Muntele Athos, cunoscut și sub numele de Sfântul Munte, reprezintă unul dintre cele mai sacre și mai misterioase locuri din lumea ortodoxă. Situat în peninsula Halkidiki din nordul Greciei, acest loc unic în lume este renumit pentru viața monahală intensă, unde tradiția, spiritualitatea și istoria se împletesc într-un mod inegalabil.
Cuprins:
Accesibil doar unui număr restrâns de bărbați și, totodată, păstrându-și rigorile și regulile seculare, Muntele Athos continuă să fie un adevărat far al Ortodoxiei și al vieții monahale, atrăgându-i pe cei care caută o viață dedicată rugăciunii și contemplării divine. În cele ce urmează îți vom dezvălui cele mai interesante informații, dar și lucruri mai puțin știute despre acest loc sfânt din Grecia.
Muntele Athos (n.n. – în greaca modernă Άγιοv Όρος – Sfântul Munte) este situat pe peninsula Hakidiki din nord-estul Greciei și ocupă cel mai estic dintre cele trei promontorii (brațe), care se întinde din regiunea Macedonia Centrală către Marea Egee. Este vorba despre promontoriul Aktí, care are o lungime de 50 de kilometri și o lățime maximă de 10,5 kilometri, la o arie totală de aproximativ 360 km2. Acesta are un șir muntos orientat pe lungimea „degetului de răsărit” al peninsulei elene, care culminează în extremitatea sudică cu masivul de marmură al Muntelui Athos (2.033 metri).
Muntele Athos este o republică semiautonomă monahală ce datează din epoca bizantină unde sunt păstrate tradițiile și practicile străvechi care au rămas, practic, neschimbate de sute de ani. Aici trăiesc peste 1.500 de călugări greco-ortodocși, care locuiesc în 20 de mănăstiri, 12 schituri și alte dependințe antice (skíte s).
Mănăstirea Megisti Lavra, care a fost fondată în secolul al X-lea d.Hr., este cea mai veche dintre acestea. Capitala și singurul oraș al acestei subdiviziuni este Kareía (Καρυές, Karyaes). Muntele Athos a fost inclus în Patrimoniul mondial UNESCO în anul 1988.
Primele mențiuni referitoare la Muntele Athos apar încă din Antichitatea timpurie a Greciei, atunci când Homer a amintit de el în celebra „Iliada (sec. VIII-VII î.Hr.). În secolul al V-lea î.Hr., pentru a evita ca flota sa să ocolească periculosul promontoriu, regele persan Xerxes I a tăiat un canal lung de 2,4 kilometri prin „gâtul” lui Aktí ale cărui urme sunt vizibile și astăzi.
Cu toate acestea, istoria monahală a Muntelui Athos începe undeva în secolul al IX-lea d.Hr., atunci când călugării au început să se stabilească în această regiune pentru a trăi o viață în izolare și rugăciune. Primii anahoreți (pustnici) s-au instalat în această regiune în jurul unor înțelepți, în acest fel luând naștere primele comunități monahale în secolele V-VI d.Hr..
Se presupune că împăratul Konstantin Pogonatos, cunoscut și sub numele de Constantin al II-lea, ar fi luat în anul 670 hotărârea ca Muntele Athos să aparțină monahilor. Două secole mai târziu, în anul 885, împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul, întemeietorul dinastiei macedonene și inițiatorul renașterii artei bizantine, a declarat independența Athos-ului, pe care l-a trecut sub stăpânirea călugărilor care se aflau deja acolo. Deși pustnicii locuiau în Athos înainte de 850 d.Hr., în anul 963 d.Hr., călugărul Athanasie Athonitul a fondat cu ajutorul patronului său imperial bizantin, Nicefor II Phocas, Mănăstirea Marea Laura, marcând începutul organizării comunității monahale, aflăm de pe enciclopedia online Britannica.
Mai multe mănăstiri au fost construite în secolul al XI-lea. Odată cu înzestrarea mănăstirilor de către Rusia și alte țări slave, peninsula Halkidiki a căpătat un caracter aproape pan-ortodox. Până în 1400, numărul mănăstirilor ajunsese la 40 (dintre care jumătate au rezistat până astăzi), ultima construită fiind Stavronikita, care a fost reconstruită în secolul al XVI-lea după ce a fost afectată de mai multe ori de incendii.
Accesul pe Muntele Athos este strict reglementat. Vizitatorii trebuie să obțină un permis special, care este denumit „Diamonitirion”, care este eliberat de Biroul de Pelerini ai Muntelui Athos. Aceste permise sunt emise într-un număr limitat și exclusiv bărbaților, conform unei tradiții care datează de secole, care interzice accesul femeilor, dar și al animalelor de sex feminin, cu excepția pisicilor pe Sfântul Munte, dar și la o distanță de 500 de metri de coastă, relatează BBC.
Interdicția accesului femeilor pe Muntele Athos a fost instituită în secolul al XI-lea, în anul 1060, de către împăratul Constantin al X-lea Ducas, după ce unii dintre tinerii călugări au fost seduși de femei cochete, care se presupune că aveau și tendințe histrionice. Mai exact, pentru a intra în contact cu călugării, acestea se dădeau drept ciobani și îi corupeau să întrețină relații sexuale. Acesta a reconfirmat autonomia Athosului și a oprit atât accesul femeilor, cât și copiilor, eunucilor și animalelor de sex feminin.
Mai există un motiv pentru care femeile nu au voie pe Muntele Athos, iar acesta este legat strict de tradiția ortodoxă. Concret, se spune că Fecioara Maria a fost dezorientată atunci când încerca să navigheze către Cipru și a debarcat pe Athos și atât de mult i-a plăcut aici, încât l-a rugat pe fiul ei să i-l dea ca al ei, iar el a fost de acord. De aceea, Athos se mai numește Grădina Maicii Domnului.
Vezi şi plaje din Grecia, unde să mergi în vacanță la mare în Grecia!