Vedeta ta preferată va susţine un extraordinar concert la Sala Palatului din Bucureşti, începând cu ora 20.00, în cadrul turneului mondial “Me Delirio Tour”. Este a treia oară când vedeta vine la Bucureşti. Ea ne-a mai vizitat de două ori: în 2007 şi în 2008, când a susţinut concerte alături de colegii săi din trupa RBD.
Piesa ei preferată: «Salvame»
“Salvame e cântecul meu preferat, pentru că este o melodie specială, care mă face să plâng de fiecare dată când o interpretez”, a spus Anahi într-un interviu.
A mai cântat în România, alături de RBD
Anahi va veni în România pentru a treia oară. Ea a mai fost la noi în 2007 şi în 2008, împreună cu ceilalţi colegi din formaţia RBD. 4.000 de fani au participat la concert şi o sală întreagă a devenit o singură voce atunci când s-au auzit primele acorduri ale piesei “Rebelde”.

În timpul spectacolului, Anahi a lăsat să se vadă pansamentul care îi acoperea tatuajul cu Peter Pan de pe abdomen.
A avut idile cu colegii de trupă

Simpatica actriţă şi cântăreaţă n-a dus lipsă de iubiţi. Printre cei cu care a fost cuplată se numără şi Alfonso Herrera (foto stânga), zis şi Poncho, colegul ei din trupa RBD. Cei doi n-au recunoscut niciodată relaţia, dar au fost de foarte multe ori surprinşi de fotografi împreună. A avut o relaţie şi cu Christopher Uckermann (foto dreapta), alias Diego, din “Rebelde”. După ce s-au despărţit, au rămas în relaţii bune.
Amorezată de un impresar
În ultima vreme, vedeta s-a afişat în public cu impresarul Anuar Neme, cu care se iubeşte de nouă luni.
S-a luptat cu anorexia
Anahi s-a implicat în multe campanii împotriva bolilor cauzate de tulburările de alimentaţie. Tânăra a luptat împotriva anorexiei, de care se spune că nici ea nu este străină.
Nu vrea în reviste pentru bărbaţi!
Anahi a respins toate ofertele de a apărea goală în reviste pentru bărbaţi. A pozat însă în ipostaze sexy, fără a fi vulgară. “Nu-mi place să pozez goală şi nu-mi voi promova aşa albumul. Nu voi face acest lucru pentru nimic în lume!”, a declarat cântăreaţa într-un interviu.
Prietene sau rivale?
Presa a scris în mai multe rânduri despre conflictele dintre Anahi şi Dulce Maria (actriţă şi cântăreaţă, colega lui Anahi din telenovela “Rebelde”).
Cea din urmă a spus că se simţea nedreptăţită, deoarece scenariştii telenovelei “Rebelde” dădeau mai multă importanţă rolului lui Anahi. Apoi, Anahi nu a invitat-o pe Dulce la inaugurarea magazinului său de haine, deschis în Mexic. În plus, se spune că vedeta i-a “suflat” iubiţii lui Dulce, pe Alfonso Hererra şi pe Cristopher Uckermann, ambii fiind colegii lor de scenă.
A filmat la Castelul Bran
În septembrie 2007, trupa RBD a filmat o parte din videoclipul piesei “Besame sin miedo” la Castelul Bran. Alte cadre au fost trase la Mausoleul Mateiaş, lângă Câmpulung, şi pe drumul spre Bran.

Totul despre idolul tău:
Nume real: Anahi Giovanna Puente Portilla
Data naşterii: 14 Mai 1983 (26 ani), Zodia: Taur, Locul naşterii: Mexic, Ciudad de Mexico
Stare civilă: necăsătorită
Înălţime: 1,62 m, Greutate: 52 kg, Dimensiuni: 87-60-89
Culoarea ochilor: verzi-albaştri, Culoarea părului: şaten deschis
Animale de companie: doi căţei şi un papagal
Hobby-uri: muzica, dansul, actoria
Mâncare preferată: sushi
Haine preferate: jeans
Culoarea preferată: albastră
Domiciliu: Mexic
Site oficial: www.anahionline.com
(Foto: Northfoto, Agerpres, Shutterstock)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8e3b20f4f638d251e844a6af16af11a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1081fea3fc740476839d782e00ceee4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3758d00a600fe898c0cac06c15d597da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ea6e727d50b0f2ef4cec910f0d5fb450.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4a6198d78a2042a3ab418f68728df7c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7275f7186b39cdb38d496f96902b1055.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_447d5b78fe64fa3c7587c501cc49bf9a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_eab4b5136117fd2f1d290ead85f414ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_36f654d0c605de8d60b55a5a477c5c01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_6cc95029cc56ded04482f0fc1810097e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_af32fe8dcac7ee589a191d204d00155b.jpg)
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7dc0d59fb9bafa175076db194a82b9c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a725ef5e74ef89f7d6ea2fad415f57d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_cca510739e517a3c0593ffc2b66f37e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_06e2432f95cd043eadc5240774e92b8b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5798c2e3d48d8ffdc5cba148ef8ae2da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3754645770b608b722003fd6ab805e41.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_eab3a25d219e3b140adcc89f39913c77.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_6befc47b71a5c086f3b5fe0bef6a7602.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_6596d14e583ea17e56dc1e08dd2a4b24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f22cd2eb40c127fa2b676d1bef70e868.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5ed3cd3484f66e5b1a525b7cd31329bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_7e5c3c855c6169114addc6e5108ac33e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c539ee54da1c0ab41941ec5b8412d36a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viaductul-de-la-cleja-autostrada-a7-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sedinta-guvern.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/selly.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/loredana-groza-la-bacau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c931317e17d9c443eb7d67d5c1889751.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f088d9048617b37b9f46571b5d791188.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-conferinta-palatul-cotroceni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/4768356419377844984660197639493330041331173n-e1785906440480.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-scapi-de-tantari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/barbat-inchiriat-casa-airbnb-mutat-scaun.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/muschi-crescut-prin-oras.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/populatie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-portavoce-facturi-calculator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/copil-bula-triolora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mana-extrage-bani-atm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/pamant-diatomee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/kaufland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/copil-omorat-de-caini-marasesti-eli-driu-s-21-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/72934968613022693418898137149746071246726722n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/barje-pietre-scufundate-dunare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/roman-cu-stragul-tricolor-in-spate-shutterstock2399716471-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/realitatea-plus--sursa-foto-captura-youtube-2026-08-04-at-10-56-39.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/afp20260724c344964v4highresstrandedboatsoutofworkfishermenaseuropesdanubeh-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-6.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.