Fiindcă m-a salvat de la moarte, am acceptat să-i devin iubită

Sunt Ana, am 29 de ani, iar atunci când am aflat că am o tumoare pe creier aveam 26. Eram – și sunt – o fată frumoasă, terminasem Facultatea de Teatru și credeam că am viitorul în față. Însă diagnosticul medicilor a fost clar, retezându-mi aripile și spulberându-mi visele într-o clipă: tumoarea era malignă, evolua rapid, iar zilele îmi erau numărate. Cancerul ajunsese în fază avansată. Maximum doi ani mai aveam de trăit. După care, urma să mor.

Urma, dar… nu am murit. Iar pentru asta trebuie să îi mulțumesc bunului Dumnezeu, care nu mi-a întors spa-tele, ci a făcut un miracol. El mi-a arătat cea mai sigură și totodată cea mai ușoară și plăcută cale de vindecare, valabilă pentru orice caz, și anume vindecarea prin iubire și credință! Haideți să vedeți exact ce s-a întâmplat, cum a fost posibilă minunea…

Așadar, mergând la un control de rutină, după ce câteva zile la rând acuzasem dureri de cap, am primit o veste cumplită: aveam o tumoare cerebrală malignă. Altfel spus, cancer în formă avansată. Nu mai puteam spera decât în încetinirea evoluției bolii și prelungirea vieții, ceea ce presupunea însă un tratament prin chimioterapie deloc ușor de suportat. Încurajată de părinți, care s-au documentat temeinic, dându-mi câteva exemple de vindecări, și totodată nemaiavând nimic de pierdut, am început chimioterapia. Rezultatele au întârziat însă să apară, așa încât am intrat într-o depresie severă, din care aveam să ies abia după ce am urmat sfatul celei mai bune prietene ale mele, Miruna. Astfel, ea m-a direcționat spre un site cu forumuri cu tematică variată, de la bârfe cotidiene până la chestiuni matrimoniale, atenționându-mă:

Recomandări

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

— Ana, crede-mă, atunci când vei vedea câte inepții debitează oamenii și câte persoane agramate există în lumea^ asta, nu te vei putea abține să râzi! Iți garantez că îți vei schimba starea și vei alunga gândurile negre, căci știi bine că râsul este leacul pentru orice boală…

— Chiar și pentru boala mea, Miruna? am întrebat-o, zâmbind amar. Crezi că, dacă mă voi amuza de aberațiile citite pe internet, mă voi vindeca de cancer? Ce n-aș da să fie așa cum spui tu!

— Nu se știe niciodată, draga mea, viața e plină de surprize! Oricum, nu ai nimic de pierdut… Așa că intră pe site!

și… am intrat. și bine am făcut! Căci, deși pesimistă și suspicioasă la început, treptat aveam să descopăr că timpul petrecut pe respectivul site, unde intram în discuție cu tot felul de persoane, în special tipi puși pe agățat pipițe naive, era un timp petrecut în mod plăcut. Râdeam mult de tâmpeniile citite acolo, mă amuzam teribil de tentativele puerile de a obține o întâlnire ale masculilor care habar nu aveau de gramatica limbii române, dar cel mai mult mă distram atunci când un bărbat căsătorit se milogea pentru „măcar” un sex fără implicare emoțională.

Mda… Am petrecut ceva vreme pe acel site, iar spre surprinderea mea, amuzamentul acesta m-a ajutat să ies din depresie. In paralel, continuam chimioterapia, deși nu consemnasem nicio ameliorare a stării de sănătate sau o stopare a evoluției tumorii cerebrale, care continua să crească încet, dar sigur. și atunci, mai exact în urmă cu circa doi ani, l-am cunoscut pe Basil. De fapt, este impropriu formulat, având în vedere că întâlnirea noastră s-a produs numai pe internet, ci mai corect ar fi să spun că am intrat în legătură cu el.

Recomandări

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

N-am să uit niciodată abordarea sa, cu totul diferită față de cele ale obsedaților sexual și total atipică pentru un site de cancanuri și flirturi:

— Bună, prințesă frumoasă și tristă! scria el. Mă urmezi pe tărâmul mistic al cetății Avalon, locul unde sufletul merge pentru a se vindeca și a se revigora cu energii divine?

„Oau! Ce-a fost asta?” m-am între-bat, uluită, citind mesajul său. „De unde a apărut și acest cavaler miste-rios, galant și erudit?”

— Desigur, dragul meu prinț fermecător! i-am răspuns, fără să stau pe gânduri. Te urmez până la capătul lumii!

Astfel a început totul. Prin acest schimb de cuvinte arhaic, rar întâlnit pe internet. Nu voi reda interminabilele discuții purtate în continuare cu cel care s-a prezentat Basil, ci mă voi rezuma la a vă destăinui că, din ziua aceea, am fost mereu în legătură. După cum aveam să constatăm ulterior, exista o conexiune magică între noi doi, ceva greu de înțeles și de definit, dezvoltat la nivel subtil, embrionar. Cert este că, în perioada care a urmat, ne-am făcut unul altuia o mulțime de confesiuni, apropiindu-ne foarte mult sufletește.

Discutam, în scris, câte-n lună și-n stele. Discutam despre chestiuni existențiale, despre nemurirea și reîncarnarea sufletului, despre confluența religiei cu spiritualitatea și, nu în ultimul rând, discutam despre noi doi. Peste toate, cum Basil era de profesie scriitor, el îmi compunea zilnic câte o minunată poezie de dragoste. In ceea ce privește aspectul fizic, nici măcar în fotografii nu ne-am văzut. Am con-venit amândoi să păstrăm misterul până în ziua în care ne vom întâlni, deși, în ceea ce mă privește, zilele mele erau numărate.

Recomandări

De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”

Ei, și ajung acum la momentul crucial în care i-am dezvăluit lui Basil, de care, cu fiecare zi care trecea, deveneam tot mai atașată, adevărul. I-am spus că eram pe moarte. șocul suferit atunci de el a fost uriaș. Simțeam, din cele ce îmi scria, că suferă enorm. Era îndrăgostit de mine și aștepta cu înfrigurare ziua în care ne vom vedea, iar eu tocmai îi dezvăluisem că, de fapt, se va întâlni cu o muribundă.

Nu știu exact de ce am făcut-o. Așa am simțit că e corect, pentru ca iubitul meu din lumea virtuală să nu-și facă planuri pe termen lung în lumea reală. Am vrut ca el să cunoască situația mea înainte să ne vedem și i-am înfățișat-o. Iar din ziua aceea, viața mea avea să se schimbe complet. Deși atunci nu știam, pentru mine vindecarea începuse…

Basil este un tip foarte cult și evoluat, care a citit nenumărate cărți, multe dintre ele având tematică spirituală sau religioasă. Așa se face că, odată ce a depășit șocul primirii cumplitei vești, el m-a anunțat că nu are de gând să capituleze și că mă va ajuta să mă fac bine.

— Cum vei reuși să mă scapi de cancer, Basil? l-am întrebat, neîncrezătoare. Numai Dumnezeu ar putea săvârși un așa miracol…

— Păi, atunci, hai să îl rugăm să facă acest miracol! s-a entuziasmat el. și, mai mult, hai să îl ajutăm!

— Cum vine asta? Ce ar trebui să facem, Basil?

— E simplu de tot, Ana. Mai întâi de toate, trebuie să ne rugăm…

— Bine, dar tu crezi că nu am făcut asta, Basil? Clipă de clipă am făcut-o, de când am aflat că am cancer… și degeaba…

— Sunt convins că ai făcut-o, Ana, însă nu e de ajuns. In afară de rugi, mai este nevoie să lucrezi și cu propriul tău subconștient, iar eu am să te învăț ce trebuie să faci.

Desigur că la început am fost destul de sceptică, însă, dând dovadă de o răbdare și o tenacitate monumentale, el a reușit să mă facă să înțeleg despre ce era vorba. În esență, din cele aflate de la Basil, lucrurile stau în felul următor: sub-conștientul controlează toate procesele vitale ale organismului și cunoaște răspunsul la orice întrebare, astfel că tot ce imprimăm în subconștient se va exprima în lumea obiectivă. Gândul este acțiunea, iar reacțiunea este răspunsul automat al subconștientului la acel gând.

— Așadar, Ana, energiile vitale vor curge prin ființa ta ritmic și armonios dacă vei afirma obsesiv cu tărie: „Sunt sigură că puterea subconștientului, care mi-a dat dorința de vindecare, mi-o va îndeplini cât de curând!” a încheiat Basil mica sa lecție de viață.

— Bine, ție ți-e ușor să spui asta, când nu suferi de nimic! l-am dojenit. Însă, Basil, pune-te în locul meu…

— Ana, înțeleg de unde vine neîncrederea ta. Dacă însă îți vei aminti întruna că puterea curativă sălășluiește în propriul tău subconștient și îți vei imagina un deznodământ fericit, dacă vei trăi pe deplin și cu anticipație bucuria reușitei, atunci tumoarea va dispărea și te vei vindeca, crede-mă! Te rog, Ana, încearcă să faci ceea ce ți-am spus…

— Of, te cred, Basil, însă nu sunt familiarizată cu modul acesta de a privi lucrurile și de a gândi…

Atunci, prietenul meu din lumea virtuală, cu care stabilisem de comun acord să amânăm marea întâlnire până la un moment potrivit, mi-a descris pe larg câteva cazuri de vindecări miraculoase, datorate puterii imaginației și a credinței care acționează asupra subconștientului și activează forțele curative latente. Astfel am înțeles că nu tratamentul medical a reprezentat cauza acelor vindecării, ci doar credința fermă.

Nu în ultimul rând, pentru a mă ajuta să înțeleg chestiunile acestea subtile, de mare finețe, Basil mi-a înfățișat rezultatele surprinzătoare ale unor experimente foarte interesante. În ce constau acestea? Pe scurt, este vorba despre faptul că unor pacienți- cobai, care credeau că vor fi tratați cu un medicament experimental, li s-a administrat de fapt nimic altceva decât placebo. și, cu toate acestea, deși practic pacienții nu au beneficiat de niciun fel de tratament, aproape toți s-au vindecat!

Am găsit fascinante informațiile primite de la Basil, pe care treptat ajunsesem să îl consider îngerul meu păzitor și să îl iubesc sincer, așa că am decis să întrerup chimioterapia. Am lucrat circa jumătate de an cu propriul subconștient așa cum mă învățase Basil, îmbinând tehnica de disciplinare a gândurilor cu rugăciuni adresate lui Dumnezeu, dar și cu recunoștință în avans către El. Mă imaginam sănătoasă, mă vedeam vindecată, iar peste circa un an, mergând la doctor, acesta a rămas perplex!

— Doamne, Dumnezeule, nu este posibil așa ceva!

— A stagnat? S-a agravat? Cât mai am de trăit? am întrebat repede, cu glasul tremurând de emoție, căci mă așteptam să-mi spună că voi muri peste o oră, două.

— Nu am văzut așa ceva în viața mea! a strigat doctorul. E o minune! Tumoarea a dispărut complet, nu a rămas nici măcar o urmă din ea!

Am amuțit. Ca și părinții mei, care au izbucnit în plâns de fericire și speranță. Nu ne venea să credem ce auzeam. L-am rugat pe doctor să repete și a făcut-o cu lacrimi în ochi. A concluzionat că, în ceea ce mă privește, a fost vorba de un caz extrem de rar de remisie spontană, însă când i-am povestit ce „tratament” urmasem, m-a privit cu scepticism. Nu m-a deranjat însă atitudinea sa. Eram prea fericită și abia așteptam să îi dau vestea cea mare salvatorului meu.

Nu am să uit niciodată ziua în care l-am întâlnit pe Basil. Se întâmpla la foarte puțin timp după ce îl înștiința-sem de rezultatele analizelor. Așteptaserăm prea mult, era părerea amândurora, iar un prilej mai bun pentru a ieși la o cafea și a ne cunoaște nu puteam găsi. Totul la iubitul meu întrupat din lumea virtuală în cea reală era așa cum îmi închipuisem. De la înfățișare până la atitudine. De la privire, la glas. Un bărbat atletic și frumos de circa 35 de ani, cu ochi vii și expresivi și timbru plăcut, blând. Îmbrăcat sportiv, dar cu bun-gust. Elastic și suplu în mișcări, jovial și zâmbitor, cu o dantură perfectă. Nu-mi venea să cred! Tremuram de emoție! Parcă trăiam un vis minunat. Din acest vis aveam însă să mă trezesc curând, după ce, la o examinare mai atentă, în timp ce ne aflam într-o cafenea din centru, am observat că Basil purta verighetă.

— Vai! Nu pot să cred că ești căsătorit! am exclamat deodată, șocată. Atât timp m-ai mințit! De ce ai făcut asta, Basil? De ce?

— E simplu, Ana: pentru că, dacă ți-aș fi spus că sunt căsătorit, nu ai mai fi vorbit cu mine! mi-a răspuns el, calm. știi bine că așa ar fi fost… Iar eu m-am îndrăgostit de tine încă de la început și nu voiam să te pierd.

— Bine, dar cum ai putut să te îndrăgostești de mine? Ai totuși o soție, poate și copii…

— Am doi copii minunați. Pentru ei am continuat să rămân alături de mama lor, de care nu mă mai leagă de mult decât certificatul de căsătorie, după ce m-a înșelat.

— Of, îmi pare rău, Basil! Te iubesc și îți sunt recunoscătoare pentru că m-ai salvat de la moarte, dar nu pot să fiu amantă…

— Dar și eu te iubesc la fel de mult, Ana! Ești așa cum mi te-am imaginat și abia așteptam să te văd! Îmi doresc să fim împreună! Te rog din suflet!

— Dragul meu, îmi ceri imposibilul. Hai să rămânem prieteni!

Iar în clipa următoare, în loc de răspuns, Basil m-a prins fulgerător de ceafă și m-a tras spre el, sărutându-mă cu o pasiune furibundă. Iar eu m-am înmuiat pe loc și i-am răspuns la sărut. De atunci, în ciuda concepțiilor mele sănătoase de viață și a principiilor creștinești, am devenit iubita nelegitimă a salvatorului meu de la moarte.

Cine mă poate condamna? Există cineva care poate face asta?

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News