Curiozități despre Belgia – lucruri mai puțin știute despre Belgia

 7 comentarii

Înainte de a pleca într-o vacanță orice turist își dorește să afle cât mai multe informații interesante despre țara pe care urmează să o viziteze. Una dintre cele mai atractive țări din peisajul european este Belgia. Cu o istorie bogată și îndelungată, dar și cu contribuții semnificative în domenii precum arta, arhitectura, gastronomia și politica internațională, Belgia este o destinație fascinantă pentru oricine dorește să o exploreze și să-i descopere toate secretele.

De ce să vizitezi Belgia

Belgia este recunoscută pentru patrimoniul său arhitectural și artistic, precum și pentru diversitatea culturală, cu influențe franceze, olandeze și germane care pătrund în societate. Belgia este o țară care merită vizitată pentru peisajele sale rurale unice, pline de pășuni verzi și dealuri uimitoare, care sunt mărginite de castele care datează din epoca medievală. De asemenea, orașe precum Bruxelles, Bruges, Liège sau Gent sunt „adăpostul” unor clădiri vechi impresionante, biserici gotice și piețe ce inspiră un aer boem.

Arhiva foto

Nici când vine vorba de gastronomie Belgia nu dezamăgește niciodată. Este cunoscută drept „tărâmul ciocolatei” deoarece ciocolata produsă în această țară este considerată, și pe bună dreptat, una dintre cele mai delicioase din lume. De altfel, în toată țara, începând chiar cu aeroportul din Bruxelles și terminând cu cel mai mic sătuc flamand, peste tot există numeroase ciocolaterii care oferă o varietate largă de trufe, bomboane, prăjituri și alte specialități cu ciocolată. În același timp, Belgia este recunoscută în toată lumea și pentru cele peste opt sute de tipuri de bere de calitate superioară pe care le produce.

Pe lângă contribuțiile sale culturale și culinare, trebuie să știi că Belgia a jucat și un rol foarte important în istoria europeană. A fost locul bătăliilor din Primul Război Mondial, iar orașul Ypres găzduiește Menin Gate, un monument comemorativ pentru soldații căzuți în luptă. În capitală există multe obiective turistice, cum ar fi monumentul Atomium, statuia Manneken Pis sau piața Grand Place. În plus, Bruxelles-ul găzduiește și câteva organizații internaționale de prim rang, cum ar fi NATO și Uniunea Europeană, care fac din acest oraș un important centru economic.

Ce trebuie să știm despre Belgia

Regatul Belgiei (n.n. – în neerlandeză Koninkrijk België, în franceză Royaume de Belgique, în germană Königreich Belgien), cunoscută sub denumirea de Belgia (n.n. – în neerlandeză België, în franceză Belgique, în germană Belgien) este o țară situată în Europa de Vest. Belgia se învecinează cu Marea Nordului, între Franța și Țările de Jos, și cu Germania și Marele Ducat al Luxemburgului la est, potrivit NationsOnline.org. De asemenea, împarte granițele maritime cu Regatul Unit al Marii Britanii.

Arhiva foto

Teritoriul Belgiei se întinde pe o suprafață totală de 30.528 km², ceea ce face să ocupe locul 33 în Europa și locul 140 la nivel mondial. Este puțin mai mică decât Republica Moldova, la fel de întinsă ca Lesotho și ceva mai mare decât Armenia, Insulele Solomon și Albania. De asemenea, este aproximativ trei sferturi din Țările de Jos și ca, la fel de mare ca statul american Maryland. Populația Belgiei numără în momentul de față peste 11,68 milioane de locuitori, ceea plasează această țară pe poziția a unsprezecea pe continentul european și a 82-a în lume.

Stat federal cu trei regiuni și trei comunități

Belgia este un stat federal, situat pe frontiera care divide Europa germanică de Europa latină, fiind împărțit în trei regiuni. Este vorba despre Flandra, regiunea din jumătatea de nord a țării, unde trăiește 58% și unde se vorbește neerlandeza.

Apoi este regiunea francofonă Valonia, situată în partea de sud, cu 32% din populație, iar cea de-a treia este regiunea Bruxelles, capitala bilingvă belgiană, unde există o enclavă vorbitoare majoritar de limbă franceză, care este situată în regiunea Flamandă, însă în apropiere de frontiera cu regiunea valonă. Aici trăiesc 10% dintre locuitorii Belgiei.

Arhiva foto

Totodată, în partea de est a țării, există o mică minoritate vorbitoare de germană. Diversitatea lingvistică și conflictele politice și culturale asociate acesteia sunt reflectate în istoria politică și în sistemul complex de guvernare.

35 de curiozități despre Belgia

  1. Belgia a devenit independentă de Țările de Jos după o revoltă naționalistă în 1830. Ocupată și ditrusă în timpul celor două războaie mondiale, Belgia a format Uniunea Vamală Benelux cu Țările de Jos și cu Luxemburg în 1948 și a devenit membru fondator al CEE.
  2. Drapelul Belgiei a fost adoptat în 1931 în forma actuală: tricolor, negru, galben și roșu.
  3. Francul belgian a fost înlocuit cu moneda unică europeană (euro) în 2002. Aceasta este folosită în 19 dintre cele 28 de țări membre UE.
  4. Belgia a devenit prima țară din lume unde eutanasia a devenit legală, în 2002, și a doua care a legalizat căsătoria între persoane de același sex, în 2003.
  5. În martie 2003, Belgia a devenit prima țară care a introdus cărți de identitate electronice. În plus, va fi prima țară din Europa care va emite e-ID-uri pentru toată populația.
  6. Un sondaj din 2006 a arătat că doar 11% dintre navetiștii către Bruxelles ar alege să folosească trenul dacă acesta ar fi gratuit.
  7. Cel mai mare lift pentru nave din lume este liftul contraponderat Strepy-Thieu din provincia belgiană Hainaut. Acesta are o înălțime de 73,15 m.
  8. Prima clădire zgârie-nori din Europa „Torengebouw” a fost construit la Anvers, în 1928.
  9. Aceasta este țara cu cea mai mare proporție de femei miniștri din lume (55% în 2000, 50% în 2020) și una dintre primele care au avut o femeie parlamentar (1921).
  10. Belgia este renumită pentru specialitățile de pâine. Cele mai cunoscute sunt „cramique” (pâine gătită cu gălbenușuri de ou și stafide) și „cougnou” (o specialitate din Valonia consumată mai ales iarna).
  11. Există trei tipuri principale de vafe belgiene: vafe de la Liege, vafe de la Bruxelles și „galette”.
  12. Belgienii susțin că ar fi cei care au inventat chipsurile (cartofi prăjiți). Aproape toate orașele și satele belgiene au propria lor „friterie/frituur” (magazin de chipsuri).
  13. Rețeaua de autostrăzi din Belgia este singura structură artificială vizibilă de pe Lună.
  14. Belgia este a treia țară din lume cu cele mai multe vehicule pe km2 după Țările de Jos și Japonia. Are cea mai mare densitate de drumuri și cea mai mare densitate de căi ferate din lume.
  15. Belgia are una dintre cele mai mici proporţii de restaurante McDonald's pe cap de locuitor dintre țările dezvoltate, cu doar 0,062 restaurante la 10.000 de oameni, adică de șapte ori mai puțin decât SUA, de patru ori mai puțin decât Japonia și de două ori mai puțin decât Franța sau Germania.
  16. Belgienii consumă în medie 70 de litri de bere de persoană pe an.
  17. Prima academie de bere din lume s-a deschis în localitatea Herk-de-Stad din provincia Limburg, în 1999.
  18. Jean Neuhaus a inventat pralinele de ciocolată la Bruxelles în 1912.
  19. Belgia este singura țară din Europa unde votul este obligatoriu. În lume, doar câteva țări impun această obligativitate, cum ar fi Australia și Brazilia.
  20. Deținerea a până la 3 grame de canabis este legală în Belgia.
  21. 24 de milioane de tablete de ecstasy sunt consumate în Belgia în fiecare an.
  22. Anual, Belgia produce 220.000 de tone de ciocolată. Asta înseamnă 22 kg de ciocolată pe locuitor/an, adică o medie de 61 de grame pe zi, relatează Eupedia.com. Cel mai mare punct de vânzare de ciocolată din lume este Aeroportul Zaventem din Bruxelles.
  23. Belgienii sunt cei care au inventat indexul de masă corporală, plasticul, saxofonul și pastilele contraceptive.
  24. Doar 12% dintre tirurile și camioanele care folosesc drumurile belgiene sunt înmatriculate în Belgia.
  25. Cea mai lungă linie de tramvai din lume este cea de pe coasta belgian și măsoară 68 km. Aceasta a fost inaugurată în 1885 și operează între De Panne și Knokke-Heist, de la granița cu Franța până la granița cu Olanda.
  26. Primul cazinou din Europa, „La Redoute”, a fost deschis în 1763 în orașul Spa.
  27. Galeriile St. Hubert din Bruxelles au fost deschise în 1847, fiind cele mai vechi galerii comerciale din Europa.
  28. Tribunalul din Bruxelles este cea mai mare instanță de justiție din lume, având o suprafață construită de 26.000 m² la nivelul solului.
  29. Palatul Regal din Bruxelles, construit într-un stil neoclasic similar cu Palatul Buckingham, are o fațadă cu 50% mai lungă decât palatul londonez.
  30. 80% dintre jucătorii de biliard folosesc bile de fabricație belgiană.
  31. În 90 de ani de existență, 200 de milioane de cărți din „Aventurile lui Tintin” au fost vândute în întreaga lume și au fost traduse în 70 de limbi. Cu toate acestea, cea mai bine vândută bande dessinée belgiană este Lucky Luke, cu peste 300 de milioane de exemplare vândute (mai mult decât Dragon Ball sau Naruto).
  32. 97% dintre gospodării primesc televiziune prin cablu, cel mai mare procent din lume.
  33. Până în anii 1970, copiilor belgieni li se servea adesea bere la prânzul de la școală. Cea mai populară a fost Piedboeuf, o bere îndulcită, cu doar 1,1% alcool.
  34. Karl Marx (1818-1883) a scris faimosul său „Manifest comunist” împreună cu Friedrich Engels în timp ce se afla în exil la Bruxelles, între 1845 și 1848.
  35. Victor Hugo (1802-1885) a trăit în exil la Bruxelles în 1851-1852, 1861 și între 1866 și 1870. Și-a finalizat capodopera „Les Misérables” într-o călătorie la Waterloo (1861).
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    EmiM 29.08.2023, 16:35

    frumos

  • Avatar comentarii

    MirunaI 29.08.2023, 18:21

    merita vizitat

  • Avatar comentarii

    N3gry90 29.08.2023, 22:50

    O țară interesantă care merită vizitată!

  • Avatar comentarii

    relutu63 30.08.2023, 11:44

    Interesant.

  • Avatar comentarii

    LauraB123 30.08.2023, 13:04

    Brugge și Genti foarte frumoase dar Bruxelles e o mizerie. Clădire veche lângă clădire nouă, cate un șantier le fiecare stradă, plin de cerșetori și în general, destul de plictisitor. Nu-l recomand deloc. Doar dacă îți place foarte mult berea tare dar mai bine te duci la Amsterdam și faci o excursie de o zi până în Belgia.

ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește