Avantajele mamografiei digitale
- Imagine de o rezoluţie înaltă a sânilor, în special a sânilor care sunt denşi mamografic;
- Compresie redusă a sânilor, comparativ cu mamografia clasică;
- Posibilitatea efectuării unui număr redus de examinări (câte două pentru fiecare sân); datorită capacităţii superioare a analizei imaginii de către medic nu există riscul repetării mamografiei din cauza obţinerii unor imagini neinterpretabile sau a accidentelor de developare a filmelor;
- Timpul redus de examinare şi de primire a rezultatului;
- Posibilitatea de transmitere a imaginilor la distanţă, pentru o a doua opinie medicală;
- Nu se efectuează mamografie la femeile însărcinate!
- Examinări recomandate după vârsta de 40 de ani.
Avantajele ultrasonografiei cu Acuson S2000 ABVS
- Imagine cu rezoluţie înaltă indiferent de consistenţa sânilor;
- Doza de iradiere zero
- Dispozitivul de captare nu exercită compresie asupra sânului, acesta fiind poziţionat cât mai aproape de tegument;
- Posibilitatea efectuării unui număr nelimitat de examinări fără risc de iradiere;
- Timpul de examinare- 12 minute. Durata se prelungeşte numai dacă este necesară continuarea investigaţiei;
- Monitorizarea examinării pacientei prin compararea imaginilor captate în timpi diferiţi şi pornind de la aceleaşi coordonate fixate la prima examinare;
- Reconstrucţia volumetrică 4 D;
- Poziţionarea în cadranele glandei mamare, distanţa de la tegument, respectiv de la regiunea mamelonară;
- Examinarea inclusiv a femeilor gravide şi a persoanelor care au contraindicaţie de expunere la raze X sau câmp magnetic (RMN), CT;
- Examinări pentru orice vârstă.
Programări pentru consultaţii se pot face la telefon 021.311.00.23, 0374.00.18.73, prin fax la 021.318.85.58, la adresa de e-mail: clinic@mirmed-aslan.ro sau direct la sediul Clinic Mirmed-Aslan, din Str. Valea Cascadelor nr. 3-5 , sector 6 , Bucureşti