Faţetele de porţelan corectează neconcordanţele de culoare dintre dinţi, poziţiile proaste ale acestora, dar şi petele de pe ei.
Dinţii cu strungăreaţă mică, cei ciobiţi ori cu pete pot fi făcuţi să arate precum ale unor vedete de la Hollywood cu ajutorul faţetelor de porţelan. Acestea nu sunt tocmai ieftine, însă efectul lor este de-a dreptul spectaculos. Pentru un singur dinte, o faţetă costă între 200 şi 400 de euro, în funcţie de „pretenţiile" cabinetului dentar. Stomatologii avertizează însă că sunt situaţii în care aceste metode de înfrumuseţare nu sunt eficiente.