Dacă până acum ştiam decât că putem lua kilograme în plus dacă nu suntem atenţi la ceea ce mâncăm, acum oamenii de ştiinţă ne avertizează: persoanele care mănâncă repede riscă să devină supreponderale. La această problemă contribuie porţiile mari, dispariţia meselor în familie şi mâncatul în faţa televizorului.0-100646-grasunul.jpg
Cercetătorii de la Universitatea Osaka au realizat studiul cu ajutorul a 3.000 de persoane, bărbaţi şi de femei din Japonia cu vârste cuprinse între 30 şi 69 de ani.

Participanţii au primit câte un chestionar privind alimentaţia, la care mai mult de jumătate au răspuns că mănâncă până se satură.  Doar puţin sub jumătate dintre bărbaţi şi o treime dintre femei au mărturisit că mănâncă repede. Atât femeile cât şi bărbaţii chestionaţi au prezentat un risc de trei ori mai mare de supraponderalitate decât cei care nu mânâncă repede şi până se satură.

 „Dacă mănânci încet, atunci ai o reacţie de la creier care spune că e de ajuns. Şi asta te opreşte să mănânci până te saturi”, a declarat profesorul Hiroyasu de la Universitatea Osaka.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (13)
Avatar comentarii

EmiM 05.02.2024, 21:48

Trebuie avut grija ce cantitate de mâncare consumăm.

Avatar comentarii

EmiM 05.02.2024, 21:48

Trebuie avut grija ce cantitate de mâncare consumăm.

Avatar comentarii

EmiM 05.02.2024, 21:48

Trebuie avut grija ce cantitate de mâncare consumăm.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.