Care este diferenţa dintre cămilă şi dromader

 1 comentariu
Care este diferenţa dintre cămilă şi dromader - Imagine cu o cămilă aşezată lângă o piramidă

Atunci când auzim vorbindu-se despre cămilă, prima imagine care ne vine pe retină este cea cu animalul uriaș care cutreieră deșertul în lung și în lat transportând oameni și mărfuri. Datorită caracterului de unicitate și rezistenței lor aceste mamifere au fost considerate multă vreme o măsură a bogăției în rândul multor popoare, semnificație pe care nu și-au pierdut-o nici astăzi în multe regiuni ale planetei.

Există cămile cu una sau cu două cocoașe. Multă lume crede că termenul de cămilă este sinonim cu cel de dromader și că definește același animal, indiferent de numărul de cocoașe pe care acesta le are, mai ales că ambele sunt mamifere rumegătoare și sunt foarte asemănătoare. Cu toate acestea, trebuie să știi că între cele două animale există multe diferențe, iar în cele ce urmează îți vom spune care sunt acestea.

Povestea despre cum a căpătat cămila cocoașa

Suntem siguri că nu există copil care să nu fi citit „Cartea Junglei”, frumoasa poveste a lui Mowgli, „puiul de om” abandonat în junglă și crescut de o haită de lupi, și a prietenilor acestuia, pantera Bagheera și ursul Baloo. Aceasta este cea mai cunoscută lucrare scrisă de Rudyard Kipling, care avea, însă, să lanseze la început de secol XX o superbă colecție de povești cu și despre animale dedicate celor mici, intitulată „Just So Stories”. Unul dintre misterele pe care nuvelistul britanic le-a explorat într-una dintre aceste scrieri este modul în care cămila a căpătat cocoașa.

Kipling descrie cu mult umor povestea unei cămile care, pe vremea când animalele abia începuseră să-l slujească pe om, trăia în Deșertul Urlător și nu voia să muncească nici în ruptul capului. În plus, avea şi o atitudine sfidătoare față de celelalte animale. Nu făcea nimic toată ziua, ci doar mânca bețișoare, spini, tamarix, ierburi și mărăcini, iar când cineva îi vorbea, ea doar pufăia și nimic mai mult. Ca să o pedepsească, Djin, spiritul și protectorul tuturor deșerturilor, avea să-i dea cămilei o lecție, „creând” o cocoașă pe care aceasta a fost nevoită să o care în spate. Și, de atunci, acolo a rămas, iar potrivit lui Kipling, „cămila nu a învățat niciodată să se comporte”.

Ce este cămila

Supranumită „corabia deșertului”, datorită asemănării dunelor de nisip cu valurile mării și a mersului său legănat, cămila (n.n. – Camelus, în limba latină) este un mamifer erbivor rumegător originar din Africa de Nord și din Asia. Aceasta face parte din familia Camelidae, ordinul Artiodactyla, din care fac parte și rumegătoarele din America (lama, alpaca, guanako și vicuña).

Mamiferul are picioare lungi, un bot subțire și două cocoașe de grăsime pe spate. Conform informațiilor de pe site-ul Wikipedia.org, picioarele cămilelor au un sistem de suspensie alcătuit dintr-un țesut moale și „calcă” pe două degete, care sunt acoperite doar cu o unghie uriașă îndoită, nu cu copite. Populația de cămile la nivel mondial este estimată la aproximativ 19 milioane.

În ceea ce privește gabaritul cămilelor, acestea măsoară între 2,25 și 3,45 metri în înălțime și cântăresc între 700 și 800 de kilograme, în timp ce coada este relativ scurtă (35-55 cm). O cămilă se poate deplasa cu o viteză de până la 65 km/h pe distanțe scurte și 45 km/h pe distanțe mai mari. Corpul cămilei este acoperit cu blană, care poate avea nuanțe de la cenușiu roșcat de culoarea nisipului până la brun întunecat. Speranța medie de viață a unei cămile este cuprinsă între 40 și 50 de ani.

Ce stochează cămilele în cocoașe și de ce

Cămilele sunt animale adaptate la viața în deșert și de aceea rezistă foarte bine atunci când trebuie să parcurgă distanțe mari fără hrană sau fără apă. Astfel, ea poate acumula și depozita în cocoașe hrană sub formă de grăsime, care o ajută să supraviețuiască timp de o lună fără a mai avea nevoie să se hrănească. În același timp, dispune de o rezervă de apă de 100-150 de litri în stomac și nu în cocoașe așa cum cred unii oameni. Această cantitate îi este suficientă cămilei pentru două săptămâni, deși, la o adică, ar fi capabilă să o consume pe toată în aproximativ 10 minute, mai scrie sursa citată.

Întrucât au ţesutul din zona abdominală „antrenat” astfel încât să se poată aşeza direct pe nisipul fierbinte, grăsimea abdominală le-ar putea împiedica pe cămile să se aşeze în această poziție. O altă teorie spune că, fiind un mamifer foarte înalt, cămila poate beneficia de pe urma rezervelor de grăsime din cocoașe deoarece, astfel, sunt protejate de expunerea excesivă la soare şi căldură.

Ce este dromaderul

Asemenea cămilei, dromaderul (n.n. – Camelus dromedarius, în limba latină) sau cămila bactriană, așa cum mai este denumit, este tot un mamifer rumegător care aparține familiei Camelidae. Denumirea de dromader provine din grecescul Δρομάς (n.n. – dromás), care se traduce prin „a alerga”.

Spre deosebire de cămilă, dromaderul are o singură cocoașă, ceea ce îl face un excelent animal de transport în regiunile deșertice, fiind în plus și foarte rezistent la sete și la căldurile tropicale. Dromaderul este răspândit în zonele aride din Orientul Mijlociu, în nordul Indiei, în regiunile aride din Africa, și cel mai notabil, în deșertul Sahara. Dromaderii a fost introduși în zonele aride din centrul Australiei, unde s-au înmulțit peste așteptări, devenind astăzi o problemă. Se crede că arealul original al strămoșului sălbatic al dromaderului a fost Asia de sud și peninsula arabă.

Aspectul fizic al dromaderului se distinge printr-un gât lung și curbat și un torace îngust. Ca și în cazul cămilei, cocoașa are drept rol stocarea hranei pentru perioadele când dromaderul nu se poate hrăni. Mărimea cocoașei variază în funcție de cât de bine se hrănește mamiferul, aceasta devenind mai mică și înclinându-se într-o parte în perioadele de foamete. Totodată, buzele dromaderului sunt mai groase, ceea ce îi permite să consume plante acoperite cu spini.

În ceea ce privește culoarea, dromaderii au de obicei o nuanță de maro deschis, asemenea nisipului, însă există și unele exemplare negre și altele aproape albe. Blana are firul mai lung în zona gâtului, a umerilor și a cocoașei, în timp ce tălpile dromaderilor sunt adaptate deplasărilor pe nisipul fierbinte din deșert. Dromaderii masculi cântăresc cu circa 10 % mai mult comparativ cu femelele, având o greutate cuprinsă între 400 și 600 de kilograme. Și la capitolul talie masuclii stau mai bine, fiind cu aproximativ 10 centimetri mai înalți la nivelul umerilor. Înălțimea medie a dromaderilor variază între 1,8 și 2 metri.

Spre deosebire de cămile, dromaderii pot rezista la temperaturi mai mari și ne referim la situații în care acestea depășesc chiar 50˚ Celsius. Totodată, specific dromaderilor este faptul că aceștia pot conserva apa datorită abilității lor de a-și schimba temperatura corpului de-a lungul unei zile, de la 34 ˚Celsius la 41,7˚Celsius. Această variație a temperaturii le permite să păstreze apa evitând transpirația, deși corpul se încălzește. În același timp, dromaderii pot pierde până la 30% din apa conservată în corp, în condițiile în care, în cazul altor mamifere, o eventuală depășire a valorii de 15% le poate fi fatală. De asemenea, dromaderii se pot rehidrata foarte rapid, fiind și ei capabili să bea în jur de 100 de litri de apă în doar 10 minute.

O altă caracteristică a dromaderilor o reprezintă nivelul scăzut de agresivitate comparativ cu cămilele, excepție făcând perioadele de împerechere. Confruntările dintre masculii dromaderi se rezumă la îmbrânceli cu tot corpul sau la scuipat. Grupurile de dromaderi sunt de obicei formate din doi până la 20 de indivizi și devin foarte agitați doar când se simt amenințați. În schimb, cămilele sunt mult mai tăcute și rar le poți vedea având un comportament agresiv.

15 curiozități despre cămile

Există o mulțime de lucruri fascinante despre cămile, iar în continuare ți le prezentăm pe cele mai interesante dintre acestea:

  1. Blana groasă reflectă lumina soarelui și le protejează de arșița din deșert.
  2. Cămilele au o vedere foarte bună, fiind capabile să distingă cea mai mică mișcare la o distanță de până la un kilometru chiar și într-o zi însorită în deșert, scrie site-ul Facts.net.
  3. Simțul olfactiv al cămilelor este foarte dezvoltat, acestea putând adulmeca o sursă de apă de la o distanță de 50-60 de kilometri.
  4. Datorită structurii speciale a nasului, umiditatea expirată împreună cu aburul revin înapoi în corpul cămilei.
  5. În timpul furtunilor de nisip, care reprezintă un fenomen foarte frecvent în regiunile deșertice, cămilele au capacitatea de a-și „închide” nările pentru a nu le intra nisip în nas.
  6. Saliva de cămilă miroase îngrozitor deorece aceasta nu scuipă doar salivă, ci și lichid gastric.
  7. Cămilele au fost domesticite cu atât de multă vreme în urmă încât aproape că au dispărut în sălbăticie, astfel că exemplarele bactriane mai trăiesc acum doar în rezervațiile naturale din China și din Mongolia.
  8. Laptele de cămilă este mult mai hrănitor decât laptele de vacă și, în același timp, nivelul de lactoză pe care îl conține este aproape de zero.
  9. Cămilele au două rânduri de gene în loc de unul, ceea ce le ajută să-şi protejeze ochii mai sigur de nisip.
  10. În limba arabă, cuvântul „cămilă” înseamnă „frumusețe”.
  11. Cămilele pot lovi cu fiecare picior în toate direcțiile, spre deosebire de un cal, care poate lovi doar spre înainte cu picioarele din față și doar spre înapoi cu cele din spate.
  12. Bălegarul de cămilă este atât de uscat, încât nomazii beduini îl folosesc drept combustibil.
  13. Deși au una sau două cocoașe, cămilele au o coloană vertebrală perfect dreaptă.
  14. Cămilele încep să transpire abia când temperatura corpului lor depășește 41˚ Celsius. Ziua, corpul cămilelor are 40-41 ˚ Celsius, iar noaptea temperatura scade până la 34-35˚ Celsius.
  15. În ciuda faptului că trăiesc cu precădere în regiunile deșertice, unde aproape că nu există ape, cămilele sunt excelente înotătoare.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Andreea3 18.07.2023, 20:38

    Foarte util articolul, mi-a atras atentia in mod deosebit aceasta fraza "Laptele de cămilă este mult mai hrănitor decât laptele de vacă și, în același timp, nivelul de lactoză pe care îl conține este aproape de zero" pentru ca intoleranta la lactoza este o problema foarte mare si incercam sa caut informatii despre posibile alternative. Am reusit sa gasesc mai multe articole dupa, despre beneficii si desi suna putin extraterestru, am zis sa il incerc. Am tot cautat lapte de camila si nu gasisem nicaieri sa comand in Romania, insa inteleg ca a fost de curand adus si pe piata de aici. :) E cineva care sa il fi incercat pana acum? Multumesc :)

ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
Anamaria Prodan si fiica ei, sarah Dumitrescu
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!