturile de la stat sunt atribuite pe bază de concurs

În cazul posturilor scoase la concurs de Ministerul de Interne sau de Ministerul Apărării Naționale, candidații vor trece și prin probe fizice și psihologice.

Pentru a se putea angaja într-o instiuție publică din România există o serie de condiții generale pe care candidatul trebuie să le îndeplinească, și anume:

  • Să aibă cetățenia română și domiciliul în România;
  • Să cunoască limba română (scris și vorbit);
  • Să aibă vârsta minimă de 18 ani;
  • Să aibă capacitate deplină de exercițiu;
  • Să aibă o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
  • Să îndeplinească condițiile de studiu prevăzute de lege pentru funcția publică;
  • Să îndeplinească condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;
  • Să nu aibă cazier;
  • Să nu fi fost concediat dintr-o funcție publică sau să nu îi fi încetat contractul individual de muncă din motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  • Să nu fi desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.

Vezi şi cum poți să devii poliţist în România în 2022!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.