Cum te anunţă rinichiul când suferă

Comentează

Atunci când apare câte o durere, în oricare parte a corpului, ce nu pare să cedeze nicicum o vreme, chiar și după ce încercăm să ne "doftoricim" la domiciliu, ne facem curaj, în sfârșit, să ajungem la medic. Din nefericire, majoritatea afecţiunilor serioase, greu de tratat, nu se manifestă vizibil și nici nu se simt. Simptomele se confundă ușor cu ale altor boli și, uite-așa, ne trezim cu probleme grave de sănătate, uneori chiar imposibil de tratat.
Rinichiul face parte din acea categorie de organe interne care preferă să nu "strige în gura mare" când suferă de ceva. Pe de altă parte însă, este posibil să primim semnale din partea rinichilor sau a întregului aparat urinar, fără să existe vreo afecţiune în acea regiune. Așa se face că, dacă nu luăm legătura cu un specialist, riscăm să ne agravăm iremediabil starea de sănătate.

Te doare mijlocul?

Ia în calcul posibilitatea unei afecţiuni a rinichilor, la primele junghiuri din regiunea lombară! În cele mai multe cazuri, durerea de spate reprezintă simptomul grăitor al bolilor renale.
Fie că este localizată într un punct fix, fie că e difuză, puternică sau slabă dar deranjantă, durerea de mijloc pe care o dau bolile de rinichi se poate confunda foarte ușor cu o criză de discopatie sau cu alte afecţiuni ale coloanei vertebrale. În faţa unui pacient cu o durere lombară difuză, specialistul va suspecta o boală a rinichiului sau a aparatului urinar.
Când durerea se localizează în punct fix, apare spontan și trece repede, poate fi semnalul de alarmă al unui singur rinichi bolnav, așa cum se întâmplă în pielonefrită, tuberculoză și litiază renală, cancer renal. Cel mai des întâlnite dureri sunt așa-numitele colici și apar ca urmare a tensionării vezicii biliare, aflată în imposibilitatea de a se evacua. Este un fenomen care are loc, de obicei, când apar pietrele la rinichi, în litiaza renală. Interesant este că o criză renală atrage cu sine și alte simptome, precum paloarea, răceala extremităţilor, durerea abdominală, transpiraţia abundentă, greaţa, vărsăturile etc. Acestea pot conduce foarte ușor către un alt diagnostic, cum ar fi apendicita acută, hernia inghinală, colica biliară sau chiar infarctul.

Atenţie la primăvară!

Dacă ar fi să-i comparăm cu ceva, am putea spune despre rinichi că sunt o "staţie de epurare" a organismului. Aceștia au rolul de a curăţa sângele, eliminând "deșeurile toxice" și surplusul de apă.
Tot ei ţin echilibrul potasiului și al sodiului în sânge și reglează tensiunea arterială. Potrivit specialiștilor, primăvara nu este un anotimp chiar prietenos pentru rinichi.
Acum, au loc cele mai multe intervenţii în cazul pietrelor la rinichi. Consumul de mâncăruri grase, alcool, gustări sărate, în timpul zilelor lungi de iarnă petrecute în casă, își spune acum cuvântul. Rinichii anunţă existenţa pietrelor prin dureri abdominale foarte puternice, ameţeală, febră, durere la urinare, urină tulbure şi cu sânge. Durerile apar noaptea sau în zori de zi.

Sigur e vorba de o afecţiune renală dacă...

...ai o stare generală proastă, ameţești fără motiv, obosești repede și capeţi paloare a feţei.
...ţi-e sete mereu și simţi nevoia de a urina în permanenţă, evacuezi foarte puţină urină sau deloc, uneori cu sânge, ţi se umflă mâinile și picioarele.
...ai pielea foarte uscată, care te mănâncă.
...nu mai ai poftă de mâncare și scazi în greutate fără motiv.
...te doare mijlocul.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei




Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
gara-de-nord-eli-driu-p-159
10:53
Trenul internațional Viena – București Nord își modifică orarul în Ungaria până în decembrie din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară maghiară
Antonio Momoc, profesor de comunicare la Universitatea din București, trainer de vorbire în public
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Nicușor Dan, la nuntă, dar nu şi la consultările pentru premier după protest. Ce spun gesturile lui?
MONDEN
Insula iubirii 2026
10:16
„Insula Iubirii”, 19 septembrie 2026. Liniștea dispare total și cutia cu surprize răsună la fete. Radu Vâlcan intră în vila băieților
Alex Gilcă și Valerie Lungu / Victoria Lungu
10:08
Tensiuni înainte de cununia civilă a Valeriei Lungu. Mama concurentei de la „Asia Express”, revoltată că a fost invitată pe WhatsApp. Reacția logodnicului Alex Gîlcă
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
12:02
43.900 de precomenzi într-o oră pentru acest SUV chinezesc de peste 5 m: are 1.113 CP și o autonomie totală care depășește 1.200 km
11:54
Casa de Pensii, prima reacție după ce 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit: „Estimări prin extrapolare statistică. Fiecare va fi analizată”
11:20
Imagini de la nunta Franciscăi și a lui TJ Miles. Au făcut și botezul în aceeași zi
Exclusiv
11:14
De ce nu mai apare Mirela Zeța pe micul ecran: „A fost o alegere conștientă”
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
09:10
Uber, obligată să plătească 40 de milioane de dolari familiei unei tinere ucise după ce șoferul a dat-o jos din mașină și a lăsat-o pe autostradă
18 sept.
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Femeie în vârstă, pensionară, ținând în mână un portofel de piele gol
09:45
O pensionară din Croația și-a cheltuit aproape toată pensia pentru un sejur de 10 zile la mare: „Aveam tot ce îmi trebuia, mai puțin costum de baie”
Salata Dakos- cum se prepară rețeta grecească
07:30
Salata Dakos - rețetă tradițională din Creta
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Palatul „Maurice Blank”, o bijuterie amandonată din București
Reportaj
10:00
Palatul de 4,4 milioane de euro care se prăbușește în centrul Bucureștiului. A fost ambasada SUA timp de 70 de ani și zace de un deceniu fără cumpărător
O persoană adăpostindu-se sub o umbrelă cu buline în timp ce merge pe trotuar pe o ploaie torențială, lângă fațada unei clădiri istorice.
07:49
Vine frigul în România. Elena Mateescu, director ANM, anunță că miercuri ar putea fi cea mai rece zi a săptămânii viitoare: „Temperaturile vor scădea în toată ţara”
Iulian Tănase
ExclusivAnaliză
07:00
Criminal în serie, condamnat pentru un omor recunoscut după 20 de ani. De ce a mărturisit că a ucis-o pe femeia căutată de poliție
Mai multe biciclete în zona specială pentru depozitare
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”