Dihorul este considerat un animal dăunător în multe gospodării, pentru că este inamicul găinulor. Totuși, există și dihori domestici, fiind foarte apreciați și ca animal de companie.
Descoperă curiozități și lucruri interesante despre dihor:
Dihorul, specie a cărei denumire științifică este Mustela putorius, e un animal de mici dimensiuni. Încă din cele mai vechi timpuri, acesta a fost domesticit cu scopul de a fi folosit pentru vânătoarea de iepuri de câmp. În prezent, pe lâmgă dihorul sălbatic, care este inamicul găinilor din gospodării, există și dihorul domestic, preferat de mulți ca animal de companie.
Dihorii, atât cei sălbatici, cât și cei domestici, sunt animale nocturne. Dihorul sălbatic se deplasează distanțe mici pentru a-și face rost de hrană comparativ cu alte animale precum jderii. Dihorul este un mamifer singuratic, excepție făcând femela, în perioada de creștere a puilor. Uneori dihorii folosesc vizuinile vulpilor sau iepurilor de casă.
Dihorul are un corp mic, subțire și flexibil. Are picioare scurte adaptate mișcării rapide în pădure printre copaci, tufișuri și în vizuinele rozătoarelor și iepurilor cu care se hrănește. Capul este mic, lat și turtit cu urechi mici și rotunde. Lungimea trupului fără coadă este de 30–50 cm, iar lungimea cozii este de alți 10–20 cm. Greutatea dihorilor variază în funcție de sex, un dihor mascul ajunge la maturitate în jurul greutății de un kilogram în schimb o femelă cântărește la maturitate 650-850 g. Femele au opt glande mamare din care se hrănesc puii pe timpul perioadei de alăptare.
Culoarea blănii variază între cenușiu, maro sau bej pe spate cu lăbuțele și burta de culoare neagră. În jurul botului și în vârful urechilor prezintă niște dungi albe în dosul ochilor. Maxilarul prezintă 34 de dinți.
Are auzul și vederea bine dezvoltate, dar mirosul este simțul său cel mai dezvoltat. Dihorul trăiește în sălbăticie între 8 și 10 ani, iar domesticit poate trăi până la 15 ani.
Dihorul poate trăi în orice zonă unde își poate face o vizuină și de unde să-și procure hrana: păduri, zăvoaie, lunci, zone stâncoase, pajiști. Teritoriul de vânătoare al unui dihor poate ajunge la 2 km pătrați. Dihorul a fost alungat din multe zone în care trăia, datorită urbanizării, deșertificării și incendiilor forestiere, fiind ocrotit în majoritatea Europei.
Dihorul viețuiește, adesea, în cadrul comunităților umane, adăpostindu-se în clădiri abandonate, stoguri de paie, grajduri, șuri. Dihorul nu produce pagube în apropierea vizuinei în care trăiește.
Dihorul trăiește în Europa Continentală și în insulele din Marea Britanie, lipsind din insulele mediteraneene și atlantice. Arealul său de răspândire se întinde din sudul Europei până în Sudul Suediei, centrul Finlandei și peninsula Kola. Spre est se întinde până în nord-estul Rusiei și centrul Ucrainei. În România și Republica Moldova este destul de răspândit.
Dihorii se hrănesc cu animale mici precum: șobolani, iepuri, cârtițe, păsări, reptile, amfibieni și crustacee; pești. Pe lângă acestea își mai completează meniul cu semințe, unele fructe, viermi, larve, insecte și ouă. În cazul ouălor, obișnuiește să nu le spargă, ci doar le găurește bând conținutul acestora. Talia joasă și flexibilitatea le permite să vâneze oriunde, chiar și sub apă. Localizează prada cu ușurință datorită auzului fin, acuității vizuale, dar mai ales datorită mirosului. Are obiceiul de a aduna provizii în vizuină.
Dihorii sălbatici provoacă pagube mari în gospodăriile țărănești prin faptul că vânează păsări de curte, iepuri și alte animale mici precum și pentru terenurile de vânat mic.
Hrana pentru pisici nu aportează necesarul de proteine și grăsimi necesar dihorilor, însă aceasta în perioada de creștere este recomandată. Un aliment ideal pentru dihori ar fi alcătuit din 32–38% proteine și 15–20% grăsimi, întotdeauna de origine animală. Dacă conținutul de proteine este mai ridicat de 38%, poate provoca tulburări renale dihorilor, în special celor vârstnici. Tocmai din acest motiv, în magazinele de profil se găsesc preparate speciale pentru dihori.
Carnea și preparatele din carne de porc sunt nocive pentru dihor. Dihorilor domestici le plac de asemenea dulciurile, precum stafidele, sau untul de arahide, dar acestea trebuie date cu chibzuință datorită faptului că zaharurile provoacă tulburări în metabolismul lor. Din cauza tubului digestiv scurt, vegetalele nu aportează multă energie animalului, de aceea nu se recomandă în alimentație, decât ocazional.
Dihorii de casă cer unele îngrijiri speciale, precum tăierea ghearelor și perierea blănii. Trebuie consultati de către veterinar și vaccinați. Dihorii au nevoie de 10-15 ore de întuneric pe zi pentru a absorbi melanina. Dacă nu se respectă acest program, dihorul poate dezvolta boli mortale.
Dihorii sunt animale singuratice, ele trăind împreună cu alți membri ai speciei sale doar în timpul împerecherii și a creșterii puilor. Perioada de împerechere este cuprinsă între lunile februarie și aprilie, perioadă în care masculii își lasă obiceiurile nocturne, devin agresivi și pot fi observați cu ușurință țipând sau luptându-se cu alți masculi. Când un mascul devine învingător se apropie de femelă și o supune cu o mușcătură de ceafă, copulând-o în timp ce scoate niște țipete caracteristice. După 6 săptămâni de la copulare se nasc între 3 și 12 pui goi, complet neputincioși. Puii încep să deschidă ochii la patru săptămâni de la naștere iar la sfârșitul celei de-a șaptea săptămâni femela îi va înțărca. Puii încep să devină independenți după 2-3 luni, dar nu se pot reproduce decât peste 9 luni sau chiar 2 ani.
Costica2023 27.01.2024, 14:59
sunt animale mici și agili, cu aspectul lor adorabil și urechile ascuțite
Costica2023 27.01.2024, 15:00
sunt cunoscuți pentru jucăușitatea lor și nivelul ridicat de energie
Costica2023 27.01.2024, 15:00
sunt animale inteligente și pot fi dresați pentru diferite comportamente
Costica2023 27.01.2024, 15:01
sunt creaturi curioase, explorând mediul lor într-un mod activ
Costica2023 27.01.2024, 15:01
sunt animale sociale și pot dezvolta legături strânse cu proprietarii lor