Cum se păstrează slănina, cârnaţii şi caltaboşii. Cum se ambalează corect și unde le depozitezi

Comentează
Cum se păstrează slănina, cârnații, caltaboșii

Cârnații, slănina și caltaboșii sunt produse tradiționale din carne de porc pe care foarte mulți români le doresc pe masă, mai ales de sărbători. Atunci când facem aceste preparate, este bine să știm și cum se depozitează, pentru a rezista cât mai mult. Așadar, iată cum se păstrează slănina, cârnații și caltaboșii:

Tradiția slăninei, caltaboșilor și a cârnaților de casă

Slănina rămâne unul dintre alimentele destul de consumate pe plaiurile mioritice și chiar foarte îndrăgită. Fie că este afumată, sărată sau fiartă în zeamă de varză, slănina se regăsește pe mesele românilor, mai ales de sărbători. Cu o bucată de pâine de casă, brânză și ceapă, și poate alături de un pahar de pălincă, slănina face parte din tradițiile multor regiuni din țara noastră.

După ce sacrifică porcul, înainte de Crăciun, în gospodăriile tradiţionale se trece la conservarea prin sărare, prăjire şi/sau afumare a unor preparate precum slănina, cârnaţii şi şunca, astfel încât să poată fi consumate până în primăvară sau chiar în vară.

Caltaboșul este, de obicei, preparat imediat după sacrificarea porcului și se mănâncă la masa tradițională de sărbători.

În schimb cârnații, care se fac după diverse rețete, în funcție de regiuni, sunt, la fel ca și slănina, păstrați peste iarnă pentru ca doritorii să se bucure de ei la mesele în familie perioadă îndelungată.

Cum se păstrează slănina

Slănina crudă, afumată sau cea preparată în saramură se pregătește în multe gospodării și este păstrastă și peste iarnă.

Cum se păstrează slănina la frigider

Slănina crudă, pe care se presară sare din belșug, poate fi pusă în hârtie de copt și păstrată la frigider timp de mai multe zile. Hârtia de copt este preferată pungilor de plastic, în acestea riscul de a se forma mucegai este mult mai mare.

Cum se păstrează slănina în congelator

Slănina proaspătă și sărată poate, de asemenea, să fie păstrată în congelator câteva luni de zile bune. Slănina proaspătă scoasă de la congelator, poate fi folosită în diverse preparate, în sarmale, la grătar sau chiar preparată ulterior cu zeamă de varză.

Cum se păstrează slănina în beci

Slănina bine preparată, fiartă în zeamă de varză sau în saramură și afumată poate fi păstrată, de asemenea, la frigider sau în congelator. Totuși, în mod tradițional, pentru că este bine conservată, slănina afumată poate fi păstrată și în beci, adică într-un loc foarte răcoros.

Cum se păstrează cârnații

Și cârnații sunt un preparat tradițional românesc la masa de Crăciun, chiar dacă ei se găsesc peste tot în lume. Încă sunt foarte multe familii care preferă să-și prepare cârnații în casă și să îi păstreze chiar perioade mai lungi.

Cât ții cârnații la frigider

Cârnații proaspeți nu rezistă la frigider mai mult de 3-4 zile. În schimb, dacă sunt uscați bine, afumați și puși într-o hârtie de copt, pot rezista mai mult. Totuși, ia în calcul că, din cauza umidității din frigider este posibil să prindă, la un moment dat, mucegai.

Păstrarea cârnaților la congelator

Cea mai simplă metodă de a păstra cârnații o perioadă mai lungă de timp este să îi pui în folie de copt și să îi păstrezi la congelator. În felul acesta, pot rezista chiar și 9-12 luni, fără să-și piardă din aromă. Așadar, cum păstrezi slănina la congelator, poți păstra și cârnații.

Cârnații în untură, la borcan

Păstrarea cârnaților în untură, la garniță sau în borcan care se practica mai demult peste tot la țară, este la fel de utilă și în zilele noastre.

Prăjești rânații câteva minute și îi pui într-un borcan cu gura largă. Toarnă apoi untura caldă peste ei și lasă-i să se răcească treptat în balcon sau în beci. Ținut la rece, borcanul untură nu râncezește, astfel că poți consuma cârnații peste iarnă fără teama că se vor strica.

Descoperă cele mai bune rețete de cârnați

Cum se păstrează caltaboșul

Caltaboșul face și el parte din bunătățile tradiționale de Crăciun și este foarte apreciat pe plaiurile mioritice și nu numai. Spre deosebire de cârnații și șuncă însă, de cele mai multe ori, caltaboșul se face în cantități mai mici și este consumat doar în perioada sărbătorilor.

Caltaboșul poate fi păstrat câteva zile, fără probleme la frigider. De asemenea, este mai bine să fie pus în hârtie de copt, pentru a nu forma mucegai.

Și la congelator poate fi păstrat caltaboșul, însă ar fi bine să fie vidat înainte, pentru a nu-și pierde din gust.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!