Dr. Cristina Bălănescu, specialist în medicină naturistă, te învaţă cum să aplici şi tu metoda, ca să afli ce afecţiuni te pândesc şi să dai fuga la medic în timp util.
Cuprins:
Albul ochilor dă informaţii despre modul în care funcţionează ficatul. Dacă ţi se pare că albul... nu mai e perfect alb, aşază-te în faţa oglinzii şi ridică pleoapele superioare, prinzându-le între degetul gros şi cel arătător. Astfel expui mai bine sclera (tunica solidă, albă-sidefie, a globului ocular). O eventuală tentă gălbuie indică o afecţiune hepatică.
Apariţia unor inele albe în jurul irisului (partea colorată a ochiului) poate da alarma în legătură cu un nivel crescut de colesterol.
Când albul ochilor se înroşeşte în întregime, e posibil să se fi produs o sângerare retiniană, fie din cauza unei lovituri, fie ca urmare a unui puseu de tensiune arterială. Ochii roşii şi congestionaţi pot semnala o conjunctivită sau o rinită alergică.
O respiraţie corectă, amplă, face ca obrajii să se umfle şi să se dezumfle ritmic, iar această gimnastică îi ajută să-şi menţină tonusul. Lucru valabil şi pentru plămâni. Şanţurile indică o respiraţie superficială şi, implicit, oxigenarea insuficientă a întregului organism.
Glanda tiroidă leneşă (hipotiroidia) se manifestă şi printr-o faţă “buhăită”, în acord cu întregul organism, care ia vertiginos în greutate. Un caz aparte îl constituie umflăturile proeminente din zona urechilor (aşa-numita “faţă de hamster”), care pot da de gol oreionul.
Inestetice şi dureroase, acestea sunt simptomele unui deficit de fier în organism, soldat cu o anemie, sau ale unui diabet încă nediagnosticat.
“Băşicuţele” pe care le observi, la un moment dat, pe pleoape sunt mici depozite de colesterol. E un semn că acest tip de grăsime nu este corect procesat în organism şi atinge un nivel prea ridicat. Posibile cauze: proasta funcţionare a aparatului digestiv, a vezicii biliare şi/sau a ficatului.
Ochii sunt conectaţi cu sistemul nervos şi cu creierul, aşa că pleoapa “căzută” poate anunţa o afecţiune neuromusculară sau una la nivelul creierului (atac vascular cerebral, anevrism). Spre acelaşi diagnostic trimite, uneori, şi asimetria pupilelor (diferenţa de mărime dintre pupile - n.r.).
Culoarea nefirească a nasului trădează afecţiuni cardiace. Roşeaţa indică o inflamaţie produsă pe traseul arterelor inimii, iar tenta violacee, asociată uneori cu umflături şi/sau edeme (mici acumulări de lichid sub piele), arată un risc serios de coagulare a sângelui.
Acesta este mesajul berzei, care a pornit la drum: şanţul dintre nas şi buze uşor inflamat, moale şi rozaliu, transmite semnale, la exterior, că placenta se ataşează de uter. Peste câteva luni, vei fi mămică.
Dacă nu este consecinţa temperaturii ridicate din cameră sau a unui pahar în plus de alcool, roşeaţa din obraji poate anunţa: