Am Fost Prieteni Până Ne-am îndrăgostit De Aceeași Femeie

Eu și Tudor eram prieteni de când lumea. Mamele noastre au fost și ele prietene, din liceu, și au avut un curs al vieții aproape identic: s-au măritat în aceeași zi, au născut în aceeași zi, la interval de câteva ore, au făcut amândouă, așa cum și-au dorit, câte un băiat și ne-au crescut de parcă am fi fost frați.

Așa că eu și Tudor am crescut împreună, am râs împreună, am suferit împreună, am mers la școală împreună, am visat împreună și… ne-am îndrăgostit de aceeași fată. Ăsta a fost primul incident neplăcut din viața noastră. țineam prea mult la prietenia noastră, prin urmare m-am bucurat pentru el atunci când Delia a decis să-l ia de bărbat. Tudor era mai așezat, mai rațional, mai practic, avea șanse mai mari decât mine să-i asigure o viață decentă.

Am continuat s-o iubesc pe Delia, fără ca nimeni să-și dea seama. Am plecat însă cât de departe am văzut cu ochii, ca să nu le tulbur liniștea. Tudor a ajuns cineva, s-au mutat într-o casă somptuoasă, aveau o viață îndestulată, nu duceau lipsă de nimic. Delia i-a dăruit doi copii, doi băieți, au călătorit mult prin lume, iar prietenia noastră a rămas undeva în urmă, aruncată într-un fund de sertar. N-am stat să țin socoteala anilor în care nu ne-am văzut, dar, la un moment dat, dorul era atât de mare, încât m-am întors să îmi văd prietenul.

Recomandări

EXCLUSIV. O cunoscută cineastă franceză, Mia Hansen-Løve, despre lecția filmului său, recent lansat și în România: Când pierdem pe cineva, doliul înseamnă și dorința de a trăi, deci să nu ne simțim vinovați

Tudor s-a bucurat că ne-am reîntâlnit, dar se simțea stingher în compania mea: eu eram îmbrăcat neglijent, boțit, scâlciat, iar el avea un costum scump, impecabil, încălțări de firmă și cu totul alte gusturi decât mine. M-a dus la un restaurant scump, unde aproape că era să nu fiu primit din pricina ținutei mele neadecvate, noroc că el era un obișnuit al locului.

Din păcate, ca să mă destind puțin și să mai scap de emoții, m-am îmbătat și l-am făcut de râs. Vorbeam tare, spuneam numai prostii, lumea din jur se uita la noi mirată, iar el zâmbea jenat.

M-a scos de acolo pe brațe, ajutat de chelneri, și m-a dus acasă la el. A doua zi dimineață, când m-am trezit, el nu mai era acasă, în schimb Delia mi-a oferit o cafea și am stat puțin de vorbă. Văzând-o, mi-am dat seama că nu i-am uitat nicio trăsătură, nicio cută de pe frunte, niciun fir de păr. O păstrasem în suflet și în gând intactă, iar ea nu se schimbase prea mult.

Mi-a acordat mai multă atenție decât s-ar fi cuvenit și, la început, n-am înțeles ce se întâmpla. Mi-a mărturisit apoi că viața alături de Tudor nu era așa cum se așteptase și că, deși nu ar trebui să se plângă, pentru că avea tot ce visase, dragostea îi lipsea.

Recomandări

INTERVIU EXCLUSIV. Reputatul profesor ruso-american de economie Oleg Itskhoki spune că Europa și SUA au calculat greșit, lăsându-i lui Putin un miliard de euro pe zi

— Tudor e ca o mașină bine unsă, ca un ceas elvețian. Face totul perfect, funcționează ireproșabil, dar parcă n-ar avea suflet. E rece, calculat, prea rațional, chiar și atunci când îmi oferă flori, le comandă la florărie și mi le aduce un curier, niciodată nu mi le-a oferit el. Mă copleșește cu daruri, dar sunt alese de oricine altcineva, de secretara lui, de o subalternă cu mult gust, dar nu de el. Uneori, când intră în casă, am impresia că mi se face brusc frig. Trebuia să te fi ales pe tine. Lângă tine aș fi simțit că trăiesc, chiar dacă nu aș fi avut lucruri de firmă.

— Nu spune asta, Delia! Tudor face totul pentru că te iubește și nu vrea să te dezamăgească, vrea ca tu și copiii să aveți o viață frumoasă. Eu sunt un neisprăvit, am muncit prin tot felul de locuri, am fost barman, am cărat marfă în porturi, am spălat vase și am fost bucătar pe vapoare, nici o casă a mea nu am. N-am suportat niciodată să am șefi, să am un program fix, să fac ce-mi spun alții. Am dormit prin gări, prin cămine pentru oamenii fără adăpost, m-am împrietenit cu mulți dintre ei, fiecare cu povestea lui de viață, iar tu n-ai fi avut ce căuta în lumea mea. Tu ești o femeie delicată, rafinată, ai nevoie de confort ca să te simți bine. Iar eu nu ți-aș fi putut oferi așa ceva.

Recomandări

Donald Trump, pus sub acuzare penală la New York. Fostul președinte al SUA spune că e „persecutat politic”

— Ai avut viața asta pentru că ai ales să pleci, să fugi de dragul lui Tudor, să-i faci lui loc în viața mea. Ai fost laș. Trebuia să rămâi și să te iei la întrecere cu el, asta trebuia să faci!

Nu-mi plăcea ce spunea Delia, dar o iubeam mult prea mult, așa că, până la urmă, am ajuns să-mi trădez cel mai bun prieten și să trăiesc cu soția lui. în felul ăsta, Delia avea de toate: lux, confort, dar și iubire, romantism, o viață periculoasă, așa cum își dorea. Se prefăcea că nu vrea să afle Tudor nimic despre noi, dar, în realitate, abia aștepta să dăm totul în vileag. Delia nu se mulțumea să-l aibă doar pe unul dintre noi, ne voia pe amândoi, ba chiar se aștepta ca noi să acceptăm regulile jocului ei. Am urât-o pentru asta și pentru că, făcându-mă complicele ei, m-a silit să-mi trădez prietenul de-o viață.

Când n-am mai putut suporta, am plecat din nou, fără să spun unde mă duc sau dacă mă mai întorc vreodată. M-am angajat pe un vas de croazieră și urma să rămân la bord luni de zile. Ne opream din când în când în câte un port, făceam câțiva pași, să ne mai dezmorțim, și porneam mai departe. Pasagerii nu erau, firește, tot timpul aceiași. Dar pentru noi, echipajul, cel mai adesea ei nu aveau chip, ne era totuna cine călătorea cu vaporul nostru.

într-o dimineață, când am ajuns la Marsilia, ni s-a spus că vor urca la bord niște oameni de afaceri foarte simandicoși și am fost sfătuiți să fim mai atenți ca de obicei, pentru că proprietarul vasului avea nevoie de astfel de pasageri, care aduceau mai mulți bani decât cei obișnuiți.

Eram obișnuit să fac de toate, puteam fi și bucătar, și chelner, și steward, și cameristă, nu mă dădeam în lături de la nicio muncă. Cabinele celor care tocmai urcaseră la bord erau cele mai luxoase și au fost pregătite cu grijă înainte de venirea lor. Le-am pus chiar eu cu mâna mea flori asortate cu așternuturile. Totul era ireproșabil. Grupul respectiv urma să rămână cu noi timp de zece zile, așa că intram în fiecare dimineață să schimb florile, să dau cu aspiratorul, să iau rufele de dus la spălat și să fac tot ce trebuia, în funcție de pretențiile celui care stătea în cabina respectivă. Intram întotdeauna după ce pasagerii se retrăgeau în sala de conferințe, unde-și dezbăteau problemele.

Nu-i văzusem încă, erau foarte discreți și retrași, stăteau tot timpul împreună, mâncau împreună, nu se amestecau cu restul pasagerilor. într-o dimineață, m-am dus la ora stabilită să-mi încep turul prin cabine, dar, când să intru, am observat că una din ele era încuiată. Am bătut de câteva ori, așa cum cere regulamentul, dar nu mi-a răspuns nimeni. Atunci mi-am folosit cheia de rezervă și am intrat. Am întrebat de mai multe ori dacă e cineva, dar tot n-am primit niciun răspuns, așa că mi-am văzut de treabă.

La un moment dat, am avut impresia că cineva mă urmărește. Mi-am ridicat privirile și l-am văzut pe Tudor.

— Dacă voiai, ai fi putut fi tu în locul meu. De ce te-ai mulțumit cu viața asta… de azi pe mâine, de provizorat continuu? Nu mai ești tânăr. Faci asta în studenție sau, mă rog, până la o anumită vârstă. îți place să aduni gunoiul după unii ca mine? Să-mi schimbi așternuturile transpirate? Ce s-a întâmplat cu tine, Petru? De ce m-ai abandonat? Viața fără tine n-a mai fost niciodată la fel. Ca să fiu întreg, trebuia să te am pe tine lângă mine. Așa am crescut, așa simțeam amândoi până la un moment dat. Spune-mi, te rog, adevărul! Din cauza Deliei ai plecat? Ca să fiu eu fericit? Să mi-o cedezi mie, ca un adevărat cavaler ce ești? Spune, ăsta a fost motivul?

— Da, am vrut să vă las în pace, să vă bucurați unul de altul, ea te-a ales pe tine, eu nu mai aveam ce căuta alături de voi.

— Puțin mă cunoști, Petru! și nici pe ea n-o cunoști mai deloc. Delia nu m-a ales niciodată pe mine, a preferat luxul și confortul, siguranța, un statut social, a vrut să fie cineva. Dar noi n-am fost nicio singură clipă fericiți împreună. Viața noastră a fost o tortură permanentă. Ne-am urât în fiecare zi, pentru că te-am pierdut pe tine.

— Ce tot spui acolo? Sunteți o familie reușită, aveți doi copii…

— Serios? De asta te culci cu Delia de câteva luni încoace? Ne-a păcălit pe amândoi, dragul meu. Ea ne voia pe amândoi lângă ea: pe mine, ca să-i asigur bunăstarea, iar pe tine, ca să-i asiguri pastila de romantism. E o femeie rece și calculată. De ani de zile mă gândesc să divorțez. Femeia asta a distrus în mine orice urmă de omenie, m-a transformat într-o mașină de făcut bani. și niciodată nu sunt de ajuns. Tu măcar poți fi fericit că ți-ai trăit viața, așa cum ți-ai dorit, nu ți-a impus nimeni nimic. Eu a trebuit să port hainele astea scorțoase, în care m-am simțit tot timpul ca într-un corset cu o măsură mai mică, am simțit de multe ori că mă sufoc, că n-am aer, dar n-am avut ce face, pentru că eram prizonierul propriei mele vieți. Am plâns după tine ca după un mort. După ce ai plecat, viața mea a devenit o rutină insuportabilă, penibilă.

Uneori mă ascundeam în biroul meu și mă uitam la fotografiile noastre din copilărie și retrăiam bucuria momentelor de atunci. Am fost liber și fericit până când am cunoscut-o pe Delia. Ea s-a strecurat între noi doi și a distrus tot. Nu te lăsa amăgit, dragul meu, nici pe tine nu te iubește. E doar foarte plictisită, atâta tot. Dacă n-ar fi fost copiii, aș fi renunțat de mult la viața asta și aș fi venit după tine. De-asta a și făcut copiii, știa că n-am s-o pot părăsi din cauza lor. Pleacă, te rog, cât mai departe și nu te mai întoarce! îți va suge și ție toată seva, toată energia, și te vei trezi într-o zi ca un copac uscat, la fel ca mine. Caută o femeie adevărată, dă-o uitării pe Delia, ea nu este așa cum ne-am imaginat noi.

Noi ne-am îndrăgostit de imaginea pe care ne-am creat-o noi despre ea. Adevărata ei față am putut-o vedea arareori, de obicei când e foarte nemulțumită de ceva și-mi face reproșuri. Atunci fața îi este la fel de schimonosită ca sufletul. Femeia asta e urâtă și pe dinăuntru, și pe dinafară, dar știe să mascheze aparențele. M-am însurat cu o vrăjitoare, Petru. și m-a transformat în slujnicul ei. Fugi! Fugi cât mai departe! și uit-o!

Nu-l mai auzisem niciodată pe Tudor vorbind atât de pătimaș. Adevărul este că era foarte schimbat, nu mai era deloc acel Tudor pe care-l consideram fratele meu geamăn și la care țineam atât de mult. Era exact așa cum spunea el, lipsit de vlagă, ca un copac uscat pe dinăuntru.

— Te va sufoca și pe tine ca o iederă care se întinde și acoperă tot. Nu-ți mai dă voie să respiri decât atunci când vrea ea. Eu sunt năpădit deja, n-o lăsa să te năpădească și pe tine.

Atunci a fost ultima oară când l-am văzut pe Tudor. M-am întors în țară după câțiva ani și am aflat de la părinții lui că Tudor s-a sinucis. Cei din jur puseseră totul pe seama unei depresii, a problemelor de la serviciu, create de criză, dar eu știam că nu era așa.

Delia se recăsătorise deja, cu un bărbat la fel ca Tudor, și se purta identic și cu el. Copiii îi trimisese la studii în străinătate, iar ea își ocupa timpul pe la fundații care luptă împotriva cancerului infantil, sprijină bolnavii de SIDA, femeile maltratate, și nu pentru că ar fi ea mânată de cine știe ce scopuri nobile, chestiile astea, pur și simplu, fac impresie bună în societate.

Am evitat s-o întâlnesc. știam că încă ar putea avea influență asupra mea și mi-ar băga cine știe ce prostii în cap despre Tudor. Eu aflasem din gura lui ce-l măcina și de ce suferea, așa că trebuia să merg în continuare pe drumul meu și să nu cad din nou în brațele ei, pentru că, trebuie să recunosc, n-am întâlnit o femeie mai periculoasă. Delia crea dependență.

M-am dus la mormântul lui Tudor să-mi iau rămas-bun. Era năpădit de buruieni și am încercat să-l curăț. A apărut un om din cimitir și mi-a spus să nu mă mai obosesc.

— Domnul care trebuia să fie îngropat aici a vrut să fie incinerat până la urmă, așa a scris în testament. Iar cenușa știu că trebuie să ajungă la un prieten. O am aici, îl cunoașteți pe prietenul lui cumva?

— Eu sunt prietenul lui. îmi puteți da mie urna?

— Chiar trebuie să v-o dau! Așa și-a dorit mortul. Să luați urna cu dumnea-voastră și să-i împrăștiați cenușa… Stați, că nu mai știu cum a scris acolo, mă uit și vă citesc acum. Am găsit hârtia, de fapt puteți citi singur.

Tudor scrisese, înainte să se sinucidă, că vrea să fie incinerat, iar cenușa să-mi fie dată mie, ca să i-o împrăștii cât mai departe de țărm, undeva în largul mării, acolo unde s-ar putea simți, în sfârșit, liber. „Spune-le copiilor mei că i-am iubit, dar sunt sigur că-și vor găsi drumul în viață și fără mine. Am avut grijă să nu le lipsească nimic. și să nu mă urască, dacă pot. Fii fericit! și, din când în când, mai gândește-te la mine. Adio, Petru!”.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.